Momente dramatice la tribunal pentru mama polițistului Bogdan Gigină. ”E foarte greu să fiu în sală cu domnul Oprea”

×
Publicitate

Momente dramatice la Tribunalul București, unde a fost audiată în premieră mama lui Bogdan Gigină, subofițerul care a murit în 2015 în teribilul accident de circulație în timp ce îl însoțea spre casă pe generalul Gabriel Oprea.

În aceeași ședință de judecată a dat declarații de inculpat și fostul ministru de Interne.

”Este foarte greu să-mi amintesc de ziua respectivă, este foarte greu să fiu în sală cu domnul Oprea. Suntem abia la început, abia facem primii pași, dar sperăm să fie bine”, a spus mama lui Bogdan Gigină.

”Îmi mențin declarația dată anterior și am să invoc decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din iunie 2018, care arată că nu am nicio legătură între atribuțiunile mele de serviciu cu acea tragedie. Invoc faptul că sunt nevinovat”, a declarat și Gabriel Oprea.

Au fost momente grele în sala de judecată, unde mama lui Bogdan Gigină a rememorat aproape minut cu minut acea seară fatidică, pornind de la telefonul care le-a dat viața peste cap.

Telefonul prin care colegii lui Bogdan Gigină îi anunțau pe părinții subofițerului că acesta a avut un teribil accident de circulație.

El era pe o motocicletă, în fruntea dispozitivului care îl însoțea pe generalul Gabriel Oprea, ministrul de Interne la vremea respective, spre casă. Undeva pe Calea Știrbei a căzut cu motocicleta într-o groapă și până la urmă și-a pierdut viața.

 

”Chiar dacă ar fi coborât Dumnezeu pe Pământ, Bogdan nu mai putea fi salvat”

 

Mama lui Bogdan Gigină a vorbit printre lacrimi și a descris momentele în care, ajunsă la Spitalul Universitar, și-a văzut băiatul rănit extrem de grav.

A căzut la pământ și doar vorbele de încurajare ale medicului au reușit să o mai salveze cât de cât dintr-o situație imposibilă.

Și asta pentru că, tot medicul îi spunea, rănile erau atât de grave încât ”chiar dacă ar fi coborât Dumnezeu pe Pămnt, Bogdan nu mai putea fi salvat”.

Tocmai pe aceste considerente, procesul este extrem de important în viața familiei Gigină, proces în care fostul minsitru Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă.

A repetat și astăzi același lucru pe care îl spune de atâția ani, că nu are nicio responsabilitate pentru această dramă, că atribuțiile ale nu au nicio legătură cu această tragedie și cu atât mai puțin că ar fi influențat în mod direct evenimentele.

Spunea că se deplasa spre casă însoțit de acest dispozitiv de însoțire, chiar dacă se îndrepta spre casă, iar acest dispozitiv se deplasa cu o viteză legală.

Nu este însă singurul judecat în acest proces. Și firma care a făcut lucrările în zona respective și administratorul ei sunt acuzate de ucidere din culpă.

Cât va dura procesul început în urmă cu 5 ani, nimeni nu poate spune în mod cert.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Citește și...
62145385
Şapte persoane arestate preventiv, în dosarul mitelor primite la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov

Şapte dintre cele 12 persoane reţinute în dosarul de corupţie privind atribuirea frauduloasă a unor contracte de achiziţie publică la spitale din judeţele Braşov şi Harghita au fost arestate preventiv, vineri seară, prin decizia Tribunalului Braşov.

62162247
Cum cerea șeful grupării de la Suceava schimbarea a 60.000 de euro în bancnote de 200 pentru a încăpea mai ușor în seif

Comisarul șef Radu Ionuț Obreja, liderul grupării de la Suceava care elibera fraudulos permise auto, apare în stenogramele procurorilor în timp ce îi cere unui subaltern să schimbe 60.000 de euro în bancnote de 200, pentru a depozita mai ușor banii.

62162169
Fostul director Unifarm, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu într-un nou dosar

Adrian Eugen Ionel, fost director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, este urmărit penal de procurorii anticorupţie într-un nou dosar.

Recomandări
Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la la 5,2 lei pentru un euro nu pare a fi posibile, potrivit modelelor de predicție folosite de Institutul European pentru Studii Economice, spune Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, la emisiunea iBani.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

Luca niculescu inquam george calin 3
Luca Niculescu continuă negocierile pentru formarea Guvernului. Joi va prezenta lista miniștrilor și programul de guvernare

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, continuă luni întâlnirile cu partidele şi grupurile parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.