IPS Teodosie și-a recâștigat libertatea. Judecătorii i-au revocat controlul judiciar

×
Publicitate

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, judecat pentru că ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene, își recâștigă libertatea.

 

Judecătorii Instanței Supreme i-au ascultat rugile și i-au revocat controlul judiciar după ce procurorii anticorupție l-au acuzat că ar fi pus mâna ilegal pe 300.000 de euro.

Arhiepiscopul Tomisului spunea în sală de judecată că restricțiile erau o povară care îl împiedicau să slujească Biserica.

Arhiepiscopul Tomisului s-a plâns că vizită pe care este obligat să o facă la poliție, în cadrul controlului judiciar, îl împiedică să oficieze Sfântă Liturghie.

În plus, prelatul spune că și studenții lui au de suferit. Practic, nu are când să le predea din Noul Testament pentru că este obligat să își întâlnească ofițerul supraveghetor.

Pe numele său de mirean Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului este acuzat că ar fi accesat fraudulos fonduri europene și ar fi provocat un prejudiciu de 300.000 de euro.

Prelatul respinge nu doar acuzațiile, ci și bănuiala că i-ar putea influența nefast pe cei implicați în cazul său de corupție.

După 13 luni de constrângeri judiciare, prelatul scăpa în sfârșit de rigorile controlului judiciar. Arhiepiscopul Tomsiului are din nou libertate deplină și scăpă de toate obligațiile, inclusiv aceea de a se prezenta săptămânal la poliție.

 

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
61909322
Dosarul decontărilor fictive. 10 persoane arestate, șase plasate sub control judiciar
Două persoane au fost arestate preventiv, opt au primit mandate de arestare la domiciiu, iar șase au fost plasate sub control judiciar, în dosarul decontărilor fictive de la Casa de Asigurări a Municipiului București.
61920215
Președintele Curții de Justiție a UE sugerează că nu este nevoie de prag la abuzul în serviciu
"Într-un stat democratic, justiţia nu trebuie subordonată politic", spune preşedintele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, aflat într-o vizită în România.
61920101
Dosarul decontărilor fictive. 16 persoane, între care un medic și un avocat, au fost reținute
Şaisprezece persoane - un medic, un avocat şi reprezentanţi ai unor firme de servicii medicale la domiciliu - au fost reţinute, luni, de procurorii DNA în dosarul decontărilor fictive de servicii medicale de la Casa de Asigurări de Sănătate din Capitală