Un indian a ridicat o copie a Taj Mahal în semn de dragoste pentru soţia sa

62227197
Profimedia

O replică a Taj Mahal, simbol universal al dragostei eterne, a fost ridicată de un indian la Burhanpur, în centrul Indiei, ca mesaj de dragoste pentru soţie dar şi de pace pentru ţara sa.

"Dorim să transmitem un mesaj de pace şi de armonie religioasă", a declarat pentru AFP omul de afaceri Anand Prakash Chouksey. "Există multă ură în jurul nostru". Dar "dragostea rezolvă toate problemele vieţii şi Taj Mahal este un simbol al acesteia", a continuat el, potrivit news.ro.

Taj Mahal, capodoperă a artei indo-islamice, principala atracţie turistică din ţară, a fost ridicat la Agra, în secolul al XVII-lea, la iniţiativa împăratului mogul Shah Jahan pentru a perpetua amintirea soţiei sale decedate Mumtaz.

În schimb, soţia lui Anand Prakash Chouksey trăieşte şi a putut să aibă o părere despre palat, mai mic cu o treime faţă de monumentul indian situat la 800 de kilometri distanţă de acesta.

"Soţia mea a cerut doar o sală de meditaţie. Este o femeie pioasă", a mărturisit el. "După spusele ei, domul aduce o atmosferă diferită şi multă energie pozitivă", a adăugat Chouksey.

Reproducerea sa a avut nevoie de trei ani de lucrări, adică cu 16 ani mai puţin faţă de mausoleul care l-a inspirat. Potrivit soţiei, această fantezie sentimentală l-ar fi costat pe omul de afaceri mai mult de 15 milioane de rupii (180.000 de euro).

"Am folosit marmură Makrana pentru a construi clădirea", adică "acelaşi material în care a fost proiectat Taj Mahal", a spus Anand Prakash Chouskey, care plănuieşte să ridice steagul indian în partea de sus a cupolei principale.

Oraşul vechi Burhanpur adăposteşte rămăşiţele palatului în care locuiau membrii familiei imperiale şi magnificul său hamam destinat lui Mumtaz pe care împăratul Mughal îl construise pentru ca ea să se poată relaxa acolo în stil.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62193616
Zeci de oameni au fost amendați, după o petrecere în Centrul Vechi al Capitalei. O persoană nu era vaccinată

Zeci de persoane au fost amendate, sâmbătă seara, după o petrecere în Centrul Vechi al Capitalei.

62163202
Bărbatul care trebuia să fie în carantină, prins după ce o prostituată a sunat la 112 a fost amendat iar

Un bărbat din judeţul Olt care nu a respectat carantina în urmă cu o săptămână şi a fost prins într-o pensiune din Arad, după ce o prostituată a sunat la 112, a fost amendat a doua oară cu 3.000 de lei pentru că a fost găsit de jandarmi pe stradă.

62227155
Ce au făcut mai mulți săteni pentru un bărbat care risca să rămână pe drumuri: "A început să plângă, nu-i venea să creadă"

Mai multi oameni cu suflet din judetul Iași au construit în timp record o locuință pentru un bărbat de 63 de ani, rămas pe drumuri în prag de iarnă.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.