Specialiștii, despre coiful vechi de 2.500 de ani pe care un bărbat din Iași îl ținea în pod: ”Valoare istorică excepțională”

62169280
StirilePROTV

Coiful vechi de peste 2.500 de ani pe care un bărbat din Iași îl ținea în pod a fost predat de polițiști Muzeului Național Moldova, unde va fi restaurat și apoi expus. Specialiștii spun că obiectul are o valoare istorică excepțională.

Coiful corintic din bronz descoperit în 2014 în albia Siretului datează din secolul al V-lea î.H., iar specialiștii spun că reprezintă o ”piesă cu valoare istorică excepțională”, scrie Ziarul de Iași.

Coiful a fost predat vineri în custodia Complexului Muzeal Naţional „Moldova” din Iași de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ, iar în etapa următoare se va stabili o comisie formată din restauratori şi conservatori ai Centrului de Conservare-Restaurare a Patrimoniului din cadrul muzeului.

Coiful corintic din bronz cântăreşte 880 grame, are circumferinţa de aproximativ 60 cm şi înălţimea de 26 cm.

Potrivit reprezentanţilor Complexului Muzeal „Moldova”, acesta este în stare bună de conservare, însă din cauza condiţiilor „de zacere” reprezentate de păstrarea pe parcursul unei lungi perioade de timp în albia Siretului, „prezintă presiuni specifice cauzate de rularea prundişului”.

 

Valorează peste 400.000 de euro

 

Bărbatul din comuna ieșeană Alexandru Ioan Cuza care îl ținea în pod spune că l-a găsit în 2014 în Siret în timp ce se scălda și s-a dus cu el la poliție, dar agentul din localitate nu a știut ce să-l îndrume și i-a spus doar să-l păstreze.

Săteanul l-a învelit și l-a depozitat în podul casei și a refuzat de mai multe ori să-l vândă, polițiștii aflând de existența obiectului abia după ce un profesor din Roman l-a văzut din întâmplare și a postat apoi fotografii cu acesta pe internet.

Oamenii legii au descins pe 12 ianuarie la profesorul din Roman și la locuința din Alexandru Ioan Cuza, unde au descoperit coiful corintic din bronz.

Un coif asemănător a fost vândut acum câțiva ani cu 200.000 de dolari la New York, dar cel din Iași valorează cel puțin 400.000 de euro, pentru că a fost descoperit la mare distanță de zona corintică.

 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Un bărbat a băgat o sticlă de bere la congelator și a uitat de ea. Surpriza pe care a avut-o când l-a deschis. FOTO

Un iubitor de bere a împărtășit cu urmăritorii de pe Twitter ce s-a întâmplat după ce a uitat că și-a lăsat sticla de bere în congelator.

Marijuana gratis pentru americanii care se vaccinează în Capitala SUA. Cui aparține inițiativa ”Jointuri pentru vaccinuri”

O pungă cu marijuana gratis ar putea primi americanii care se vaccinează în capitala SUA. Inițiativa aparține unui grup care susține legalizarea drogurilor ușoare.

Un curier a fost condamnat la 4 luni de închisoare, după ce a refuzat să livreze mâncare evreiască

Un curier de origine algeriană a fost condamnat pentru discriminare, de către un tribunal din estul Franței, pentru că a refuzat să livreze mâncare evreiască.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.