Planuri costisitoare și inutile în Balș. 15 statui vor fi mutate. Localnicii sunt nemulțumiți. „Suntem de râsul lumii”

×
Publicitate

După ce fostul primar a cheltuit sume considerabile pentru realizarea și amplasarea lor, 15 statui din orașul Balș vor fi mutate acum, cu altă cheltuială, de actualul primar.

 

În afară de domnitorul Petru cel Tânăr și de scriitorul Mihail Drumeș, busturile întruchipează oameni de care localnicii nici n-au auzit. O parte sunt amplasate cu spatele la stradă.

Actualul edil vrea să mute statuile într-un parc și să refacă zona din fața primăriei, cu verdeață. Planul face parte dintr-un proiect mai amplu de reabilitare și modernizare a centrului orașului, în valoare de trei milioane de lei.

Primăria a plătit în urmă cu 10 ani câte 800 de euro pentru fiecare dintre cele 15 busturi. Soclurile au fost plătiți din bani europeni. Pentru localnici nu sunt însă motiv de mândrie, ci de amuzament.

Elena Nedelcu, localnică: „Suntem de râsul lumii în străinătate, că au fost puse astea”.

Bărbat: „Nici nu știu cine sunt, că nu am intrat niciodată acolo”.

Femeie: „Fiecare oraș trebuie să aibă un specific al lui. Toată lumea știe că se stă în trafic. Admiră orașul și așa poate avem și mai multă productivitate pentru că nu există industrie”.

Dacă tot s-au dat bani pe ele, să rămână acolo, spun unii localnici.

Antoaneta Popa, localnică: „Sunt de atâția ani. Sunt frumoase să fie aici. Dacă tot le-au pus, bani băgați să le lase aici. Fiecare primar cu viziunea lui”.

Primarul însă nu e de acord și vrea să mute statuile.

Cătălin Rotea, primarul orașului Balș: „Consider că aspectul și poziționarea lor este un kitsch, cu aspect de kitsch care strică de ceva timp fațadă primăriei”.

Reprezentanții Ministerului Culturii atrag atenția că trebuie consultați specialiștii la amplasarea monumentelor.

Laurențiu Comănescu, inspector principal Direcția Județeană de Cultură Olt: „aAceste statui sau gusturi mai bine zis nu au un aviz din partea instituției noastre. Consider că nu, nu e o poziție tocmai fericită cum sunt puse aceste statui”.

Statuile vor fi mutate cel târziu în primăvara anului 2024. Fostul primar a declarat pentru Știrile Pro Tv că e mulțumit de lucrarea care s-a făcut în mandatul lui, darnici nu ar fi deranjat de relocarea busturilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62408542
Cât costă o căciulă de blană la cel mai cunoscut târg de profil din țară. Cele mai căutate sunt cele de vulpe

Cine a vrut să se echipeze pentru iarnă a făcut un drum prin Blaj, unde s-a ținut Târgul Căciulilor.

 

62408524
Reacția unor copii din Iași care l-au văzut pe Moș Crăciun care vine cu mașina de pompieri. „Moșu' merge cu sania de obicei”

Atmosferă de sărbătoare la Iași, unde s-a deschis, miercuri, Piața de Crăciun. Luminițele a fost aprinse chiar de Moș Crăciun, care a venit anul acesta cu mașina pompierilor.

 

62408445
Descoperire horror în apartamentul în care abia s-au mutat. Ce au găsit pe balcon ar da fiori oricui

O familie care s-a mutat într-un apartament din localitatea transnistreană Tighina a făcut o descoperire demnă de filmele horror în balcon: 500 de lilieci vii, ascunși în pereți și podea.  

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.