Piton acoperit cu sute de căpuşe. Ce s-a întâmplat cu reptila. VIDEO

62014048
Facebook.com

Experţi în capturarea şerpilor au salvat un piton acoperit cu sute de căpuşe, în Australia, relatează vineri BBC.

Într-o înregistrare video publicată pe internet poate fi văzută reptila acoperită cu paraziţi, descoperită într-o piscină din spatele unei case din zona Gold Coast, în statul Queensland, relatează Agerpres.

Şarpele a fost capturat şi transportat la o clinică specializată în animale sălbatice pentru a primi îngrijiri medicale.

Medicii veterinari au îndepărtat peste cinci sute de căpuşe de pe corpul reptilei, a declarat pentru BBC specialistul în şerpi Tony Harris. Acesta a dat asigurări că animalul se va face bine.

sarpe, australia, capuse,

Harris a avansat ideea că şarpele ar fi încercat să înece căpuşele în piscină. ''Evident, se simţea extrem de inconfortabil'', a spus el.

Se întâmplă deseori ca în sălbăticie pe corpul şerpilor să se ataşeze căpuşe sau alţi paraziţi, a declarat Bryan Fry, profesor asociat la Universitatea din Queensland. Însă prezenţa unui număr atât de mare de căpuşe indică faptul că şarpele suferea probabil de o boală, posibil din cauza căldurii sau a condiţiilor secetoase.

''În mod cer evident era un animal în stare gravă dacă mecanismele sale de apărare erau atât de deteriorate", a spus Fry. ''Mă îndoiesc de faptul că ar fi supravieţuit dacă nu ar fi fost scos şi tratat", a adăugat el.A

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
62014041
Imagini incredibile în Bacău. Oamenii au împins un autobuz pentru a pleca din stație
Mai mulți băcăuani care așteptau autobuzul au fost nevoiți să împingă mijlocul de transport în comun pentru a pleca din stație.
62014022
Un veteran militar a împiedicat un american urmărit de poliție să îi fure mașina
Un american urmărit de poliţie a încercat să fure o camionetă, sperând astfel că poate să-și piardă urma. Spre ghinionul lui, proprietarul era un militar veteran, fost pușcaș marin.
62014017
Divorțul ar transforma-o în cea mai bogată femeie din lume
Şeful de la Amazon, Jeff Bezos, şi soţia lui nu au semnat contract prenupţial, susţine presa americană. Ceea ce înseamnă că despărţirea ar transforma-o pe MacKenzie Bezos în cea mai bogată femeie din lume.