Chloe Bearman, din Felixstowe, și partenerul ei de 11 ani, Daniel Barnes, au participat la evenimentul „Celebration of Love” organizat la St Elizabeth Hospice, în Ipswich.
Cuplul, a cărui nuntă reală este programată în august, a organizat ceremonia suplimentară luni, după ce au acceptat că mama lui Chloe, Karen Bearman, în vârstă de 61 de ani, se află „aproape de finalul vieții”, relatează BBC.
Chloe a spus că mama ei și-a dorit mereu să îi vadă pe ea și pe Daniel căsătorindu-se, iar înainte de ceremonie au avut chiar și un timp „doar al lor, special”.
„Nu a fost o ceremonie de căsătorie, ci o binecuvântare, dar a fost suficient pentru mama mea să vadă acest angajament”, a spus ea. „Am vrut să celebrăm dragostea pe care o avem cu toții pentru ea, dar și dragostea dintre mine și Dan — am vrut să fie parte din tot. S-a bucurat enorm și nu a putut să nu zâmbească. Zâmbea continuu. A fost o zi perfectă, parcă totul s-a aliniat.”
Femeia se îmbolonăvise vara trecută
Ceremonia a fost organizată într-un singur weekend, Chloe fiind nevoită să își cumpere rochia de mireasă online, deoarece rochia pentru nunta oficială nu era încă gata.
Ea a spus că personalul azilului a depus eforturi „peste așteptări”, pregătind totul, de la sandvișuri și scones, până la un tort de nuntă. Astfel, ea a putut petrece timp prețios cu mama sa, dar și cu tatăl ei, Mark Bearman, fără să se preocupe de organizare.
„Mama mea nu putea fi într-un loc mai bun — este în siguranță și confort, iar eu mă simt foarte conectată cu acest loc acum”, a adăugat ea.
Karen a fost internată la azil acum două săptămâni, după ce a fost diagnosticată vara trecută cu cancer uterin în stadiul 3. De atunci, starea ei s-a deteriorat treptat, iar recent a fost trecută pe îngrijiri paliative, după ce s-a decis oprirea tratamentului.
„Nu mai avea calitate a vieții și era foarte greu de văzut, așa că s-a decis să fie menținută doar în confort”, a spus Chloe.
Deși este posibil să nu fie prezentă la nunta oficială, Chloe spune că mama ei le-a transmis clar că își dorește să se bucure de eveniment la fel de mult ca și cum ar fi acolo.
„Asta își dorește. Ne-a spus chiar că, dacă nu ne distrăm la nuntă, o să facă să plouă”, a adăugat Chloe.




