O alunecare de teren a făcut ravagii într-o comună din Prahova. Două case s-au prăbușit: ”Nu avem nicio putere”

×
Publicitate

Se mişcă iar pământul într-o comună din Prahova, unde, în urmă cu două luni, mai bine de 15 hectare au fost afectate de o alunecare de teren.

Ploile din ultimele zile au făcut ca pământul să redevină instabil şi două case s-au prăbuşit de parcă ar fi fost din carton.

Lemne, moloz și tot felul de resturi amestecate cu pământ. Așa arată, filmată de sus, zona din comuna Vărbilău, afectată din nou de o alunecare de teren.

După ce pământul a început să se miște iar, ceea ce pentru unii însemna până mai ieri "acasă" s-a dărâmat.

Micul hol al locuinței în care trăia familia Ioniță a fost înghițit de pământ, iar din bucătărie nu a mai rămas mare lucru. Oamenii se uită acum cu amărăciune la dezastrul lăsat în urmă.

Adriana Ioniță: "M-am trezit ”poc” câte un perete, câte un perete. Deja era distrus, dar să vezi în ochi cum pică e jalnic. S-a dus și baia, s-a dus tot. Nu avem nicio putere, nu avem cu cine ne certa că totul e de sus.”

Povestea se repetă într-o gospodărie din apropiere. Un tată și fiul său și-au strâns câteva lucruri și dorm la o pensiune pusă la dispoziție de autorități. Casa lor este acum un morman de lemne, acoperit pe alocuri de pământ.

Gheorghe Ioniță, proprietar: "Cotețul ăla l-a ridicat mai mult decât înălțimea casei. Forța valurilor de pământ e imensă. Totul e distrus și continuă să distrugă.”

Rău este și în grădini.

Ana Stoica, proprietară: "A distrus tot, și meri și tot ce am avut."

Autoritățile locale spun că au pregătit 30.000 de lei pentru a-i ajuta pe oamenii rămași pe drumuri.

Pompiliu Anghelache, viceprimarul comunei Vărbilău: "Am alocat o sumă de bani să îi ajutăm să depistăm și un teren care să le și convină și să îi ajutăm să vedem și o construcție, că acolo nu se mai pot întoarce.”

Primăria a sesizat și Prefectul, dar și Guvernul și așteaptă un răspuns.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62200408
Metoda găsită de câțiva elevi din Oradea pentru a promova învățământul dual. Trecătorii s-au putut bucura de mâncare gratis

Câțiva elevi din Oradea au găsit o metodă inedită de a promova învățământul dual, nu foarte popular printre adolescenții și părinții de la noi.

62200407
Un cameleon albastru, transportat ilegal, a ajuns în Columbia. Autoritățile vor să îl ducă înapoi în Africa

Un cameleon albastru, transportat ilegal, a ajuns în mâinile autorităţilor din Columbia.

62200401
Urmărire ca în filme, cu focuri de armă și un elicopter, în Botoșani. Ce au făcut doi tineri

Doi tineri de 17, respectiv 22 de ani au fost încătuşaţi de poliţiştii din Botoşani după o urmărire ca în filme, cu focuri de armă şi un elicopter ridicat în aer.

Recomandări
Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu ar urma să depună joi programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri. PSD deţine cele mai multe portofolii

Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.