Inițial, incidentul a fost anunțat ca o explozie, însă, în urma cercetărilor efectuate la fața locului, pompierii au stabilit că nu a fost vorba despre o deflagrație propriu-zisă. 43 de elevi și șase cadre didactice s-au autoevacuat. Nicio persoană nu a fost rănită.

Evenimentul s-a produs luni dimineață, la Școala Gimnazială „Alexandru Popescu” din Telega Vale, fiind anunțat la numărul unic de urgență 112 în jurul orei 09:15.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, primele informații primite de la fața locului indicau o explozie neurmată de incendiu, produsă în camera centralei termice pe lemne, fără ca imobilul să fie afectat.

Elevii și profesorii s-au evacuat până la sosirea echipajelor de pompieri. O parte dintre copii fuseseră deja preluați de părinți. Pompierii au anunțat că vor efectua o recunoaștere la nivelul întregii unități de învățământ.

Ulterior, în urma cercetărilor efectuate la fața locului și după aerisirea camerei centralei, pompierii au stabilit că nu a fost o explozie propriu-zisă, ci o conductă de apă fisurată, care a provocat o degajare masivă de abur.

Centrala termică este intactă. Pentru eliminarea altor riscuri, au fost scoase lemnele care ardeau în interior, au mai precizat pompierii.

Din imobil s-au autoevacuat 43 de elevi și șase cadre didactice. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime.

Cursurile la școala din Telega au fost suspendate pe parcursul zilei de luni.