Momente de panică pentru o franțuzoaică stabilită în Constanța. Un individ ar fi încercat să o agreseze sexual

×
Publicitate

Prin momente de panică a trecut o franțuzoaică stabilită la Constanța, care a fost urmărită de un individ până în scara blocului.

La intrarea în lift individul ar fi vrut să o agreseze sexual, dar reacția promptă a femeii l-a lăsat fără replică.

Camera de supraveghere montată în scara blocului a suprins momentul în care femeia, originară din Franța, și căsătorită cu un navigator român, intră în scară, iar individul apucă să intre și el. O urmărește pe femeie și pare că își premeditează fapta. Dă să intre în lift, moment în care femeia își dă seama de intențiile lui și începe să țipe.

Individul o ia la fugă și iese din bloc. Victima a mers apoi la poliție, a depus deja plângere, iar oamenii legii au reușit să-l identifice pe suspect, un bărbat de 31 de ani, și l-au adus la audieri.

Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța: ”A fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.”

Potrivit anchetatorilor, suspectul, angajat al unei companii de pază și protecție din Constanța, nu ar fi la prima faptă de acest gen.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62247874
O lebădă în prag de hipotermie a fost salvată de autoritățile din Târgu Jiu
O lebădă a fost salvată la Târgu Jiu, după ce a fost găsită în apropierea unui lac, epuizată, în prag de hipotermie.
62210117
Avertizare Facebook în legătură cu o postare a senatorului Şoşoacă: ”Poate fi sub controlul editorial al Guvernului rus”
Facebook avertizează în legătură cu o postare a senatorului Diana Şoşoacă, asociind postării un mesaj potrivit căruia linkul provine de la un editor despre care consideră că "poate fi parţial sau integral sub controlul editorial al Guvernului rus".
62242719
Hotelurile de pe litoral sunt în plină renovare. Când se dă startul sezonului turistic în 2022
Cu un număr mare de turișiti, care sunt așteptați pe litoral după relaxarea regulilor impuse de pandemia de coronavirus, proprietarii unora dintre hotelurile de la mare se grăbesc să termine lucrările de renovare.