India îi obligă pe doctori să scrie rețete lizibile, după scandaluri și decese provocate de prescripții greșite

62579301
Shutterstock

În India, un tribunal din Punjab și Haryana a stabilit că rețetele medicale trebuie să fie clare și ușor de citit, după ce un raport medico-legal al unui doctor s-a dovedit complet indescifrabil.

Judecătorul a subliniat că „o prescripție lizibilă este un drept fundamental”, pentru că poate face diferența între viață și moarte, potrivit BBC.

Guvernul a primit termen doi ani pentru a introduce rețete digitalizate, iar până atunci medicii trebuie să scrie cu majuscule. Asociația Medicală Indiană admite problema, dar atrage atenția că, în spitalele aglomerate, unde un doctor poate consulta și 70 de pacienți pe zi, este greu de pus în practică această regulă.

De-a lungul timpului, mai multe instanțe din India au atras atenția asupra scrisului neglijent al medicilor. În Odisha, un tribunal a criticat „stilul zigzag” al doctorilor, iar în Allahabad judecătorii s-au plâns de rapoarte complet indecifrabile.

Specialiștii spun că problema nu ține de estetică, ci de siguranța pacienților. O rețetă scrisă prost poate duce la confuzii între medicamente cu nume asemănătoare și la administrarea greșită a tratamentului, cu efecte grave.

Cazurile de erori provocate de rețete greu de descifrat nu sunt rare: de la urgențe medicale până la decese, atât în India, cât și în alte țări.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61723499
Acoperământul Maicii Domnului – semnificație, tradiții și rugăciuni ale sărbătorii

Acoperământul Maicii Domnului este o sărbătoare importantă în tradiția creștin-ortodoxă, marcată prin obiceiuri și rugăciuni specifice.

62561097
O companie aeriană low-cost se închide. Toate zborurile au fost anulate, angajații au fost concediați

Compania aeriană low-cost Play a anulat toate zborurile de pe aeroporturile Stansted și Liverpool, întrucât și-a încetat activitatea, cu efect imediat.

62579062
Un bărbat a găsit o avere în buzunarul unei geci pe care nu o mai purtase de mult. „Nu mi-a trecut prin minte”

Un german din Frankfurt a câștigat peste 15 milioane de euro, în ultimul moment. Omul a găsit biletul câștigător la 6 luni după ce l-a cumpărat, în buzunarul unei geci pe care nu o mai purtase din martie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.