De ce se cântă colinde de Crăciun. Originea, semnificația și tradițiile colindatului. Cele mai vechi cântece de sărbători

Colindele de Crăciun au legătură cu semnificația religioasă a Nașterii Domnului. De-a lungul timpului, colindele au devenit un simbol al Crăciunului, reflectând valori transmise din generație în generație.

Originea colindelor

Tradiția de a cânta colinde de Crăciun are rădăcini adânci în istorie și poate fi legată, într-o oarecare măsură, de obiceiuri mult mai vechi. În Roma antică exista un festival de iarnă numit Saturnalia, o sărbătoare de o săptămână dedicată zeului Saturn care începea pe 17 decembrie și marca solstițiul de iarnă. În timpul acestei sărbători, oamenii se opreau din muncă, se dădeau daruri, decorau casele cu crengi verzi și cântau cântece de bucurie împreună.

După nașterea Lui Isus și răspândirea creștinismului în Roma și în Europa medievală, multe dintre aceste tradiții bine stabilite au fost preluate și adaptate pentru sărbătoarea Crăciunului — inclusiv cântatul cântecelor festive.

La început, multe dintre colindele creștine erau mai degrabă imnuri formale, cu forme muzicale stricte și versuri liturgice în latină, asemenea slujbelor religioase ale vremii.

Citește și

Când se merge cu colindul. Ce spune tradiția, care sunt obiceiurile și de ce nu e bine să refuzi colindătorii

Abia în perioada medievală târzie, sub influența unor figuri creștine mai progresiste precum Sfântul Francisc de Assisi, au început să apară colinde mai festive, destinate să fie cântate social, în afara bisericilor, și cu versuri în limbile locale, nu în latină.

La acea vreme, cântecele festive numite „carols” însemnau literalmente „cântece pentru dans”, și erau scrise și cântate pe tot parcursul anului, nu doar de Crăciun.

Colinde vechi de Crăciun

Colinde precum „Joy to the World”, „Hark! The Herald Angels Sing”, „God Rest Ye Merry, Gentlemen” și chiar „The Twelve Days of Christmas” au apărut în secolul al XVIII-lea. În epoca victoriană, un interes reînnoit pentru cântarea imnurilor a readus multe colinde clasice din secolul al XIX-lea în prim-plan, cum ar fi „O Holy Night” sau „The First Noel”. Multe dintre aceste cântece rămân astăzi printre cele mai populare colinde de Crăciun, Mental Floss.

The Twelve Days of Christmas

God Rest Ye Merry, Gentlemen

Hark! The Herald Angels Sing

Joy to the World

Semnificația colindelor de Crăciun

Colindele de Crăciun nu sunt doar melodii festive – ele reprezintă o punte între istorie, religie și expresia colectivă a bucuriei sezonului de iarnă. Deși multe dintre cântecele pe care le cântăm astăzi au fost popularizate în secolul XIX, tradiția lor este mult mai veche și multifațetată. Termenul „carol” (colind) provine din tradițiile medievale de „carole”, cântece asociate cu dansurile și sărbătorile comunitare de solstițiu, înainte ca tradiția creștină să adopte și să reinventeze acest obicei pentru a celebra nașterea lui Iisus Hristos.

În esență, colindele îmbină trei straturi de semnificație: religios, cultural și emoțional. Pe plan religios, ele sunt o formă de imn și laudă care evocă scena Nașterii Domnului, reflectând teme precum pacea, speranța și mântuirea, și invitând ascultătorii să trăiască evenimentul biblic într-o manieră sonoră și memorabilă.

Cultural, colindatul a fost un mod de a întări legăturile comunitare: grupuri de oameni sau copii umblau din casă în casă, aducând vestea bună și generând un sentiment de solidaritate și sărbătoare. Această practică s-a păstrat în diferite forme în Europa și alte regiuni ale lumii, fiecare adaptând colindele la propriile tradiții locale, potrivit Christmas Living.

De ce se merge cu colindul

Colindatul are o semnificație religioasă. Prin colinde este vestită Nașterea lui Iisus Hristos, iar mersul din casă în casă simbolizează răspândirea veștii bune, la fel cum păstorii și magii au dus vestea nașterii Mântuitorului. Colindătorii devin, astfel, mesageri ai bucuriei, păcii și speranței.

Din punct de vedere tradițional, mersul cu colindul este un obicei moștenit din vremuri vechi, chiar precreștine, când oamenii marcau solstițiul de iarnă prin cântece ritualice menite să aducă belșug, protecție și noroc pentru noul an. Odată cu creștinarea, aceste cântece au căpătat un conținut religios, dar au păstrat ideea de urare și binecuvântare a gospodăriei.

Pe plan social, colindatul întărește legăturile dintre oameni. Este un gest de apropiere, de comunitate și solidaritate, în care gazdele îi primesc pe colindători ca pe purtători ai binelui. Darurile oferite – colaci, mere, nuci sau bani – nu sunt plăți, ci simboluri ale recunoștinței și generozității.

Când se merge cu colindul în 2025

În România, colindatul continuă să fie unul dintre cele mai iubite obiceiuri ale sărbătorilor de iarnă, transmis din generație în generație și respectat cu grijă în fiecare an. Data începerii colindelor diferă în funcție de zonă, fiecare regiune păstrându-și propriile rânduieli și tradiții. În unele părți ale țării, copiii pornesc cu colindul încă din 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, iar perioada colindatului se încheie pe 7 ianuarie, de Sfântul Ioan.

Apogeul acestui obicei are loc în seara de Ajun, pe 24 decembrie, când colindele sunt dedicate în mod special Nașterii Domnului. Atunci se aud unele dintre cele mai cunoscute cântări, precum „Astăzi s-a născut Hristos” sau „Închinarea Magilor”, alături de multe alte colinde tradiționale.

Tot în această perioadă se păstrează și obiceiul mersului cu icoana. Preoții, alături de copii sau credincioși, merg din casă în casă cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântând gospodăriile și vestind venirea pe lume a lui Hristos.

În alte zone ale țării, colindatul începe mai târziu, pe 23 sau 24 decembrie, când cete de colindători pornesc pe la case pentru a aduce vestea Crăciunului. Gazdele îi răsplătesc cu daruri simbolice – mere, nuci, colaci, covrigi sau portocale – iar în prezent, obiceiul s-a adaptat, colindătorii primind adesea și dulciuri sau bani.

Dimineața zilei de Ajun este rezervată în special copiilor, care dau startul colindelor cu celebrul „Bună dimineața la Moș Ajun”, urmat de cântece ce vestesc Nașterea Domnului și aduc lumină, bucurie și speranță în fiecare casă.

Colinde românești

Steaua

Tradiția mersului cu Steaua este un obicei străvechi de Crăciun în România, simbolizând steaua biblică care i-a călăuzit pe cei trei magi spre Nașterea lui Iisus. Copiii, uneori însoțiți de adulți, colindă din casă în casă purtând o stea decorată, cântând „cântece de stea” și aducând vestea Nașterii Domnului. Steaua reprezintă lumina divină, speranța și binecuvântarea, iar colindătorii sunt văzuți ca mesageri ai bucuriei. Gazdele oferă daruri simbolice, iar obiceiul poate varia regional ca formă a stelei, costume și repertoriu.

Cu Steaua se merge în perioada Crăciunului, în special începând din seara de Ajun (24 decembrie) și în zilele de 25 și 26 decembrie. De regulă, copiii pornesc cu Steaua după lăsarea serii.

Capra

Mersul cu Capra este un obicei tradițional de iarnă în România care are loc între Crăciun și Anul Nou, cu apogeul în seara de Revelion, când grupuri de tineri merg din casă în casă pentru a ura belșug, sănătate și noroc în anul ce urmează. Jocul Caprei este un dans popular cu rădăcini vechi, combinând elemente teatrale și ritualuri arhaice. Unul dintre participanți poartă o mască în formă de capră, iar dansul simbolizează moartea și renașterea, reflectând trecerea de la vechiul la noul an și speranța pentru belșug și prosperitate.

Ursul

În România, obiceiul numit „Jocul Ursului” se practică în special în ajunul Anului Nou, pe 31 decembrie, în special în regiuni precum Moldova și părți din Muntenia.

Ceata de urători, compusă de obicei din tineri, poartă costume de urs și merge din casă în casă pentru a dansa și a ura noroc, prosperitate și un an nou roditor. Tradiția simbolizează moartea iernii și renașterea naturii, alungarea spiritelor rele și purificarea comunității pentru anul ce urmează.

Plugușorul

În România, obiceiul mersului cu Plugușorul este legat de ultimele ore ale anului și trecerea în Noul An. Tradițional, se merge în seara de 31 decembrie și în primele ore ale zilei de 1 ianuarie, când grupuri de colindători (de obicei copii, adolescenți sau tineri) pornesc pe ulițe ca să ureze gazdelor belșug, sănătate și noroc în anul ce vine.

Acest obicei agrar are rădăcini străvechi, fiind asociat cu dorința de a atrage prosperitate, rod bogat și forțe pozitive la început de an.

Sorcova

Tradițional, cu Sorcova se merge în dimineața zilei de 1 ianuarie, imediat după trecerea în Noul An, când copiii merg din casă în casă pentru a face urări de sănătate, noroc și belșug pentru anul care începe.

Sorcova este un obicei vechi, cu rădăcini precreștine, în care un băţ sau crenguţă decorată cu flori colorate simbolizează renașterea naturii, prosperitatea și energia pozitivă. Copiii ating ușor cu sorcova persoanele colindate în timp ce rostesc urările tradiționale, dorindu-le sănătate și noroc.

Există credințe populare potrivit cărora primul care „sorcovește” în dimineața de Anul Nou aduce noroc pentru anul întreg, iar refuzul de a primi sau de a răsplăti colindătorii poate aduce ghinion. 

Articol recomandat de sport.ro

Și-a refăcut viața, la trei ani de la divorț, cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul: ”Am avut curaj”