Solstițiul de iarnă 2024 - tradiții și superstiții. Ce nu este bine să faci astăzi

62504466
Shutterstock

Solstițiul de iarnă marchează începutul iernii astronomice și este cea mai scurtă zi a anului în emisfera nordică.

Deși pare greu de crezut, ziua începe să crească imediat după momentul solstițiului, aducând promisiunea unor zile mai luminoase. Află când are loc solstițiul de iarnă în 2024 și descoperă tradițiile și superstițiile fascinante legate de cea mai scurtă zi a anului.

Solstițiul de iarnă 2024

Solstițiul de iarnă reprezintă momentul astronomic când Soarele se află la cea mai mică înălțime aparentă pe cer, marcând începutul iernii astronomice în emisfera nordică.
 
Acest fenomen se datorează înclinării axei Pământului față de planul orbitei sale în jurul Soarelui. În timpul solstițiului de iarnă, emisfera nordică este înclinată cel mai departe de Soare, ceea ce duce la cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului.
În anul 2024, solstițiul de iarnă va avea loc pe data de 21 decembrie, la ora 11:19 (ora României). Aceasta înseamnă că, din punct de vedere astronomic, iarna își va intra oficial în drepturi în această zi, conform astro-urseanu.ro.
 
Deși este cea mai scurtă zi a anului, solstițiul de iarnă marchează și un moment de cotitură: după această dată, zilele încep treptat să se lungească, iar nopțile să se scurteze, pe măsură ce Pământul își continuă călătoria în jurul Soarelui și emisfera nordică începe să se incline din nou spre acesta.

Tradiții de solstițiu de iarnă

Solstițiul de iarnă, momentul cu cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului, a captivat imaginația oamenilor din cele mai vechi timpuri, fiind marcat de o varietate de obiceiuri și tradiții fascinante. Încă din antichitate, în Mesopotamia, exista o sărbătoare dedicată solstițiului, ce dura 12 zile și avea ca scop sprijinirea zeului Marduk în lupta sa împotriva forțelor haosului, simbolizând eterna luptă între bine și rău.
 
Pentru popoarele păgâne, solstițiul de iarnă reprezenta renașterea Soarelui, momentul în care Marea Zeiță dădea naștere unei noi forțe solare, reînnoind ciclul anotimpurilor. Românii celebrau această zi prin cinstirea lui Saturn, zeul recoltelor, și a lui Mithras, zeul luminii, demonstrând importanța acestui eveniment astronomic în diverse culturi.
 
Tradițiile românești păstrează și ele ecouri ale acestor credințe străvechi, amintind de sacrificiul simbolic al zeului Soarelui. Acest sacrificiu este reprezentat prin arderea ritualică a bradului sau a stejarului, prin sacrificarea porcului la Ignat (o reprezentare a spiritului grâului) și prin prezența unor personaje mascate în unele cete de colindători, precum Capra sau Brezaia, care sunt, de asemenea, sacrificate simbolic, conform TV8.md.
 
Importanța solstițiului de iarnă este evidențiată și de numeroasele structuri megalitice construite în întreaga lume pentru a marca acest eveniment astronomic. Stonehenge, în Anglia, și Newgrange, în Irlanda, sunt doar două exemple de astfel de construcții, menite să urmărească poziția Soarelui și să celebreze renașterea luminii.

Superstiții de solstițiu de iarnă

Pe lângă aceste tradiții spectaculoase, există și o serie de superstiții legate de solstițiul de iarnă.
 
Se spune că este important să nu petreci această noapte singur, ci în compania celor dragi, simbolizând unitatea și sprijinul reciproc.
 
De asemenea, se obișnuiește aprinderea focurilor pe dealuri, pentru a alunga spiritele rele și a celebra lumina, precum și oferirea de pomană celor nevoiași, ca un act de compasiune și generozitate.

Când va fi solstițiul de vară 2025

Solstițiul de vară marchează începutul oficial al verii astronomice în emisfera nordică. Este ziua cu cele mai multe ore de lumină, când soarele atinge punctul său cel mai înalt pe cer.
 
Solstițiul are loc datorită înclinării axei Pământului. Când Polul Nord este înclinat la maximum spre soare, avem solstițiul de vară în emisfera nordică. În același timp, în emisfera sudică este solstițiu de iarnă.
 
Cuvântul "solstițiu" provine din latinescul "sol" (soare) și "sistere" (a sta nemișcat), deoarece mișcarea aparentă a soarelui spre nord se oprește în ziua solstițiului, înainte de a începe să se deplaseze spre sud.
 
Solstițiul de vară din 2025 va avea loc pe sâmbătă, 21 iunie 2025, la ora 05:42. Aceasta este ziua din an cu cele mai multe ore de lumină, marcând începutul verii astronomice în emisfera nordică
 
Durata zilei variază în funcție de latitudine. La ecuator, ziua are aproximativ 12 ore, la latitudini medii nordice (40 de grade) aproximativ 15 ore, iar la nord de Cercul Arctic (66,5 grade) soarele nu apune deloc.
 
Solstițiul de vară din 2025 are loc pe 21 iunie. 
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
Citește și...
Cum se pregătește slănina de porc după Ignat. De la slăninuța ardelenească la șunca de porc din Muntenia sau saramură

Românii sunt experți în tăierea porcului și în prepararea celor mai delicioase feluri tradiționale. De Ignat, pe 20 decembrie, gospodarii sacrifică animalul și încep oficial pregătirile pentru masa de Crăciun.

Bunătăți din porc după Ignat. Rețete de jumări, pomana porcului, tobă, slănină și caltaboș

În ziua de Ignat, pe 20 decembrie, românii sacrifică porcul pe care l-au îngrășat tot anul și prepară din el tot felul de bunătăți, de la jumări, pomana porcului, cârnați de casă, tobă și multe altele.  

Căutări ciudate ale românilor care au cumpărat online în 2024: de la „Nu vreau să dorm singur” la „cine a făcut buba”

În 2024 românii au continuat să facă cumpărături online și au stabilit noi recorduri. Dar printre căutările lor au fost și unele cel puțin ciudate sau ieșite din comun

Recomandări
Ședință la Cotroceni după ce Comisia Europeană a respins legea salarizării. Ce probleme are proiectul în forma actuală

Preşedintele Nicuşor Dan se va întâlni joi, la Palatul Cotroceni, cu liderii din fosta coaliţie guvernamentală şi miniștrii demiși ai Finanţelor şi Fondurilor Europene, pentru a discuta despre stadiul proiectelor finanţate prin PNRR.

Parlamentarii s-au răzgândit, la trei ani după ce au votat pentru examen de admitere la liceu. Acum vor să amâne concursul

Admiterea la liceu, pe care unitățile de învățământ au varianta de a o organiza din 2027 după Evaluarea Națională, ar putea fi amânată. Asociațiile de elevi, părinți și ONG-urile reclamă că acest examen produce inechități.

Calculele Ministerului Educației. Câți bani ar economisi dacă ar tăia din bursele copiiilor orfani și din familii sărace

Propunerea de a tăia bursele școlare în vacanță este criticată. Zeci de organizații neguvernamentale atrag atenția că mii de copii ar putea fi nevoiți să renunțe la cursuri.