Corcodușe sau zarzăre – beneficii și moduri de consum. Cum se conservă și de ce se mănâncă cu sare

62568154
Shutterstock

Corcodușele, numite și zarzăre, sunt printre cele mai populare fructe de vară din România.

Le găsești peste tot: în grădini, pe marginea drumului sau în piețe, la începutul sezonului cald. Oamenii le mănâncă uneori verzi cu sare, iar gospodinele le pun în borcan pentru iarnă. Ce beneficii au corcodușele, de ce se mănâncă cu sare și cum se păstrează pentru iarnă: la borcan, congelator sau fierte pentru ciorbe.

Ce sunt corcodușele

Corcodușele sunt fructele unui pom numit prunus cerasifera, foarte răspândit în România. De cele mai multe ori le vedem crescând spontan, fără să fie neapărat îngrijite, dar în realitate sunt înrudite cu prunele și fac parte din aceeași familie. Sunt rotunde, mici, cu coaja subțire și colorată în galben, verde, roșu sau mov.

Un lucru care le face speciale este faptul că apar printre primele fructe ale verii. De obicei, în luna iunie încep să se coacă primele corcodușe galbene sau verzi, iar spre sfârșitul verii se găsesc cele roșii și mov. Această diversitate le face iubite de toată lumea, pentru că fiecare își găsește preferata: unii caută gustul acru, alții preferă dulceața celor bine coapte, potrivit Frankpmmatthews.com.

Din punct de vedere nutrițional, corcodușele sunt o adevărată sursă de sănătate. Sunt bogate în vitamina C, care sprijină imunitatea, vitamina A, benefică pentru ochi și piele, dar și fibre care ajută digestia. În plus, conțin antioxidanți ce combat îmbătrânirea celulară și detoxifică organismul. Fiind sărace în calorii, sunt o gustare ideală pentru cei care vor să mănânce ceva sănătos, fără să se îngrașe.

În bucătăria românească, corcodușele sunt folosite pentru ciorbe, gemuri, compoturi și chiar băuturi fermentate. Pe lângă asta, ele sunt legate de amintirile copilăriei, cine nu își amintește de verile în care mânca zarzăre cu sare direct din copac?

Diferența dintre corcodușe, zarzăre și boambe

De multe ori, oamenii se întreabă dacă există vreo diferență reală între corcodușe și zarzăre. Adevărul este că în multe zone ale României sunt același fruct, dar denumirea diferă în funcție de regiune. În Moldova și Dobrogea, lumea le spune mai des „zarzăre”, în timp ce în Muntenia și Oltenia se folosesc mai mult „corcodușe”.

Boambele, pe de altă parte, sunt un termen popular folosit pentru un tip de prun asemănător. Fructele lor sunt ceva mai mari, mai dulci și cu coajă mai subțire. În anumite sate, oamenii fac diferența între corcodușele foarte acre, zarzărele ceva mai dulci și boambele, care sunt considerate un soi mai bun.

În realitate, toate fac parte din aceeași familie, iar diferențele sunt mai mult în ceea ce privește gustul. Corcodușele galbene sunt de obicei mai dulci, cele verzi sunt foarte acre, iar cele roșii și mov capătă un echilibru între acru și dulce.

corcodușe

Cum îți dai seama dacă corcodușele sunt coapte

Dacă vrei să le consumi când sunt dulci sau să faci comport este foarte important să știi când sunt coapte. Corcodușele verzi sunt tari, acre și se desprind greu din pom. Pe măsură ce se coc, culoarea se schimbă în galben, roșu sau mov, iar fructul devine moale și zemos.

Un semn clar că sunt coapte este faptul că se desprind ușor de pe ramură sau chiar cad singure. Textura este mai fină, iar gustul devine dulce-acrișor, plăcut. Corcodușele coapte sunt perfecte pentru gem, compot sau consum ca atare.

Pentru cei care iubesc gustul acru, corcodușele verzi sunt o alegere bună, dar pentru cei care caută dulceața naturală, e bine să aștepte până când fructele capătă culoare intensă și consistență moale.

Un alt indiciu este prezența insectelor. Când fructul e dulce, atrage viespile și albinele, semn că zaharurile sunt la nivel maxim. Dacă vrei să le pui la congelator sau borcan, cel mai bine este să alegi corcodușele complet coapte, pentru că își păstrează aroma mai bine.

Corcodușe verzi – beneficii și contraindicații

Chiar dacă sunt acre, corcodușele verzi sunt considerate foarte sănătoase. Sunt pline de vitamina C, care sprijină imunitatea, ajută organismul să lupte cu răcelile și oferă energie. În plus, au fibre care reglează digestia și detoxifică organismul.

Mulți oameni le consumă vara ca gustare răcoritoare, mai ales cu sare. Sunt sățioase, dar au puține calorii, deci nu îngrașă. În plus, au un efect tonic asupra stomacului și dau poftă de mâncare. Totuși, există și contraindicații. Pentru persoanele cu gastrită, ulcer sau stomac sensibil, corcodușele verzi pot fi prea acide și pot provoca dureri. De asemenea, consumate în exces pot duce la diaree și disconfort abdominal, scrie Dole.com.

Pentru copii mici, corcodușele verzi nu sunt recomandate, tocmai din cauza acidității ridicate. Cel mai bine e să fie consumate cu moderație, câteva bucăți pe zi, nu în cantități mari. Astfel, corcodușele verzi sunt benefice dacă sunt consumate echilibrat.

De ce se mănâncă corcodușele cu sare

Un obicei des întâlnit în România este să mănânci corcodușe verzi cu sare. Această combinație are atât explicații practice, cât și tradiționale. În primul rând, sarea taie din acreală și face fructele mai ușor de mâncat.

Gustul acru-sărat este plăcut și răcoritor, mai ales în zilele toride de vară. În plus, sarea stimulează secreția de salivă și face ca fructele să pară mai zemoase. Totuși, trebuie avută grijă la cantitatea de sare consumată. În exces, poate fi dăunătoare, mai ales pentru persoanele cu tensiune mare.

Cum se păstrează corcodușele pentru iarnă

corcodușe

Corcodușe la borcan pentru iarnă

Cea mai cunoscută metodă de conservare este punerea lor la borcan. Se aleg corcodușele bine coapte, se spală, apoi se pun în borcane sterilizate. Peste ele se adaugă apă și sare, după care se fierb borcanele la bain-marie. Astfel, fructele rezistă luni întregi și pot fi folosite pentru acrit ciorbe sau la diverse preparate.

Corcodușe la congelator

Congelarea este o metodă simplă și rapidă. Corcodușele se spală, se scot sâmburii și se pun în caserole sau pungi speciale. La iarnă, pot fi folosite direct la supe, ciorbe sau compoturi.

Corcodușe fierte pentru iarnă

Se fierb corcodușele în apă cu sare, apoi se pun în sticle sau borcane. Acest preparat concentrat este folosit iarna pentru acrit ciorbele, având un gust intens și autentic.

Corcodușe verzi la borcan

Mulți preferă să conserve corcodușele verzi. Se pun crude, cu sare și apă, în borcane. După ce fermentează ușor, dau ciorbelor un gust unic, tradițional.

Corcodușe pentru acrit ciorba – tradiție și gust autentic

Ciorba românească are nevoie de gustul acrișor pentru a fi completă. Înainte să apară lămâile la discreție pe piață, românii foloseau ce aveau la îndemână: corcodușele. Acrirea ciorbei cu corcodușe este o tradiție care se păstrează și astăzi, mai ales în zonele rurale.

Fructele proaspete dau un gust natural, acrișor și plin de aromă. Iarna, gospodinele scot borcanele puse din timp și adaugă corcodușe la ciorba de legume, de pui, de pește sau de porc. Rezultatul este un gust autentic, pe care nicio altă metodă nu îl poate înlocui.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
Citește și...
Bucătăria franceză - cele mai populare rețete pe care să le încerci ca turist în Franța. De ce este important vinul la masă

Bucătăria franceză este considerată una dintre cele mai rafinate din lume, combinând rețete transmise din generație în generație cu tehnici culinare inovatoare. Pentru o experiență autentică în Franța, turiștii ar trebui să încerce câteva preparate. 

Ciuperci pleurotus - rețete rapide și sănătoase cu ciuperci pleurotus pentru orice ocazie. Beneficii și valori nutriționale

Ciupercile pleurotus sunt apreciate pentru textura lor fină, gustul delicat și numeroasele beneficii nutritive, fiind ideale în rețete rapide și sănătoase, potrivite atât pentru mesele de zi cu zi, cât și pentru momente speciale.

O femeie a fost îngrozită când a privit fotografia unui copil făcută la raionul de oglinzi din magazin. Detaliul înfricoșător

O femeie s-a dus la cumpărături cu nepotul ei în vârstă de doi ani, și au ajuns în raionul cu oglinzi. A făcut o fotografie pe care a văzut-o apoi, îngrozită, acasă.

Recomandări
Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

Ultimul efort pe Legea salarizării. Nicușor Dan și partidele fostei coaliții, noi discuții pentru salvarea banilor din PNRR

Liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare vor discuta, din nou, astăzi, cu președintele Nicușor Dan, cu privire la Legea salarizării în sectorul public, după ce cu o zi în urmă dezbaterea s-a încheiat fără nicio concluzie.

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.