De ce urechile de porc și șoriciul sunt mai scumpe decât carnea. Explicația măcelarilor

×
Publicitate

În măcelării au început să sosească vedetele sezonului: urechile de porc, șoriciul și jumările, care au locul lor pe mesele de sărbători. Când văd prețurile, oamenii parcă simt un nod în gât: două urechi costă cât un kilogram de carne.

Iar unul de șorici, cât patru! Chiar și așa, nu se pot abține, și cumpără, măcar de gust.

La o băcănie din Pitești, patronul își invită clienții la degustare. Șoriciul costă 89 de lei kilogramul, jumările peste 100, iar urechile de porc se vând cu 93 de lei kilogramul.

Marius Marinescu, patron băcănie: „Urechile coapte, este o nouă invenție, ca să zic așa, și un gust care a prins foarte bine. Mănânci puțin și te saturi.”

Reporter: Cum vi se par prețurile?

Client: „Dacă nici pentru noi nu ne oferim acest lucru, măcar de sărbători, ce pot să mai zic...”

Măcelarii explică: oricât de mare e porcul, din el scot cam un metru pătrat de șorici. Și tot două urechi are. Dacă le taie, căpățâna, folosit de regulă la tobă, nu prea mai are valoare. Așadar, cantităţile sunt mici, preparate artizanal, iar produsele nu conțin adaosuri.

Rareș Chiric, reprezentant carmangerie: „Prețul e mai mare față de restul produselor și da, sunt niște delicatese, nu poți să mănânci foarte multe.”

Chiar și slănina afumată costă cât un kilogram de carne macră.

Nicu Tudor, măcelar: „E foarte bună, fără colesterol. Cu roșii, cu ceapă, cu o țuică bună”

Femeie: „La pensia noastră acuma, luăm și noi câte puțin”.

Cât despre jumări, unii le prepară singuri, în casă... Dar nu este chiar simplu. Secretul pentru ca jumările să fie crocante constă în temperatura de prăjire.

Vasile Bucur, chef bucătar: „Trebuie echilibrat foarte bine și sare câtă trebuie, și până devin ele aurii și frumoase, să fie crocante.”

În restaurante, un platou de patru persoane cu preparate tradiționale de porc depășește suta de lei. Bucătarii spun însă că pofta e mare și, începând cu 1 decembrie, aceste aperitive se vor vinde foarte bine.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62594395
Unul dintre cele mai cunoscute hoteluri de pe litoralul românesc este scos la vânzare. Proprietarii nu pot plăti un împrumut

Celebrul Hotel Furnica, aflat în vecinătatea Castelului Peleș, una dintre emblemele domeniului regal din Sinaia, a fost scos la vânzare pentru aproape patru milioane de euro.   

62594431
Înșelătoria cu „pizza arsă”. Clienții restaurantelor cer banii înapoi cu poze modificate cu IA

Platformele de livrare se confruntă, mai nou, cu înșelăciuni care folosesc imagini trucate cu ajutorul inteligenței artificiale.

62594266
Un aristocrat britanic a lansat un apel public pentru a-și găsi o soție. Oferă 50.000 de lire pe an candidatei ideale

Un aristocrat controversat a lansat un apel public pentru a-și găsi o soție – și spune că îi va plăti 50.000 de lire pe an pentru a-i dărui moștenitori și pentru a-l ajuta să administreze vasta sa proprietate din Somerset.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.