Evenimentul a marcat împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, sculptorul român care și-a dedicat o mare parte dintre creații zborului spre infinit.

Spectacolul a început la amiază, când erau 35 de grade Celsius la umbră. Nimeni nu s-a plâns de căldură, pentru că toată lumea aștepta parada aeriană.

Femeie: „Frumos. Chiar îmi place foarte mult. Foarte mult. E nemaipomenit.”

Bărbat: „Ocazii rare, mai ales că aduc și un F-16, adică mai rar vezi așa ceva pe aici.”

Raul Boca, pilot: „Am pornit de dimineață de la Aerodromul Tuzla și, din cauza războiului care este real în zona Dobrogei, GPS-ul aeronavelor noastre nu a funcționat. Am fost nevoiți să venim full vizual, cu harta.”

Săptămâna viitoare, Șoimii României sunt așteptați la un show lângă București, la Băneasa.

George Rotaru, Șoimii României, șef Aeroclubul României: „Este cel mai de succes miting la care am participat în această zonă și este dovada faptului că oamenii apreciază această activitate.”

Evenimentul s-a încheiat după apus, cu un spectaculos foc de artificii.