Primăriile din toată țara au început inventarierea lor, în baza legii prin care aceste monumente ale naturii sunt incluse într-un registru.
Acești arbori dau farmec Timișoarei încă de pe vremea lui Wilhem Muhle - un celebru horticultor și peisagist din secolul al 19-lea. El este omul care a pus bazele celebrului Parc al Rozelor.
Paula Romocean, viceprimar Timișoara: „Scopul proiectului este de a identifica, de a stabili care este starea lor, pentru a stabili masuri pentru conservare. Și evident să îi și marcăm, și să povestim cetățenilor despre fiecare specie în parte. În momentul acesta s-au identificat 12 arbori, în parcul Regina Maria și în parcul copiilor”.
Alina Nagy-Ghinea, consilier primărie: „Avem aici un exemplar, unul dintre cele mai frumoase exemplare de arbori veterani din Timisoara. Este vorba de Ginkgo biloba . Are 3,80 metri în diametru și o vârstă estimată la peste 120 de ani”.
Pe lângă valoarea istorică, acești giganți verzi sunt si arme redutabile în lupta cu temperaturile tot mai sufocante.
Alexandru Ciobota, peisagist: „Au un rol extraordinar mai ales în condițiile acestea de climate change sau combaterea efectelor încălzirii globale”.
Alexandru Ciobota, peisagist: „O cantitate uriașă de oxigen este furnizată în procesul de fotosinteză, dar și rețin praful. Praful se fixează de frunzele arborilor și când vin precipitații se transformă în levigate și se depinde din nou pe sol, deci arborii funcționează și ca niște filtre urbane”.
Platformele independente estimează că în România sunt aproximativ 6.000 de arbori remarcabili.