Obiectivul este stabilirea unui nou record mondial de plantare simultană a arborilor, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă transmis, marţi, Agerpres.
Peste 3.000 de voluntari vor participa la plantare
Evenimentul organizat de Asociaţia Act for Tomorrow şi Kaufland România este susţinut de ministerul de resort, iar la acţiunea de plantare vor participa atât ministrul Mediului, cât şi angajaţi ai instituţiei şi reprezentanţi ai entităţilor aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acesteia.
În acest context, Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva contribuie la realizarea „Pădurii Prieteniei" prin asigurarea a 30.000 de puieţi.
„Ministerul Mediului susţine astfel de iniţiative şi încurajează cât mai mulţi oameni să se implice în protejarea naturii. Le mulţumesc tuturor celor care fac posibil acest eveniment şi îi felicit pentru exemplul pe care îl oferă întregii ţări. Fiecare puiet plantat înseamnă o investiţie în viitor, iar fiecare voluntar demonstrează că responsabilitatea faţă de mediu începe cu fapte concrete. Ne dorim să stabilim un nou record mondial, însă cea mai importantă reuşită va fi pădurea care va creşte aici, pentru generaţiile viitoare", a declarat ministrul Mediului, Natalia Intotero, în comunicat.
Peste 50 de companii sprijină organizarea evenimentului
Pregătirea evenimentului reuneşte peste 50 de companii, care contribuie cu resurse, produse, servicii şi echipe de voluntari. Sprijinul acestora acoperă activităţi precum transportul materialelor, pregătirea terenului şi asigurarea echipamentelor şi a mesei pentru participanţi.
De asemenea, iniţiativei i se alătură comunităţile din cinci universităţi şi trei licee silvice: Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, Liceul Tehnologic Silvic "Dr. Nicolae Rucăreanu" din Braşov, Colegiul Silvic "Theodor Pietraru" din Brăneşti şi Liceul Tehnologic Silvic din Câmpina.
Astfel, studenţii, elevii şi cadrele didactice vor planta alături de ceilalţi voluntari, valorificând inclusiv cunoştinţele de specialitate ale celor care studiază sau activează în domeniul silvic.
„Pentru validarea tentativei din România, fiecare participant trebuie să planteze corect cel puţin un arbore în intervalul de timp stabilit. După încheierea tentativei de record mondial, participanţii vor continua plantarea, obiectivul zilei fiind plantarea a 35.000 de puieţi, care vor pune bazele unei noi păduri pentru comunitatea locală. Organizatorii vor pune la dispoziţia voluntarilor uneltele şi mănuşile necesare, apă, gustări şi o masă caldă. Programul va include şi momente de relaxare şi socializare", menţionează sursa citată.
Recordul mondial actual este de 2.055 de participanţi şi a fost stabilit în India, în iulie 2025.