O nouă formă de fraudă a fost descoperită pe LinkedIn. Mesajele transmise de escroci

×
Publicitate

Mare atenție la ce mesaje răspundeți pe rețelele sociale. O nouă formă de fraudă online a fost descoperită de specialiștii în securitate informatică pe Linkedin.  

Încercăm să aducem în atenția voastră cât mai multe exemple de genul acesta în speranța că astfel nu veți pica în capcana atacatorilor cibernetici. De data aceasta, este vorba despre o înșelătorie de pe rețeaua socială LinkedIn, cunoscută pentru recrutări online. Ne oferă detalii Silviu Stahie, de la Bitdefender.

Au dat din greșeală un mesaj unui cercetător de la noi din companie, crezând că u dat peste un programator capabil, pe care voiau să-l abordeze”, a explicat reprezentantul Bitdefender.

I-au spus că au o pozișie deschisă, pe o platformă de crypto- bineînțeles că este foarte fierbinte subiectul ăsta, toată lumea crede că se poate îmbogăți de la chestia asta – și că au nevoie doar de niște developeri pentru a merge mai departe cu proiectul”, a mai spus Stahie.

Informațiile complete pot fi aflate din video-ul atașat. 

Citește și
Inovație în domeniul AI: un cip fotonic ultra-compact care calculează la viteza luminii
Inovație în domeniul AI: un cip fotonic ultra-compact care calculează la viteza luminii

Iată însă și explicațiile amănunțite ale celor de la Bitdefender cu privire la frauda pe care au descoperit-o pe LinkedIn.  

Consecințele după infectare

Cercetătorii Bitdefender au descoperit o amenințare informatică de tip info-stealer, capabilă să infecteze Windows, macOS și Linux și să colecteze datele asociate unor game largi de portofele de criptomonede și extensii de browser. Odată activată, amenințarea informatică instalată pe sistem poate să întreprindă următoarele acțiuni:

  1. Fură fișiere importante din extensiile vizate ale browserului
  1. Colectează datele de autentificare stocate în browser
  1. Sustrage informațiile către un server controlat de atacatori

După compromiterea inițială, amenințarea informatică inițiază o serie de acțiuni suplimentare pentru a extinde atacul. Înregistrează apăsările de taste, monitorizează clipboard-ul și colectează informații despre sistem, inclusiv fișiere confidențiale și date de autentificare. De asemenea, menține o conexiune activă cu serverele atacatorilor, ceea ce le permite accesul neautorizat și sustragerea continuă a datelor.

În etapa finală, amenințarea informatică instalează componente suplimentare pentru a ocoli soluțiile de securitate și a comunica prin rețele anonime. Poate colecta informații despre dispozitiv, poate instala un backdoor pentru acces ulterior și, în unele cazuri, folosește resursele sistemului pentru a mina criptomonede.

Această campanie demonstrează complexitatea atacului, care combină multiple tehnici pentru a compromite atât utilizatorii obișnuiți, cât și organizațiile.

Cine se află în spatele atacului?

Analiza tacticilor și a codului periculos indică o amenințare derulată de un actor statal, cel mai probabil gruparea Lazarus (APT 38) din Coreea de Nord. Acești atacatori nu sunt motivați doar de furtul de date personale. Ei vizează persoane din industrii critice – aviație, apărare, energie nucleară – pentru a obține acces la informații clasificate, secrete comerciale și date de acces ale companiilor. Într-un scenariu mai grav, rularea acestui malware pe un dispozitiv dintr-o rețea de companie ar putea compromite infrastructura întregii organizații. Gruparea Lazarus nu se limitează doar la escrocherii de recrutare. Au fost detectate tentative în care atacatorii se dau drept specialiști IT și aplică pentru joburi reale, după care infiltrează infrastructurile companiilor pentru a sustrage date sensibile.

Metode de protecție

Pe măsură ce platformele sociale devin tot mai frecvent folosite pentru activități periculoase, vigilența este esențială. Iată câteva semnale de alarmă și măsuri de protecție:

Semnale de alarmă:

  1. Descrieri vagi ale jobului – Lipsa unei postări oficiale pe platforma companiei.
  1. Repositories suspecte – Aparțin unor utilizatori cu nume aleatorii și nu conțin documentație sau contribuții relevante.
  1. Comunicare slabă – Greșeli frecvente de scriere și refuzul de a oferi metode alternative de contact, cum ar fi e-mailul de companie sau numere de telefon.

Cele mai bune practici:

  1. Nu rulați cod neverificat – Folosiți mașini virtuale, sandbox-uri sau platforme online pentru a testa codul în siguranță.
  1. Verificați autenticitatea – Comparați ofertele de muncă cu cele de pe site-urile oficiale ale companiilor și verificați domeniile e-mailurilor.
  1. Fiți precauți – Analizați cu atenție mesajele nesolicitate și cererile de informații personale.

Ideal ar fi să nu executați niciodată cod sursă necunoscut pe dispozitivele de serviciu și să folosiți medii virtuale sau sandbox-uri atunci când testați astfel de coduri pe computerul personal. Chiar dacă acest lucru presupune un efort suplimentar, poate preveni scurgeri de date și utilizarea acestora în scopuri periculoase. 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam, cadou de 200.000 de euro: Jake Paul și-a răsfățat „regina”
Jutta Leerdam, cadou de 200.000 de euro: Jake Paul și-a răsfățat „regina”
Citește și...
Inovație în domeniul AI: un cip fotonic ultra-compact care calculează la viteza luminii
Inovație în domeniul AI: un cip fotonic ultra-compact care calculează la viteza luminii

O echipă de cercetători de la Universitatea din Sydney a dezvoltat un prototip de cip de inteligență artificială care utilizează fotoni în loc de electroni, deschizând calea către hardware AI semnificativ mai eficient energetic.  

Inteligența artificială schimbă piața muncii și îi afectează direct pe tineri. Ce meserii ar putea dispărea
Inteligența artificială schimbă piața muncii și îi afectează direct pe tineri. Ce meserii ar putea dispărea

Tinerii care abia intră pe piața muncii sunt cei mai afectați de inteligența artificială. Multe meserii vor fi în pragul dispariției peste 10 ani, conform unui studiu publicat de o companie în domeniu. 

Job-ul din tehnologie mai puțin cunoscut, dar care este foarte bine plătit. Există deja în marile companii
Job-ul din tehnologie mai puțin cunoscut, dar care este foarte bine plătit. Există deja în marile companii

În ediția de luni, 9 martie, sunt prezentate două povești interesante: una despre un aspirator, care este un pic cam nărăvaș, și despre o meserie mai puțin cunoscută în lumea tehnologiei, dar care este foarte bine plătită. 

Recomandări
Proiectul bugetului pe 2026 a fost. Guvernul speră să ajungă la un deficit de 6,2% și să facă investiții de 160 miliarde lei
Proiectul bugetului pe 2026 a fost. Guvernul speră să ajungă la un deficit de 6,2% și să facă investiții de 160 miliarde lei

Ministerul de Finanțe a pus în transparență proiectul bugetului de stat pentru 2026. Liderii partidelor din coaliție urmează să se întâlnească după-amiază într-o nouă ședință.

SURSE: Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vine joi în România
SURSE: Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vine joi în România

Surse diplomatice au declarat pentru Știrile Pro TV că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vine joi, 12 martie, în România și se va întâlni cu președintele Nicușor Dan.

Război în Iran, ziua 11. Teheranul, amenințare directă la adresa lui Donald Trump: „Ai grijă să nu fii eliminat chiar tu”
Război în Iran, ziua 11. Teheranul, amenințare directă la adresa lui Donald Trump: „Ai grijă să nu fii eliminat chiar tu”

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a 11-a zi, iar conflictul este „aproape încheiat", a spus Donald Trump. Azi-noapte, însă, explozii puternice au zguduit din nou Teheranul.