Dispozitivul, construit la Sydney Nano Hub, efectuează calcule la viteza luminii, folosind puterea optică în locul electricității tradiționale.
Potrivit Agerpres, studiul, publicat în revista „Nature Communications”, demonstrează că noul cip nano-fotonic operează la o scară de timp de picosecunde – a trilioana parte dintr-o secundă, timpul necesar luminii pentru a traversa nanostructura. „Lumina se propagă fără rezistență electrică", explică cercetătorii, ceea ce ar putea reduce substanțial amprenta energetică a calculelor AI într-un context de cerere globală în continuă creștere.
Nanostructurile cipului formează o rețea neuronală artificială care imită funcționarea creierului uman pentru recunoaștere și procesare. Prototipul reprezintă o alternativă promițătoare la cipurile convenționale, bazate pe electricitate, și ar putea contribui la dezvoltarea unor sisteme AI mai sustenabile din punct de vedere energetic.