LIVE TEXT: Rezultate alegeri SUA 2020. Joe Biden a câștigat alegerile
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
În cadrul alegerilor din 3 noiembrie, americanii au votat și cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanților, pe 35 dintre cei 100 de senatori, dar și 13 guvernatori.
Rezultate Alegeri SUA 2020. Joe Biden a câștigat funcția de președinteCandidatul democrat Joe Biden va câștiga alegerile din Statele Unite și va devenit al 46-lea președinte al țării, conform predicțiilor CNN.
Joe Biden a ajuns la 273 de voturi după ce a obținut victoria în statul Pennsylvania, conform CNN.
Joe Biden a câștigat statul Pennsylvania cu o diferență de aproximativ 30.000 de voturi față de Donald Trump.
Citește mai multe AICI.
CITEȘTE ȘI: Alegeri SUA 2020. Cum funcționează sistemul de vot prin care este ales președintele Statelor Unite
ora 13:50 Joe Biden își mărește avansul în Georgia
Candidatul democrat la preşedinţia SUA, Joe Biden, continuă să îşi consolideze, sâmbătă, avansul faţă de republicanul Donald Trump şi este aproape de victorie în alegerile pentru fotoliul de la Casa Albă, anunţă CNN.
Biden are acum 49,4 la sută din sută din voturi în statul Georgia, în timp ce preşedintele Trump are 49,3. Sâmbătă dimineaţă, diferenţa de voturi dintre cei doi era 7.248 în favoarea democratului. Astfel, cei 16 mari electori din acest stat i-ar putea reveni lui Joe Biden, transmite News.ro.
Joe Biden este în acest moment în avans şi în Nevada (6 mari electori), Arizona (11) şi Pennsylvania (10).
În Nevada, democratul are până acum 49,8 la sută din voturi, în timp ce republicanul are 48 la sută (diferenţă de 22.657 de voturi).
În Arizona, Biden are 49,6 la sută din voturi, iar Trump 48,6 (29.861 de voturi diferenţă).
În Pennsylvania, Biden are acum cu 28.833 de voturi mai mult decâât Trump (49,6 la sută – 49,1 la sută).
ora 8:00 - După patru zile şi tot atâtea nopţi de suspans, Donald Trump şi Joe Biden încă îşi dispută fotoliul de la Casa Albă
Cei doi candidaţi stau la mâna a patru state cheie: Arizona, Nevada, Pennsylvania şi Georgia.
Dacă în Pennsylvania, Biden este destul de sigur de reușită, Georgia a anunţat că va renumăra voturile, pentru că diferența este foarte mică.
Și, în timp ce democratul pare tot mai aproape de victorie, echipa președintelui în exercițiu a contestat rezultatele în mai multe state federale.
Cu 253 de voturi ale marilor electori deja „în tolbă" și încă 17 necesare, drumul lui Biden către Casa Albă a părut că se netezește tot mai mult pe măsura ce avansa numărătoarea voturilor venite prin poștă în cinci state federale.
Dincolo de contestațiile în justiție, o victorie în Pennsylvania și victoria în două dintre celelalte patru state rămase în suspans ar fi suficiente pentru ca Joe Biden să devină președinte.
În schimb, pentru ca Trump să poată să rămână în funcție, „rețeta" e mai complicată. Are nevoie de Pennsylvania, dar și de reușită în trei dintre cele patru state federale, unde încă se numărau voturi în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Echipa de campanie a lui Trump a intentat deja procese în mai multe state federale pe care le acuză de fraudă. Pe lista republicanilor se află până acum Arizona, Georgia, Michigan şi Pennsylvania.
Donald Trump nu acceptă această variantă şi a transmis un mesaj printr-o nouă postare pe contul său de Twitter.
„Joe Biden nu ar trebui să revendice pe nedrept funcţia de preşedinte. Aş putea pretinde la rândul meu acelaşi lucru. Procedurile judiciare de-abia acum încep!", a scris liderul de la Casa Albă.
Cei 20 de mari electori ai statului Pennsylvania reprezintă trofeul mult râvnit de ambele tabere. Dar, acolo, rezultatele încă se lasă așteptate. Au rămas de numărat multe voturi din zone dens populate. De exemplu, Philadelphia.
Philadelphia este unul dintre cele câteva orașe americane aflate încă în centrul cursei prezidențiale. Așa că simpatizanți ai celor doi candidați se adună la principalul centru de numărare a voturilor.
Conform televiziunilor americane, câțiva indivizi, posibil membri ai aceleiași familii, plănuiau să vină cu un Hummer din Virginia pentru a ataca centrul electoral. Poliția a confiscat vehiculul și a arestat cel puțin o persoană.
Susținătorii lui Trump au cerut oprirea numărării voturilor, considerate de ei ilegale și la Phoenix, în Arizona. Unii dintre ei au venit înarmați, în mod ostentativ.
ora 21:41 - Echipa de campanie a lui Trump pune la îndoială „integritatea procesului electoral”
Echipa de campanie a președintelui american Donald Trump a emis un comunicat, în care a transmis că „americanii merită transparență totală în procesul de numărare a voturilor și în rezultatul alegerilor”, conform BBC.
De asemenea, au acuzat Partidul Democrat că se opune „principiului de bază” conform căruia „toate voturile legale trebuie numărate, iar cele ilegale nu trebuie numărate”.
„Nu voi renunța niciodată să lupt pentru voi și pentru țara noastră”, a transmis Donald Trump prin intermediul comunicatului.
Președintele american a sugerat în mai multe rânduri că numărarea voturilor prin corespondență care ajung după ziua alegerilor este ilegală.
Cu toate acestea, legea din mai mult de jumătate dintre statele americane spune că toate voturile prin corespondență trebuie luate în considerare, atâta timp cât sunt trimise, nu primite, în ziua alegerilor.
Această lege este în vigoare și în Pennsylvania, Nevada și North Carolina, care vor decide rezultatul acestor alegeri.
ora 21:09 - Consilier economic al lui Trump: „Transferul de putere va fi paşnic”
Unul din principalii consilieri economici ai preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump a afirmat vineri că va avea loc un transfer paşnic al puterii, cu toate că şeful statului nu dă semne că ar ceda în faţa rivalului său democrat Joe Biden, relatează dpa.
"Cred că transferul de putere va fi paşnic", a declarat pentru CNBNC Larry Kudlow, întrebat dacă este necesar un astfel de transfer pentru a menţine calmul pe pieţe.
"Avem cea mai mare democraţie a lumii şi respectăm statul de drept, şi aşa va face şi acest preşedinte", a spus Kudlow.
ora 19:44 - Echipa lui Biden îl ameninţă pe Trump că îl va da afară din Casa Albă dacă refuză să plece
Un purtător de cuvânt al lui Joe Biden, candidatul democrat la preşedinţia SUA, a ameninţat vineri să-l ''expulzeze'' pe Donald Trump de la Casa Albă dacă el va refuza să-şi recunoască înfrângerea, care pare din ce în ce mai probabilă, informează AFP.
"Americanii vor decide deznodământul acestor alegeri. Iar autorităţile americane sunt perfect capabile să-i expulzeze pe intruşi de la Casa Albă", a declarat vineri Andrew Bates, un purtător de cuvânt al lui Biden.
ora 19:11 - Susținătorii lui Trump s-au rugat pentru realegerea acestuia în funcție - Video AICI
Mai mulți susținători ai președintelui american Donald Trump s-au adunat în fața unui centru de numărare a voturilor din Nevada, unde s-au rugat pentru realegerea acestuia.
În Nevada, Joe Biden are un avans ușor în fața contracandidatului său. După numărarea a 92% dintre voturi, Biden are cu aproximativ 21.000 de voturi mai mult decât Donald Trump.
ora 18:26 - Georgia a anunțat o renumărare a voturilor
Voturile din cadrul alegerilor prezidențiale vor fi renumărare în Georgia, a anunțat secretarul de Stat Brad Raffensberger, conform BBC.
În prezent, în Georgia mai sunt de numărat 4.169 de voturi, iar aproximativ 8.000 de voturi ale militarilor urmează să fie livrate până la finalul zilei.
„Acum, în Georgia rezultatele sunt prea strânse. Cu o diferență atât de mică, se va face o renumărare în Georgia”, a spus Brad Raffensberger.
„Interesul merge mai departe de granițele Georgiei. Rezultatul final din Georgia are în prezent implicații majore pentru toată țara”, a adăugat secretarul de stat.
După numărarea a 99% dintre voturi, Joe Biden are un avans de aproximativ 2.000 de voturi în fața lui Donald Trump.
Brad Raffensberger a adăugat că motivul renumărării este rezultatul mult prea strâns și că nu s-au observat „iregularități” sau fraude în procesul de numărare.
ora 17:53 - Echipa de campanie a lui Trump va contesta o eventuală victorie a lui Biden
„Aceste alegeri nu s-au încheiat. Predicțiile false privind o victorie a lui Biden sunt bazate pe rezultatele din patru state, unde alegerile sunt departe de final”, a declarat Matt Morgan, consilier de campanie al lui Donald Trump, conform CNN.
„Biden se bazează pe aceste state pentru dobândirea falsă a Casei Albe, dar când se termină alegerile, președintele Trump va fi reales”, a concluzionat Morgan.
ora 16:16 - Joe Biden l-a depășit pe Donald Trump în Pennsylvania
Candidatul democrat Joe Biden l-a depășit pe Donald Trump în Pennsylvania, stat cu 20 de voturi electorale, conform CNN.
Fără o victorie în Pennsylvania, unde până acum era pe primul loc, Donald Trump nu mai are șanse să obțină un mandat de președinte.
În prezent, Joe Biden are cu aproximativ 6.000 de voturi în plus față de Donald Trump în Pennsylvania.
Dacă va câștiga Pennsylvania, Joe Biden va reuși să obțină cele 270 de voturi pentru a deveni președintele SUA.
ora 15:50 Biden va primi protecţie suplimentară a Secret Service la Wilmington, unde ar putea rosti un discurs
Candidatul democraţilor la preşedinţia SUA, Joe Biden, va primi protecţie suplimentară din partea agenţilor Secret Service vineri în Wilmington, statul Delaware, unde plănuieşte să rămână încă o zi pentru un posibil discurs foarte important, conform presei locale, transmite dpa.
Biden va primi protecţie suplimentară din partea Secret Service pentru a rămâne la Chase Center din Wilmington, unde îşi are în prezent sediul împreună cu echipa sa, sub protecţia unei duzini de agenţi, scrie Washington Post, citând surse rămase anonime.
Potrivit cotidianului, agenţi suplimentari vor fi trimişi la centrul de convenţii pentru a creşte securitatea în acea incintă începând de vineri, în timp ce Biden se pregăteşte să rostească un discurs foarte important.
ora 12:50: Biden trece pe primul loc în Georgia
Joe Biden l-a depășit pe Donald Trump în Georgia și conduce cu 917 voturi, potrivit CNN. Democratul a recuperat o diferență semnificatăvă. Trump avea un avans de peste 18.000 de voturi joi dimineață.
Niciun candidat democrat la prezidențiale nu a câștigat în Georgia în ultimii 28 de ani. Ultimul succes i-a aparținut lui Bill Clinton, care l-a învins la o diferență mică pe republicanul George H.W. Bush.
ora 11:50 Scade avansul lui Trump în Georgia
În ultimele ore, privirile analiștilor s-au îndreptat spre statul Georgia (16 voturi electorale), unde avansul lui Trump a scăzut la doar 463 de voturi. În cazul în care Biden ar reuși să câștige acest în acest stat, ar ajunge la 269 de voturi în Colegiul Electoral. În acest caz, ar mai avea nevoie de un singur vot electoral pentru a deveni președinte.
În cazul în care Trump nu va câștiga în Georgia, actualul președinte nu poate obține mai mult de un rezultat de egalitate în Colegiul Electoral (538 de electori), iar pentru asta trebuie să câtige toate celelalte state rămase: Arizona, Nevada și Pennsylvania.
ora 11:32 Cererea echipei lui Trump de oprire a numărării voturilor în Philadelphia a fost respinsă
Un judecător federal american a respins cererea în regim de urgenţă din partea echipei de campanie a lui Donald Trump de oprire a numărării buletinelor de vot la Philadelphia atât timp cât nu sunt de faţă observatori republicani, transmite vineri Reuters.
Echipa lui Trump acţionase în justiţie puţin mai devreme la curtea federală din Philadelphia Comisia electorală a comitatului pentru a cere un ordin de urgenţă.
Echipa lui Trump invoca faptul că autorităţile electorale 'refuză în mod intenţionat să permită accesul oricăror reprezentanţi şi observatori electorali din partea preşedintelui Trump şi a Partidului Republican'.
'Aşa cum s-a stabilit la audierea de astăzi, în lumina acordului partidelor, cererea reclamantului este respinsă', a decis judecătorul districtual Paul Diamond într-un ordin emis în seara de joi.
O curte de apel din Pennsylvania decisese puţin mai devreme să permită accesul unui număr mai mare de observatori republicani în clădirea din Philadelphia unde sunt numărate voturile.
ora 8:00 Televiziuni americane au întrerupt difuzarea în direct a declaraţiilor preşedintelui Trump
Mai multe televiziuni americane au decis joi seară să întrerupă difuzarea în direct a declaraţiilor preşedintelui Donald Trump, considerând că acesta dezinformează populaţia, relatează AFP.
În timp ce numărarea voturilor continuă, Donald Trump tocmai a spus de la Casa Albă că va câştiga ''cu uşurinţă'' dacă ''voturile legale'' sunt numărate, dar că dacă sunt incluse ''voturile ilegale'', democraţii ''pot încerca încerca să ne fure alegerile''.
Foarte repede, MSNBC a încetat să transmită în direct.
''Ei bine, iată-ne din nou în poziţia neobişnuită de a (trebui) nu numai să-l întrerupem pe preşedintele Statelor Unite, ci şi să îl corectăm pe preşedintele Statelor Unite'', a declarat prezentatorul Brian Williams.
Canalele NBC News şi ABC News au întrerupt, de asemenea, difuzarea conferinţei de presă, care în cele din urmă nu a fost una deoarece preşedintele a părăsit sala fără a prelua vreo întrebare.
CNN a decis să nu întrerupă microfonul preşedintelui Donald Trump. ''Ce noapte tristă pentru Statele Unite ale Americii să-şi vadă preşedintele (...) acuzând în mod fals oamenii că au încercat să fure alegerile'', a concluzionat cunoscutul prezentator Jake Tapper.
ora 7:50 Biden declară că nu are ''nicio îndoială'' privind victoria sa în alegeri
Candidatul democrat pentru Casa Albă, Joe Biden, a declarat joi că nu are "nicio îndoială" cu privire la victoria sa asupra lui Donald Trump, odată ce toate rezultatele vor fi cunoscute, în timp ce rivalul său republican contestă în justiţie operaţiunile de numărare a voturilor, relatează AFP.
''Nu avem nicio îndoială asupra faptului că atunci când numărarea se va încheia, senatoarea Kamala Harris şi eu vom fi declaraţi învingători'', a afirmat fostul vicepreşedinte american într-un discurs foarte scurt rostit de la fieful său din Wilmington, Delaware, fără a accepta întrebări din partea jurnaliştilor.
Trump susţine că va câştiga dacă nu i se ''fură'' alegerile
Donald Trump a reiterat joi că va câştiga alegerile prezidenţiale din SUA, pe care democraţii încearcă să i le ''fure'', a acuzat el din nou, fără a prezenta vreo dovadă concretă în acest sens, relatează AFP.
''Dacă număraţi voturile legale, eu câştig uşor. Dacă număraţi voturile ilegale, ei pot încerca să ne fure alegerile'', a declarat preşedintele SUA, în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă, după ce s-a declarat deja învingător în noaptea de marţi spre miercuri.
ora 7:30 Trump pierde teren în Pennsylvania
Donald Trump continuă să conducă în cursa din statele Pennsylvania, Georgia şi Carolina de Nord, iar Joe Biden, în Nevada şi Arizona.
În Pennsylvania (20 electori), Trump are un avantaj de 22.576 de voturi, în scădere cu aproximativ 2.000 de voturi, în Georgia (16 electori), de 1.805 voturi, iar în Carolina de Nord (15 electori), de aproximativ 76.000 de voturi.
Joe Biden conduce în Nevada (6 electori) cu 11.438 de voturi şi în Arizona (11 electori) cu 47.052 de voturi, o creştere cu peste 380 de voturi.
Un candidat are nevoie de 270 de voturi ale electorilor, din totalul de 538, pentru a obţine portofoliul la Casa Albă.
Biden are, în prezent, potrivit proiecţiilor CNN, 253 de electori, iar Trump, 213.
Conform proiecţiilor AP, Biden are 264 de electori, iar Trump, 214.
Conform proiecţiilor BBC, Biden are 253 de electori, iar Trump, 214.
ora 23:00 - Acţiunile în justiţie ale lui Trump, respinse în Georgia şi Michigan
Un judecător din Georgia a respins o petiţie a echipei de campanie a preşedintelui Donald Trump privind scrutinul prezidenţial, afirmând că nu există dovezi care să-i susţină afirmaţiile, relatează dpa. O decizie similară a fost luată în statul Michigan, potrivit Reuters.
Trump a încercat să-i forţeze pe oficialii din Georgia să asigure securitatea buletinelor de vot, într-un mod care era posibil să ducă la dificultăţi în numărarea voturilor sau chiar la o oprire a numărătorii.
Judecătorul James Bass a spus că nu există indicii că oficialii locali au gestionat inadecvat buletinele de vot, relatează presa locală.
O judecătoare din Michigan a respins şi ea o acţiune în instanţă depusă de echipa de campanie a lui Trump în speranţa că va opri numărarea voturilor în acest stat.
Judecătoarea Cynthia Stephens de la Curtea petiţiilor a dat verdictul în timpul unei audieri de joi şi a precizat că va emite un verdict scris vineri.
ora 22:30 - Rezultatul votului din Pennsylvania ar putea fi cunoscut în cursul zilei de joi
Rezultatul alegerilor prezidenţiale americane din statul Pennsylvania, care l-ar putea trimite pe Joe Biden la Casa Albă, ar putea fi cunoscut chiar în cursul zilei de joi, a anunţat responsabila locală cu operaţiunile de vot, relatează AFP.
"S-ar putea cu siguranţă" ca rezultatul votului să fie cunoscut joi, a declarat Kathy Boockvar pe CNN.
Pennsylvania, care reprezintă 20 de voturi în colegiul electoral, este unul dintre cele cinci state în care votul nu este încă cunoscut şi care ar putea influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale.
Joe Biden, care adunase până joi 253 sau 264 de voturi în colegiul electoral din cele 270 necesare pentru victorie, unele proiecţii incluzând sau nu Arizona (11 electori), ar fi declarat învingător dacă statul său natal ar vota pentru el.
Dacă republicanul Donald Trump ar câştiga acest vot el ar rămâne în cursă, dar nu ar putea încă să-şi proclame victoria.
ora 21:20 - Trump încearcă să oprească numărarea voturilor în Nevada, reclamând că ar fi votat decedaţi sau nerezidenţi
Campania candidatului republican la preşedinţia SUA, preşedintele în exerciţiu Donald Trump, a anunţat joi că a prezentat judecătorilor din statul Nevada o plângere prin care solicită suspendarea numărării voturilor, susţinând că acelea care se numără acum sunt ''voturi ilegale'', transmite agenţia EFE.
Nevada a devenit un stat cheie în deznodământul scrutinului prezidenţial american, conform proiecţiilor unor media cei numai şase electori din acest stat fiindu-i în prezent suficienţi contracandidatului democrat al lui Trump, Joe Biden, pentru a câştiga alegerile. Potrivit CNN, după numărarea a 87% din buletinele de vot, Biden are în acest stat un avans de un procent în faţa lui Trump.
ora 20:40 - Avansul lui Joe Biden în Nevada se mărește
Avansul candidatului democrat Joe Biden față de Donald Trump se mărește în Nevada, conform CNN.
În prezent, după numărarea a 89% dintre voturi, Joe Biden are un avans de aproximativ 12.000 de voturi.
Astfel, Biden are 49,5% dintre voturi, iar Trump are 48,5%. Nevada are 6 voturi electorale.
ora 20:30 - Joe Biden câștigă teren în Pennsylvania. Avansul lui Trump se mișcorează
Voturile primite de Donald Trump în Pennsylvania au scăzut semnificativ în ultimele 48 de ore, având un avans de 115.000 de opţiuni, faţă de cele 600.000 de voturi care au fost estimate iniţial, scrie CNN.
În prezent, sunt numărate voturile prin corespondenţă, cele mai multe fiind pentru Joe Biden, conform News.ro.
Preşedintele nu poate fi reales fără votul celor 20 de electori din Pennsylvania.
În zonele cele mai populate ale acestui stat, precum Montgomery County, Biden conduce la voturile prin corespondenţă şi sunt încăaşteptate voturile din Philadelphia, în care locuiesc 12% dintre cetăţenii acestui stat.
În 2016, Hillary Clinton câştiga 584.000 de voturi în Philadelphia County. Acum, Biden are cu doar 100.000 de voturi mai puţin, dar mai sunt multe de numărat.
Jurnaliştii de la CNN au apreciat faptul că Biden ar putea câştiga Pennsylvania aşa cum a făcut-o Hillary Clinton sau ar putea să obţină mult mai multe voturi.
ora 19:20 - Donald Trump contestă rezultatele din cinci state și cere oprirea numărării voturilor
Donald Trump, și staff-ul său și-au multiplicat acțiunile în justiție, pentru a contesta rezultatele anunţate de cel puţin cinci state federale.
Cei din echipa lui Trump se opun numărării voturilor prin corespondență sosite după închiderea urnelor, în pofida asigurărilor date de responsabilii procesului electoral.
Echipa lui Donald Trump a depus acțiuni în justiție în mai multe state - Pennsylvania, Wisconsin, Georgia and Michigan. Contestă modul în care se numără voturile și susţin că observatorii lor electorali "n-au avut acces optim în mai multe secții".
ora 17:30 - Cele șase state care vor decide viitorul președinte al Statelor Unite
Rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA va fi determinat de șase state, în care momentan cursa este foarte strânsă între Joe Biden și Donald Trump, conform CNN.
În Alaska (3 voturi electorale), după numărarea a 47% dintre voturi, Donald Trump are un avans de aproximativ 50.000 de voturi.
În Georgia (16 voturi electorale), unde mai sunt aproximativ 60.000 de voturi de numărat, Donald Trump are un avans de aproximativ 18.000 de voturi.
În Arizona (11 voturi electorale), după numărarea a 86% dintre voturi, Joe Biden are un avans de aproximativ 70.000 de voturi.
În Nevada (6 voturi electorale), după numărarea a 86% dintre voturi, Biden are un avans de numai 8.000 de voturi.
În North Carolina (15 voturi electorale), după numărarea a 95% dintre voturi, Trump are un avans de aproximativ 77.000 de voturi.
În Pennsylvania (20 de voturi electorale), unde mai sunt aproximativ 120.000 de voturi de numărat, Trump are un avans de peste 135.000 de voturi față de Biden.
ora 16:50 - De ce nu știm încă cine a câștigat alegerile prezidențiale din SUA
Rezultatul alegerilor este întârziat din cauza diferenței foarte mici de voturi dintre cei doi candidați în mai multe state-cheie, dar și din cauza faptului că peste 100 de milioane de voturi au fost transmise prin poștă, în contextul pandemiei de Covid-19.
În anul 2016, primele informații privind victoria lui Donald Trump au apărut în noaptea alegerilor la ora locală 2:30, după ce victoria din statul Wisconsin l-a adus la totalul de 270 de electori.
Analiștii politici se așteptau anul acesta la o întârziere în numărarea voturilor, iar acum vorbesc despre data de 23 noiembrie drept termenul limită pentru aflarea rezultatului final.
ora 15:40 - Trump a intentat proces pentru suspendarea numărării voturilor în statul Georgia
Echipa de campanie a preşedintelui SUA Donald Trump şi republicanii din statul Georgia au intentat proces pentru suspendarea numărării voturilor, fiind al treilea demers legal cu privire la numărarea voturilor în alegerile din SUA, relatează dpa.
În cadrul procesului un judecător va cere autorităţilor din Chatham County, unde domină democraţii, să ''securizeze'' şi să stocheze buletinele de vot primite după ora locală 19:00 în ziua alegerilor.
Potrivit reclamantului, un angajat a adăugat buletine de vot primite prin poştă care nu au fost ''procesate corespunzător'' peste altele, provocând îngrijorări că unele buletine de vot primite după ora 19:00 ar putea fi amestecate.
ora 8:40 - Dolarul se depreciază pe măsură ce Joe Biden pare a fi câştigătorul alegerilor prezidenţiale din SUA
Dolarul american a coborât joi la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani în raport cu yuanul chinez şi s-a depreciat şi în raport cu alte monede asiatice, pe măsură ce candidatul democrat la alegerile prezidenţiale americane, Joe Biden, şi-a majorat avantajul faţă de rivalul său, preşedintele Donald Trump, transmite Reuters.
Potrivit celor mai recente informaţii, Joe Biden a ajuns la un total de 264 de voturi ale Colegiului electoral faţă de 214 de care beneficiază Trump. Câştigătorul are nevoie de 270 de voturi ale Colegiului electoral.
Cu toate acestea, pieţele financiare se pregătesc pentru mai multe zile, chiar săptămâni, de incertitudine în condiţiile în care Donald Trump a deschis mai multe demersuri legale cu privire la numărarea voturilor în alegerile din SUA. Potrivit traderilor, aceasta ar putea afecta evoluţia dolarului pe termen scurt.
ora 7:45 - Biden a obţinut victoria în statul Michigan, dispunând de 264 de voturi în Colegiul Electoral
Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale americane de marţi Joe Biden a obţinut victoria în statul cheie Michigan, extinzând astfel marja în faţa rivalului său, preşedintele Donald Trump, conform proiecţiilor posturilor CBS, CNN şi NBC, citate de Agerpres.
Cu cei 16 delegaţi pe care Michigan îi acordă în Colegiul Electoral, Biden ajunge la un total de 264 de voturi faţă de 214 de care beneficiază Trump. Câştigătorul are nevoie de 270 de voturi ale Colegiului electoral.
5 noiembrie, ora 7:25 - Situația în statele în care nu a fost anunțat încă un câștigător
Pennsylvania (20 de electori) - 89% din voturi au fost numărate:
Trump 50,7% - Biden 48,1%
North Carolina (15 electori) - 95% din voturi au fost numărate:
Trump 50,1% - Biden 48,7%
Georgia (16 electori) - 95% din voturi au fost numărate:
Trump 49,7% - Biden 49,1%
Nevada (6 electori) - 86% din voturi au fost numărate:
Biden 49,3% - Trump 48,7%
Arizona (11 electori) - 86% din voturi au fost numărate Biden 50,7% - Trump 47,9%
Alaska (3 electori) - 56% din voturi au fost numărate:
Trump 62,9% - Biden 33%
Până în acest moment, Joe Biden și-a sigurat 253 de voturi electorale, în timp ce Donald Trump are 213.
Sursă: New York Times
ora 23:40 - Joe Biden: „Obținem suficiente state pentru a atinge pragul de 270 de voturi”
Candidatul democrat Joe Biden a susținut o declarație de presă în Delaware, în care le-a transmis americanilor că fiecare vot contează și că este încrezător că se apropie de pragul de 270 de voturi electorale.
„Aici, oamenii fac legea. Puterea nu poate fi luată sau declarată. Vine de la oameni. Voința lor va determina cine va fi președintele Statelor Unite”, a declarat Joe Biden, conform CNN.
Candidatul democrat a subliniat faptul că nu ține un discurs prin care își proclamă victoria, dar a menționat totuși că este încrezător că va atinge pragul de 270 de voturi.
De asemenea, Biden a menționat natura istorică a acestor alegeri prezidențiale, în care peste 150 de milioane de persoane au votat.
„Peste 150 de milioane de oameni au votat. Cred că acest lucru este extraordinar. Simt că dacă aveam îndoieli în ceea ce privește un guvern dedicat oamenilor, nu ar mai trebui să avem. Este viu, foarte viu în America”, a spus Biden.
„După o noapte lungă de numărători, e clar că obținem suficiente state pentru a atinge pragul de 270 de voturi electorale necesare pentru a câștiga președinția. Nu sunt aici să declar că am câștigat. Dar sunt aici să raportez că atunci când se va încheia numărătoarea, credem că vom fi învingători”, a declarat Biden.
ora 23:20 - CNN: Joe Biden va câștiga statul Michigan
Candidatul democrat Joe Biden va câștiga cele 16 voturi electorale din statul Michigan, ajungând astfel la un total de 253 de voturi din cele 270 necesare pentru a deveni președintele Statelor Unite.
După numărarea a peste 97% dintre voturile exprimate, Joe Biden are un avans de peste 60.000 de voturi față de contracandidatul său, Donald Trump.
În anul 2016, Donald Trump a câștigat statul Michigan.
ora 23:10 - Echipa de campanie a lui Trump va cere în justiție oprirea numărării voturilor în Pennsylvania
Echipa de campanie a lui Donald Trump va cere în justiție oprirea numărării voturilor în statul-cheie Pennsylvania, conform BBC.
O decizie similară a fost luată pentru statul Michigan, iar în Wisconsin, Donald Trump vrea să ceară renumărarea voturilor.
Echipa de campanie a președintelui acuză oficialii democrați că au obligat observatorii să stea la o distanță de peste șapte metri față de procesul de numărare a votului, astfel încurcând observatorii republicani care voiau să își facă treaba.
ora 22:00 - Echipa de campanie a lui Trump a cerut în justiţie oprirea numărării voturilor în Michigan
Echipa de campanie a preşedintelui american Donald Trump a sesizat miercuri justiţia pentru a cere oprirea procesului de numărare a voturilor în statul Michigan, în cadrul alegerilor prezidenţiale din SUA, transmit Reuters şi AFP.
După numărarea a 92% din voturi în Michigan, candidatul democrat Joe Biden are un avans foarte fragil, de 0,6 puncte procentuale, în faţa republicanului Donald Trump (49,5% faţă de 48,9%). În acest stat, cei doi candidaţi îşi dispută 16 voturi electorale.
ora 21:10 - Proiecții CNN: Joe Biden a obținut victoria în Wisconsin
Candidatul democrat Joe Biden a obținut victoria în statul Wisconsin, după numărarea a 99% dintre voturi, conform datelor emise de CNN.
După câștigarea celor 10 voturi din Wisconsin, Joe Biden a ajuns la un total de 237 de voturi, din cele 270 necesare pentru obținerea președinției Statelor Unite.
Diferența dintre Joe Biden și Donald Trump este de aproximativ 21.000 de voturi.
În anul 2016, Donald Trump a câștigat voturile din Wisconsin.
ora 20:40 - Joe Biden își va declara victoria în momentul în care echipa sa de campanie consideră că a ajuns la 270 de voturi
Echipa de campanie a lui Joe Biden este convinsă că democratul va obține 270 de voturi electorale, iar victoria va fi anunțată în mod oficial în momentul în care echipa e convinsă că au fost securizate toate voturile, a declarat Anita Dunn, consilier de campanie al lui Biden.
„Cred că la finalul zilei spunem mereu că scopul este de a ajunge la 270 de voturi electorale și suntem încrezători că după numărarea voturilor, acolo vom fi: peste 270. Așa știi că ai câștigat”, a declarat Dunn.
ora 20:20 - Echipa de campanie a lui Donald Trump va cere renumărarea voturilor în Wisconsin
Echipa de campanie a lui Donald Trump a anunțat că va cere „imediat” o renumărare a voturilor în statul-cheie Wisconsin, conform CNN.
Cu toate acestea, conform legii din Wisconsin, o echipă de campanie nu poate cere o renumărare a voturilor până aceasta nu este finalizată de Comisia Electorală din stat.
„În ciuda sondajelor publice ridicole, folosite ca tactică de controlare a alegătorilor, Wisconsin a fost mereu importantă în cursă. Au fost raportate iregularități în mai mulțe comitate din Wisconsin, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la validitatea rezultatelor. Președintele este de acord să cerem o renumărare și vom face acest lucru imediat”, a declarat Bill Stepien, managerul de campanie al lui Trump.
După numărarea a 99% dintre voturi, Joe Biden ar fi câștigător în statul Wisconsin, după ce a obținut cu aproximativ 30.000 de voturi mai mult decât Donald Trump.
ora 19:30 - Proiecții CNN: Joe Biden va câștiga cel puțin 3 din 4 voturi electorale în Maine
Candidatul democrat Joe Biden va câștiga cel puțin trei din patru voturi electorale în statul Maine, conform proiecțiilor CNN.
Astfel, Joe Biden a ajuns la 227 de voturi electorale, iar Donald Trump la 213. Pentru a câștiga alegerile, un candidat are nevoie de votul a 270 de electori din 538.
Statul Maine permite împărțirea numărului de voturi electorale între cei doi candidați. Două voturi electorale merg la candidatul care a câștigat votul popular, iar câte un vot merge la câștigătorul din cele două districte principale.
În anul 2016, Hillary Clinton a câștigat trei voturi electorale în Maine, iar Donald Trump unul.
ora 18:50 - Trump denunţă apariţia unor buletine surpriză, Biden doreşte numărarea tuturor buletinelor de vot
Preşedintele american Donald Trump a încercat să pună sub semnul întrebării operaţiunea de numărare a voturilor în mai multe state-cheie în alegerile prezidenţiale din SUA, evocând fraude fără a furniza dovezi, transmit miercuri AFP şi dpa.
„Aseară conduceam, uneori cu un avans solid, în multe state-cheie, în aproape toate exemplele unde democraţii ar fi condus & controlat. Apoi, unul câte unul, au început să dispară în mod magic odată cu numărarea unor buletine surpriză. FOARTE CIUDAT, iar agenţiile de sondare a opiniei au greşit complet şi istoric”, a scris Trump pe Twitter.
Tweetul lui Donald Trump a fost ulterior cenzurat de rețeaua socială.
La scurt timp, contracandidatul democrat Joe Biden a promis, de asemenea pe Twitter, o luptă „necontenită până când toate buletinele vor fi numărate”.
Președintele în funcție a ameninţat inclusiv că va face contestaţie, la Curtea Supremă.
Donald Trump: „Este o fraudă majoră asupra națiunii noastre, o rușine pentru Statle Unite ale Americii. Ne pregăteam să câștigăm aceste alegeri. Sincer, chiar am câștigat aceste alegeri. Țelul nostru acum e să ne asigurăm de integritatea alegerilor, pentru binele acestui popor.Așa că vom merge la Curtea Supremă, vrem ca toată votarea să fie oprită. Nu vrem să găsească buletine de vot la 4 dimineața și să le adauge pe listă. Vom câștiga și, în ceea ce mă privește, am câștigat deja.”
Statele au reguli diferite în privința contabilizării voturilor exprimate în avans. De exemplu, legea din Pennsylvania nu le-a permis oficialilor să înceapă numărătoarea voturilor anticipate înainte de ora șapte, în dimineața de după ziua alegerilor. Și numai în Pennsylvania erau de numărat peste 1.4 millioane de voturi prin corespondență.
Așa că vă fi nevoie, probabil, de zile întregi pentru procesarea opțiunilor electorale trimise prin poștă.
Profesor Jonathan Masur, University of Chicago Law School: „Va fi o cursă foarte strânsă și va fi o cursă foarte strânsă în statele care par să conteze cel mai mult. Astfel, cred că vom mai avea de aşteptat până să știm cine este câștigătorul acestor alegeri.”
Sally Buzbee, editor Associated Press: „Nimeni nu poate revendica victoria în acest moment doar pe baza informaţiiilor şi datelor disponibile deocamdată.”
ora 17:00 - Statele de care depinde rezultatul final al alegerilor
Cursa pentru Casa Albă este momentan extrem de strânsă și se va rezuma în final la șase state, în care momentan diferența dintre cei doi candidați este foarte mică, conform BBC.
Donald Trump și-a asigurat victoria în state importante, precum Florida, Ohio și Texas, dar are nevoie de mai multe state cheie pentru a-și asigura următorii patru ani de mandat.
Joe Biden a avut un câștig fără emoții în California, statul cu cele mai multe voturi electorale, și are încă multe căi de a câștiga, dar niciuna nu este sigură.
- Arizona: Statul tradițional republican a devenit anul acesta teren de luptă. Biden se situează momentan pe primul loc, după numărarea a 83% dintre voturi, iar anumite televiziuni din SUA i-au declarat deja victoria în acest stat.
- Georgia: Un alt stat tradițional republican în care lupta este strânsă anul acesta. Trump are un ușor avans în acest moment, dar numărătoarea voturilor continuă.
- Nevada: Urmează o luptă strânsă pentru Biden, care are momentan un mic avans.
- Wisconsin: Locuitorii acestui stat au votat cu candidații democrați timp de peste 20 de ani, dar apoi i-au oferit lui Donald Trump votul de încredere în 2016. Anul acesta, Biden are un avans ușor, iar numărătoarea voturilor se apropie de final.
- Michigan: Cursă strânsă și aici, dar voturile nu s-au numărat încă în numeroase zone intens populate de democrați.
- Pennsylvania: Cu 20 de voturi electorale, este un stat important în cadrul alegerilor prezidențiale. Trump are un avans semnificativ în acest moment, dar urmează numărarea voturilor prin corespondență, rezultatul final fiind așteptat vineri.
ora 15:40 - Cea mai ridicată prezență la vot din ultimul secol
Participarea la alegerile prezidenţiale desfăşurate marţi în SUA şi al căror rezultat este încă incert ar putea fi cea mai ridicată din ultimii o sută de ani, potrivit presei locale, citate de agenţia EFE.
Portalul Edison Research estimează peste 157 de milioane de voturi la acest scrutin, adică o rată de participare de circa 65,7%, cu mai mult de cinci puncte procentuale peste rata participării, de 60,1%, la alegerile desfăşurate cu patru ani în urmă. Potrivit US Elections Project, numărul celor care au votat este de circa 160 de milioane.
Participarea la vot ar putea să depăşească acum recordul de 65,7% din anul 1908, scrutinul din acel an având însă loc înaintea revizuirii Constituţiei prin care li s-a acordat femeilor dreptul de vot.
ora 11.45 Echipa de campanie a lui Biden îl acuză pe Trump că încearcă să oprească numărarea voturilor
Echipa de campanie a candidatului democrat la preşedinţia SUA, Joe Biden, l-a atacat pe preşedintele în exerciţiu, republicanul Donald Trump, care a părut să ameninţe cu o bătălie în instanţă pentru a opri înregistrarea voturilor, avertizând că şi democraţii au avocaţi care vor lupta pentru numărarea fiecărui vot, transmit dpa, Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.
"Declaraţia din această seară (marţi noaptea - n.r.) a preşedintelui despre încercarea de a opri numărarea voturilor corect exprimate este scandaloasă, fără precedent şi incorectă", a apreciat şefa de campanie a lui Biden, Jen O'Malley Dillon, într-o declaraţie de presă. "Niciodată în istoria noastră un preşedinte al Statelor Unite nu a mai căutat să-i priveze pe americani de vocea lor într-un scrutin naţional", a adăugat ea.
Dillon a insistat că Trump nu are dreptul legal să se declare învingător sau să influenţeze procesul de numărare a voturilor.
"Dacă preşedintele îşi pune în aplicare ameninţarea de a se adresa instanţelor pentru a încerca să oprească înregistrarea corespunzătoare a voturilor, avem pregătite echipe juridice pentru a fi desfăşurate ca să se opună unui astfel de efort. Şi vor câştiga", a insistat Dillon, care a avertizat că "numărarea (voturilor - n.r.) nu se va opri". "Va continua până când toate voturile corect exprimate vor fi numărate", a insistat Dillon.
ora 11.30 Guvernatorul statului Pennsylvania califică declaraţiile lui Trump privind frauda drept "un atac partizan"
Guvernatorul democrat al statului Pennsylvania, Tom Wolf, a calificat miercuri declaraţiile preşedintelui Donald Trump privind "o fraudă majoră" în numărarea voturilor ca fiind "un atac partizan" şi a declarat că statul săumunceşte din greu pentru a număra peste un milion de buletine de vot prin corespondenţă, relatează Reuters.
"Să fie clar: Acesta este un atac partizan asupra alegerilor din Pennsylvania, voturilor noastre şi democraţiei", a declarat Tom Wolf într-un mesaj pe Twitter.
"Comitatele noastre lucrează neobosit pentru a procesa voturile la fel de repede ŞI de exact posibil. Pennsylvania va avea alegeri corecte şi vom număra fiecare vot", a mai spus guvernatorul Wolf.
Donald Trump a declarat că este în desfăşurare "o fraudă majoră" în numărarea voturilor la alegerile prezidenţiale, fără a oferi dovezi, şi că, "în ceea ce mă priveşte", "am câştigat deja" .
ora 10.45 Un candidat mort de COVID-19 a câştigat alegerile pentru Camera Reprezentanţilor în Dakota de Nord
David Andahl, candidat la Camera Reprezentanţilor din partea statului american Dakota de Nord a câştigat marţi alegerile cu toate că politicianul în cauză a decedat în urmă infectării cu coronavirus. Detalii aici.
ora 10.40 Fox și NY Times: Biden a câștigat statul Maine
Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, a câştigat în noaptea de marţi spre miercuri statul Maine, unde şi Hillary Clinton obţinuse victoria în faţa lui Donald Trump în 2016, ceea ce îi permite să îşi mărească avansul în faţa preşedintelui republican în exerciţiu, conform postului de televiziune Fox şi cotidianului New York Times, preluate de AFP și citate de Agerpres.
Victoria lui Biden din Maine îi aduce trei noi mari electori, numărul total ajungând acum la 238, comparativ cu 213 pentru Trump. În acest stat mai trebuie totuşi atribuit un mare elector.
ora 09.35 Rapperul Kanye West a votat pentru el însuşi
Rappperul Kanye West a declarat că a votat pentru el însuşi la alegerile prezidenţiale din SUA.
ora 09.30 Donald Trump susține că a câștigat alegerile
Preşedintele în funcție al SUA, republicanul Donald Trump, a făcut declaraţii de la Casa Albă, afirmând că rezultatele alegerilor au fost "fenomenale" şi că se pregăteşte pentru "o mare sărbătoare".
"Ne pregătim să câştigăm aceste alegeri. Sincer, am câştigat aceste alegeri", a spus Trump în noaptea de marţi spre miercuri, acuzând faptul că autorităţile au oprit numărarea voturilor în Pennsylvania până dimineaţă.
El a afirmat că "un grup foarte trist de oameni" caută să-i priveze de drepturile electorale pe milioanele sale de alegători şi a anunţat că se va adresa Curţii Supreme a SUA.
"Vreau să mulţumesc poporului american pentru sprijinul extraordinar", a afirmat Trump, care i-a mulţumit totodată soţiei sale, Melania, şi vicepreşedintelui Mike Pence.
Trump a susţinut că a câştigat în state "în care nu ne aşteptam să câştigăm", şi a dat drept exemplu Florida, Ohio, Texas şi Pennsylvania.
Trump s-a plâns de mult timp de votul prin corespondenţă, deşi acesta este o metodă legală de a vota pe care zeci de milioane de americani au folosit-o la acest scrutin. Cu toate acestea, voturile prin corespondenţă vor face cel mai probabil ca procesul de numărare în unele state-cheie să dureze mai mult.
ora 08.45 Procesul de vot în Statele Unite s-a încheiat
Închiderea ultimelor circumscripţii în Insulele Aleutine din Alaska, miercuri, la ora 06:00 GMT, a pus capăt zilei electorale din SUA, însă ar putea dura câteva zile până se vor cunoaşte rezultatele definitive, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Alaska, unde sunt două fusuri orare, este ultimul stat în care se închid circumscripţiile electorale şi este de aşteptat că cei trei mari electori alocaţi acestui stat să-i revină preşedintelui în exerciţiu Donald Trump.
Pe de altă parte, doar 75.000 din cele 350.000 de voturi primite prin poştă în statul-cheie Pennsylvania - cu 20 de mari electori - vor fi luate în calcul la numărătoarea finală.
O oficialitate a oraşului Philadelphia, Lisa Deeley, a declarat marţi noapte într-o conferinţă de presă, la închiderea votului, că 275.000 de voturi primite anticipat nu se vor regăsi în numărătoarea finală până miercuri dimineaţa sau chiar mai târziu în cursul săptămânii.
La alegerile din 2016, preşedintele Trump s-a proclamat învingător în acest stat cu doar 44.000 de voturi
ora 08.40 Trump câştigă în statul-cheie Texas, un bastion republican disputat
Preşedintele republican în exerciţiu, Donald Trump, a câştigat în statul-cheie Texas, bastion republican şi al doilea stat în privinţa numărului de mari electori, astfel că avansul democratului Joe Biden a fost redus, relatează Fox News şi NBC News, preluate de AFP şi DPA, potrivit Agerpres.
Cei 38 de mari electori obţinuţi în Texas reprezintă o victorie-cheie pentru Trump.
Republicanul a ajuns la un total de cel puţin 213 mari electori, comparativ cu 237 pentru democrat, potrivit DPA.
ora 08.20 Donald Trump a câştigat în Florida, un stat crucial pentru realegerea sa
Preşedintele republican în exerciţiu Donald Trump a câştigat în Florida, un stat crucial pentru realegerea sa şi pe care democratul Joe Biden spera să îl obţină el, relatează Fox, NBC şi CNN.
Florida îi permite lui Donald Trump să obţină 29 de noi mari electori. Candidatul republican a câştigat de asemenea şi în statele Iowa şi Montana, ceea ce îi aduce trei, respectiv şase mari electori suplimentari.
În total, Donald Trump a obţinut cel puţin 171 de mari electori.
Fox îl dă de asemenea câştigător şi în Texas, bastion republican, dar unde cursa a fost strânsă, ceea ce i-ar aduce 38 de mari electori suplimentari.
Pentru moment, rivalul său democrat Joe Biden era în continuare în frunte în noaptea de marţi spre miercuri. La ora 06:00 GMT, democratul adunase 223 de mari electori. Fox îl dă de asemenea câştigător şi în Arizona.
Pentru a câştiga alegerile este nevoie de obţinerea a 270 de mari electori.
Scrutinul este mai strâns ca oricând. Rezultatul alegerilor ar urma să se joace în statele din centru (Midwest): Michigan, Pennsylvania şi Wisconsin. Carolina de Nord ar putea de asemenea schimba cursul alegerilor.
ora 08.00 Imediat după declarațiile lui Joe Biden, Donald Trump a folosit rețeaua sa de socializare favorită pentru a-și acuza adversarii că încearcă să fure alegerile.
El a lăsat să se înţeleagă că îşi va anunţa victoria în scurt timp.
"Suntem cu MULT în faţă, dar ei încearcă să fure alegerile. Nu îi vom lăsa niciodată să o facă. Voturile nu pot fi acordate după închiderea secţiile. Voi face o declaraţie în această seară. O mare victorie!", a scris Trump pe Twitter.
ora 07.45 Joe Biden se declară optimist în legătură cu rezultatul final al alegerilor
Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, a declarat că este "pe drumul cel bun pentru a câştiga alegerile".
"Fiţi încrezători, vom câştiga", a spus fostul vicepreşedinte american în faţa susţinătorilor săi reuniţi pe sistem 'drive-in' în fieful său din Wilmington, statul Delaware.
"Considerăm că suntem pe drumul cel bun pentru a câştiga alegerile", a afirmat Biden, sub claxoane entuziaste.
"Suntem încrezători în legătură cu Arizona", un stat-cheie, a adăugat Biden, 77 de ani, făcând apel la răbdare.
"Suntem în cursă în Georgia (...) Suntem încrezători în legătură cu Wisconsin şi Michigan. Vom câştiga în Pennsylvania", a mai spus el.
El a mai afirmat, însă, că trebuie aşteptat până la numărarea tuturor voturilor.
ora 07.30 Trump ar fi câștigat Ohio, unul dintre statele cheie
Preşedintele republican în exerciţiu, Donald Trump, a câştigat în Ohio, unul din cele mai disputate state în alegerile din SUA, conform previziunilor posturilor de televiziune CNN, Fox şi NBC News.
Victoria îi aduce preşedintelui 18 electori. Ohio este unul dintre statele-cheie care ar putea decide alegerile.
NBC News scris că Trump conduce în Florida, în timp ce în alte state-cheie cursa este prea strânsă pentru a anunţa un câştigător.
Astfel, Trump conduce în faţa lui Biden în Florida cu 51,2% faţă de 47,7%, după numărarea a 96% din voturi. În Carolina de Nord, Trump are 50,1%, iar Biden 48,7%, după numărarea a 95% din voturi.
În Texas, un bastion conservator unde cursa a devenit în mod surprinzător una strânsă, preşedintele conduce cu 52,1% faţă de 46,5% pentru Biden, după numărarea a 88% din voturi.
În schimb Biden conduce în Arizona, unde democratul are 53,6%, iar Trump - 45%, după numărarea a 76% din voturi.
ora 06.25 CNN: Biden conduce cu 192 de electori
Potrivit CNN, Joe Biden a obținut până la această oră votul a 192 de electori, iar Donald Trump 114 electori, din necesarul de 270 pentru a câștiga Casa Albă.
Atât președintele Trump, cât și Joe Biden au câștigat multe dintre statele pe care se așteptau să le câștige.
Dar cele mai importante rezultate vor veni din statele câmpului de luptă, unde este prea devreme pentru a face estimări ale rezultatelor.
Cel mai recent rezultat, potrivit Axios, care citează AP: Trump conduce în Florida și este aproape în alte state cheie, cum ar fi Georgia și Carolina de Nord. Dacă Trump câștigă Florida, probabil că exclude șansa ca cursa prezidențială să fie rezolvată în seara asta - dar democrații cred că Biden se descurcă bine în Pennsylvania, care ar putea fi statul critic.
Associated Press l-a declarat pe Biden câștigător în următoarele state: California, statul Washington, Oregon, New Hampshire, Colorado, New York, Districtul Columbia, New Mexico, Illinois, Maryland, Massachusetts, Connecticut, New Jersey, Rhode Island, Virginia, Vermont și statul natal Delaware.
În schimb, Trump ar fi câștigat în următoarele: Utah, Idaho, Missouri, Kansas, Louisiana, Nebraska, Dakota de Nord, Dakota de Sud, Wyoming, Indiana, Arkansas, Tennessee, Oklahoma, Mississippi, Alabama, Carolina de Sud, Kentucky și Virginia de Vest.
ora 5:40 - Diferența dintre Biden și Trump se mișcorează: doar 3 voturi electorale
Conform datelor CNN, Joe Biden a obținut până în acest moment votul a 98 de electori, în timp ce Donald Trump a recuperat diferența și are acum 95 de voturi electorale.
Președintele Donald Trump și-a adjudecat victoria și în Ohio (18 voturi electorale), iar în Texas are un avans de 4,6%, după numărarea a 82% dintre voturi.
În schimb, Joe Biden și-a adjudecat victoria în Arizona (11 voturi electorale) și New Mexico (5 voturi electorale).
Pentru a câștiga, un candidat are nevoie de votul a 270 de electori din 538.
ora 4:00 - Joe Biden, pe primul loc în cursa pentru Casa AlbăJoe Biden conduce cursa pentru Casa Albă cu 73 de voturi electorale din cele 270 necesare, comparativ cu Trump, care a adunat până acum doar 48 de voturi electorale, conform estimărilor CNN.
Donald Trump și-a asigurat victoria în următoarele state: Kentucky (8 voturi electorale), Florida (29), Georgia (16), Mississippi (6), Arkansas (6), Oklahoma (7), North Dakota (3), Tennessee (11), Virginia (13), West Virginia (5), Indiana (11), Michigan (16), Rhode Island (4), South Dakota (3).
În schimb, Joe Biden și-a asigurat până acum victoria în nouă state: Missouri (10), Illinois (20), Pennsylvania (20), New Jersey (14), Delaware (3), Connecticut (7), Massachuttes (11), Vermont (3) și New York (29).
Rezultatul alegerilor din SUA se lasă așteptat. Niciun candidat nu a câștigat un stat „surpriză” ora 3:43 Victorie importantă pentru președintele în funcție în Florida
După numărarea a circa 90% dintre voturi Donald Trump conduce cu peste două puncte procentuale în fața contracandidatului democrat, Joe Biden. Câștigarea statului Florida aduce un număr de 29 de voturi electorale, sumă foarte importantă în atingerea pragului de 270 de voturi electorale în total, necesar câștigării alegerilor.
ora 3:00 - Secțiile de votare s-au închis în Texas și alte 15 stateSecțiile de votare s-au închis la ora 3:00 în Texas și în alte 15 state.
Statul Texas este tradițional republican și are 38 de voturi electorale, fiind al doilea cel mai important stat din punct de vedere al numărului de electori.
Printre cele 15 state se numără și Ilinois (20 de voturi), Michigan (16 voturi), Tennessee (11 voturi), districtul Columbia (3 voturi), Maryland, Missouri, (10 voturi).
În total, în Statele Unite sunt 538 de electori, iar un candidat are nevoie de votul a 270 dintre aceștia pentru a deveni următorul președinte al Statelor Unite.
ora 2:30 - S-au închis urnele în alte trei stateLa ora 2:30 s-au închis urnele în Ohio, West Virginia și North Carolina.
Câștigătorul va primi 18 voturi electorale din Ohio, 15 voturi electorale din North Carolina și cinci din West Virginia.
În total, în Statele Unite sunt 538 de electori, iar un candidat are nevoie de votul a 270 dintre aceștia pentru a deveni următorul președinte al Statelor Unite.
ora 2:15 Victorie pentru adversarul lui Trump în Vermont, primul stat în care rezultatul votului este clar.
Joe Biden, candidatul democrat, a fost declarat câștigător în statul Vermont, respectiv a câștigat trei voturi electorale în cursa pentru a obține 270 din 538 de voturile electorale totale pentru a deveni noul președinte al SUA, conform publicației The Hill.
ora 2:00 - Secțiile de vot s-au închis în Florida și alte patru stateSecțiile de votare s-au închis la ora 2:00 în statele Florida, Georgia, South Carolina, Virginia și Vermont.
Florida este unul dintre cele mai importante state în alegerile din 2020, câștigătorul urmând să primească 29 voturi electorale.
În mod tradițional, alegătorii din acest stat au votat cu un candidat, nu cu partidul de care acesta aparține.
ora 1:20 - Victorie fără emoții pentru Trump în Indiana și KentuckyDonald Trump conduce cursa în statul Indiana, după numărarea a 6% dintre voturile exprimate. Până la această oră, candidatul republican a obținut peste 60% dintre voturi, conform unui exit-poll prezentat de CNN.
Contracandidatul democrat are puțin peste 30% în Indiana, stat care are 11 voturi electorale.
În Kentucky, stat căruia îi sunt alocate opt voturi electorale, cursa este strânsă. La această oră, după numărarea a peste 14% dintre voturi, Donald Trump conduce cu 52,5% .
Atât statul Indiana, cât și Kentucky, sunt tradițional Republicane.
În total, în Statele Unite sunt 538 de electori, iar un candidat are nevoie de votul a 270 dintre aceștia pentru a deveni următorul președinte al Statelor Unite.
ora 1:00 - Primele secții de votare s-au închis pe coasta de Est a Statelor UnitePrimele secții de votare s-au închis în Statele Unite la ora locală 18:00 (miercuri, 1:00, ora României), în statele Indiana și Kentucky.
După numărarea voturilor, candidatul căștigător va primi opt voturi electorale din statul Kentucky și 11 din statul Indiana.
În total, în Statele Unite sunt 538 de electori, iar un candidat are nevoie de votul a 270 dintre aceștia pentru a deveni următorul președinte al Statelor Unite.
Dacă un candidat obține cele mai multe voturi într-un stat, obține automat voturile electorale din acel stat.
ora 00:50 Gafă în public a candidatului democrat la prezidențiale
Candidatul democrat la funcţia de preşedinte al SUA Joe Biden, 77 de ani, a comis marţi, la Philadelphia, o serie de confuzii jenante, încurcându-şi nepoatele şi afirmând în faţa unui grup de alegători că îl prezintă pe fiul său Beau, care a murit în 2015, informează AFP, citat de Agerpres.
"Acesta este fiul meu Beau Biden, pe care mulţi dintre voi l-aţi ajutat să fie ales în Senatul din Delaware. Aceasta este nepoata mea Natalie", a spus el luând-o de umeri pe o altă nepoată, Finnegan.
Dându-şi seama de greşeala comisă, septuagenarul şi-a revenit şi a continuat pe un ton confuz: "O, nu, aşteaptă, nu este cea potrivită". Apoi a luat-o pe cealaltă nepoată, Natalie, de umeri. Natalie este fiica fiului său Beau, care s-a stins din viaţă în urmă cu cinci ani în urma unui cancer.
ora 00:00 - Joe Biden: „Alegem speranţa în dauna fricii”Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Joe Biden, s-a întâlnit marţi cu susţinători de-ai săi din Pennsylvania, unul dintre statele care s-ar putea dovedi a fi decisive în bătălia electorală contra republicanului Donald Trump, informează dpa.
„Alegem speranţa în dauna fricii, alegem adevărul în dauna minciunilor, alegem ştiinţa în dauna ficţiunii”, a declarat fostul vicepreşedinte al SUA în faţa unei mici mulţimi din Philadelphia.
Biden, care a folosit o portavoce, s-a pronunţat pentru o mai bună înţelegere a pandemiei de COVID-19, care a cauzat peste 232.000 de decese în SUA.
ora 23:10 - Joe Biden a scris un mesaj pe un perete al casei în care a copilăritDemocratului Joe Biden îi place să îşi amintească că a crescut în oraşul industrial Scranton, de aceea în ziua scrutinului prezidenţial de marţi s-a întors în casa copilăriei pentru a scrie un mesaj pe unul dintre pereţi în speranţa că îi va purta noroc, informează AFP.
„De la această casă, la Casa Albă, prin harul lui Dumnezeu”, a scris el cu un stilou negru pe peretele sufrageriei, semnându-se şi adăugând data de 3 noiembrie.
Fotografia acestui mesaj a fost postată de unul din reporterii care l-a însoţi marţi pe candidatul democrat în Pennsylvania, unul dintre statele-cheie în care rezultatul poate decide soarta scrutinului prezidenţial.
Scena a reamintit un moment similar din 2008. În acel an Biden, aflat la a doua sa încercare de a obţine nominalizarea pentru candidatura partidului democrat la preşedinţie, s-a semnat pe peretele unei camere din aceeaşi casă. Campania sa din acea perioadă l-a determinat pe Barack Obama să îl aleagă pentru funcţia de vicepreşedinte.
ora 23:00 - Când vom afla rezultatul alegerilor din SUADupă închiderea urnelor în Statele Unite, rezultatul final al alegerilor ar putea veni după câteva zile sau chiar câteva săptămâni.
Cel puțin 100 de milioane de persoane au votat deja prin corespondență sau în avans, ceea ce înseamnă că este foarte posibil ca rezultatul final al alegerilor să fie aflat cu întârziere, conform BBC.
Americanii au trei metode posibile pentru a-și oferi votul: prin poștă, prin vot în avans (care are loc cu câteva zile sau săptămâni înainte de ziua alegerilor), sau prin prezența la urne în ziua votului.
În general, rezultatul alegerilor este dat în noaptea de după alegeri, care anul acesta au loc în data 3 noiembrie (miercuri dimineață, 4 noiembrie, ora României).
Președintele Donald Trump a sugerat marți că nu a pregătit niciun discurs de renunțare la funcție sau de acceptare a unui nou mandat, conform CNN.
„Nu, nu mă gândesc la discursuri de renunțare sau acceptare încă. Să câștigi e ușor. Să pierzi nu e niciodată ușor. Nu pentru mine”, a spus Donald Trump la un miting electoral în Virginia.
ora 21:20 - Cele șapte state care pot determina rezultatul alegerilor din 2020
În cadrul alegerilor din 2020 există șapte state văzute drept „teren de bătaie” pentru candidații celor două partide: Arizona, Wisconsin, Michigan, Pennsylvania, Carolina de Nord, Georgia și Florida, conform BBC.
Analiștii politici consideră că aceste state vor decide învingătorul alegerilor prezidențiale de anul acesta.
Alegerile din 2016 au demonstrat cât de cruciale pot fi voturile din aceste state. Donald Trump a câștigat Pennsylvania, Michigan și Wisconsin, printr-un total de 107.000 de voturi, doar 0.03% din populație.
ora 20:50 - Persoanele infectate cu Covid-19 pot merge la vot
Americanii care au fost confirmate cu Covid-19 pot merge în persoană la vot, conform ghidului alegătorului emis de Centrul de Control și Prevenție a Bolilor din SUA, relatează BBC.
Cei infectați cu Covid-19 sunt obligați să anunțe personalul din secția de vot și să respecte următoarele măsuri:
- Să poarte mască - Să stea la cel puțin 1,8 metri de orice altă persoană - Să se spele pe mâini sau să se dezinfecteze înainte și după ce au votat
ora 19:30 - Numărul americanilor care au votat anticipat a depăşit 100 de milioane
Peste 100 de milioane de americani au votat anticipat în cadrul alegerilor prezidenţiale din SUA, arată cel mai recent studiu al US Elections Project, o bază de date creată de un profesor de la Universitatea Florida pentru a monitoriza prezenţa la vot.
ora 19:00 - Melania Trump a votat în Florida
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a votat marţi la Palm Beach, oraşul din sud-estul Floridei unde ea şi soţul său, preşedintele Donald Trump, şi-au mutat reşedinţa privată în anul 2019, transmite agenţia EFE.
Ea nu a spus cui şi-a dat votul, spre deosebire de soţul ei, care a votat anticipat cu două săptămâni în urmă şi a spus atunci că a votat „pentru un tip numit Donald Trump”.
Melania petrece ziua alegerilor prezidenţiale la reşedinţa de la Mar-a-Lago, un conac pe care Donald Trump l-a cumpărat în anii '90 şi l-a transformat într-un club privat, dar conform unor relatări din presă ea va reveni până la sfârşitul zilei la Washington, unde va aştepta rezultatul scrutinului.
Primele rezultate ale scrutinului prezidenţial din Statele Unite au fost anunţate în cele două sate Dixville Notch şi Millsfield din New Hampshire, care au dat startul simbolic al alegerilor din SUA în noaptea de luni spre marţi, relatează dpa.
Candidatul democrat Joe Biden a câştigat toate cele cinci voturi în cătunul Dixville Notch. Actualul preşedinte american Donald Trump a obţinut majoritatea celor 16 voturi în Millsfield, în timp ce cinci persoane au votat pentru Biden.
Câți americani au votat până acum și când vom afla numele câștigătoruluiMilioane de americani merg la urne marți pentru a-și vota viitorul președinte. Până în ziua alegerilor, aproape 100 de milioane de persoane au votat în avans sau prin corespondență, conform BBC.
Primele urne se vor închide pe coasta de Est la ora 18:00 (1:00, miercuri, ora României), iar ultimele secții de votare se vor închide în Alaska, miercuri la ora 5:00 (ora României).
Cel mai probabil, primele rezultate vor apărea miercuri dimineață, în funcție de închiderea secțiilor și ritmul de numărare a voturilor.
Pentru rezultatele finale, însă, s-ar putea să fie nevoie să așteptăm mai multe zile, sau chiar săptămâni, din cauza numărului foarte mare de voturi înregistrate prin corespondență.
În anul 2016, primele informații privind victoria lui Donald Trump au apărut la ora locală 2:30 (9:30, ora României), după ce victoria din statul Wisconsin l-a adus la totalul de 270 de electori.
Americanii au trei metode posibile pentru a-și oferi votul: prin poștă, prin vot în avans (care are loc cu câteva zile sau săptămâni înainte de ziua alegerilor), sau prin prezența la urne în ziua votului.
CITEȘTE ȘI: Ce se va întâmpla dacă Donald Trump va deveni președintele Statelor Unite. Profilul candidatului
Donald Trump vs. Joe Biden. Ce spun casele de pariuri despre cotele celor doi candidațiPariorii pe platforma britanică Smarkets îi dau candidatului democrat Joe Biden 68,49% şanse să câştige alegerile prezidențiale SUA 2020, democratul recuperând în ziua votului, după ce după ultima dezbatere cu Donald Trump ajunsese la 66%.
În schimb, şansele lui Trump au scăzut la 31,75%, după ce după dezbatere urcaseră la 34%.
Ce spun ultimele sondaje înainte de deschiderea urnelor pentru alegerile prezidențiale din SUACandidatul democrat Joe Biden a fost prezentat ca fiind favorit și în ziua dinaintea scrutinului din 3 noiembrie.
Sondajele îl plasează de luni de zile pe democratul Joe Biden în poziţia de favorit în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, însă republicanul Donald Trump spune că el va arăta că ele mint, ca în victoria sa surpriză din 2016, conform News.ro.
Potrivit mediei studiilor de opinie stabilite de site-ul RealClearPolitics, Joe Biden, creditat cu 51% din intenţiile de vot, îl devansează cu 6,7 puncte procentuale pe Donald Trump (44,35).
CITEȘTE ȘI: Ce se va întâmpla dacă Joe Biden va deveni președintele Statelor Unite. Profilul candidatului
Acest avantaj a rămas per ansamblu stabil de-a lungul lunilor, chiar dacă a urcat uneori până la zece puncte procentuale.
Avansul actual reprezintă mai mult decât dublul celui de care dispunea Hillary Clinton cu o zi înainte de vot, în urmă cu patru ani. La acea vreme, sondajele au fost relativ corecte cu privire la votul popular, obţinut de către democrată.
Sursa: Bianca Pavaluca, C.M.
Etichete: joe biden , alegeri prezidentiale , donald trump , live text , alegeri sua , alegeri 2020
Dată publicare: 07-11-2020 19:03