Peste 75 de milioane de oameni au votat deja în SUA. Ce arată ultimele sondajele

62155533
StirilePROTV

În Statele Unite se strâng tot mai multe voturi anticipate. Peste 75 de milioane de cetățeni și-au exprimat opțiunea, cu mai puțin de o săptămână înaintea alegerilor prezidenţiale.

Donald Trump, preşedintele candidat, face turul statelor indecise care pot înclina balanţa victoriei, în timp ce rivalul său, democratul Joe Biden, s-a încumetat chiar la o incursiune în fieful tradiţional al republicanilor.

În 23 de state federale, prezența este una-record. Amănunt deloc de neglijat, pentru că pe listă se regăsec Texas, Georgia, Carolina de Nord, Arizona, Florida, Colorado și Nevada, așa-numitele "state indecise".

Pe acest fundal, criza sanitară provocată de coronavirus ia amploare, spre disperarea medicilor.

După nesfârşitul şir de acuze cu care a fost bombardat de Trump, Biden a contra-atacat chiar pe teritoriul republicanilor. Şi-a numit rivalul "escroc" şi a spus că preşedintele a "capitulat" în fața pandemiei.

Joe Biden, candidat la președinția SUA: „Oameni buni, am pierdut peste 220.000 de vieți până acum, din cauza virusului. Dar administrația asta pur și simplu s-a predat. (Trump) își ține ședința foto și apoi pleacă. Îi lasă pe toți ceilalți să sufere consecințele eșecurilor lui de a pune la punct un plan responsabil.”

La mitingurile electorale ale președintelui american, mai nimeni nu respectă recomandările elementare de protecție. Iar Trump continuă să susțină că pandemia e pe ducă, în contradicție cu toți experții.

De cealaltă parte a baricadei, Joe Biden face apeluri constante la populație să țină cont de spusele medicilor.

Joe Biden, candidat democrat la președinție: „Nu ține de politică, ci de patriotism. Purtați mască. Purtați-o, punct.”

În ultima săptămână, 40 din cele 50 de state americane au înregistrat creșteri ale numărului de cazuri. La ultimul bilanț, 14 dintre ele au anunțat cifre-record ale spitalizărilor.

Între timp, tinerii americani votează masiv. Fie că simt o puternică motivație interioară, fie ca să intre în rândul lumii.

Alegător: „Se postează masiv pe rețelele de socializare poza de la votare ori cu ștampila "Votat". Aproape că simți o presiune să te duci la vot.”

Cu mai puțin de o săptămână rămasă până în ziua alegerilor prezidențiale americane, Joe Biden conduce în sondajele naționale cu puțin peste 50%, față de cele 43 de procente ale lui Trump.

Avansul nu garantează, însă, victoria candidatului democrat. În 2016, Hillary Clinton a obținut aproape 3 milioane de voturi în plus față de Trump, dar a pierdut președinția în colegiile electorale.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Peste 70 de milioane de americani și-au votat președintele. Cursă strânsă pentru Donald Trump și Joe Biden în statele cheie

Se strâng tot mai multe voturi anticipate în Statele Unite. Peste 70 de milioane de cetățeni și-au exprimat opțiunea, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidenţiale.

Cine este Tony Bobulinski, fostul militar care a făcut dezvăluiri despre afacerile familiei Biden

Tony Bobulinski, partenerul de afaceri al lui Hunter Biden, a oferit un interviu pentru FOX News, în care a dat detalii despre relația pe care a avut-o cu fiul contracandidatului lui Donald Trump, Joe Biden.

QAnon, mișcarea teroristă care îl susține pe Trump. Mărturiile tulburătoare ale unui fost adept

Statele Unite sunt controlate de traficanți de copii, pe care doar președintele Donald Trump îi poate învinge. Această teorie fantezistă, propagată pe internet de mișcarea QAnon, adună tot mai mulți adepți.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.