Lasconi nu se retrage din cursa prezidențială pentru că e ”dată naibii” și-l trimite pe Nicușor Dan să ”cumpere pătrunjel”

62482822
Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a exclus, marţi seara, o retragere din cursa prezidenţială, menţionând că, dacă va câştiga, nu va duce la Palatul Cotroceni "oameni ai trecutului" şi nici nu va avea vreodată un "consultant pro-rus".

"Eu sunt omul dialogului - toată lumea ştie că sunt omul dialogului. E mai greu în partea cealaltă. Pe mine numai dacă vrei să nu mă găseşti nu mă găseşti şi dacă nu vrei să dialoghezi cu mine nu dialoghezi.

Pe de altă parte, eu am intrat într-o cursă anul trecut şi am de gând să o duc la bun sfârşit şi să devin preşedintele României, cu ajutorul românilor. Eu nu stau să mă uit în stânga şi în dreapta cine mai intră în competiţie. Este exclus să mă retrag în campanie. Voi duce lupta până la capăt", a precizat liderul USR.

În ce priveşte declaraţiile lui Nicuşor Dan, care a spus că o va susţine pentru o candidatură la Primăria Capitalei, Elena Lasconi a replicat: "Eu îl invit să meargă în continuare la cumpărături de pătrunjel, că am văzut că îi place".

Întrebată de ce ar fi mai bună pentru funcţia de preşedinte al României decât Nicuşor Dan, ea a susţinut că este o persoană curajoasă.

"Pentru că sunt dată naibii, pentru că sunt curajoasă, pentru că am experienţe similare cu majoritatea românilor. Eu nu am să fac declaraţii, doar aşa, ca să nu deranjez PSD şi PNL. Nu o să iau la Cotroceni oameni ai trecutului, aşa cum sunt Iohannis şi Antonescu. Şi niciodată nu o să am pe cineva care să fie consultant pro-rus", a spus Lasconi.

Elena Lasconi, despre George Simion: S-a agățat de Georgescu, că poate are succes în viață

Cât priveşte legitimitatea celor două candidaturi, a ei şi a lui Nicuşor Dan, preşedintele USR a afirmat: "Una e să aduci pe lume un copil şi alta e să îl creşti".

"Eu vreau să cresc USR-ul. Eu, în calitate de preşedinte al USR, îmi doresc să ajungem să conducem această ţară şi să fim majoritari în Parlament", a spus ea.

Lasconi l-a criticat şi pe candidatul AUR, George Simion, spunând că are un CV "aproape gol" şi că "s-a bătut cu jandarmii" la meciurile de fotbal.

"După ce s-a bătut cu jandarmii pe la toate meciurile de fotbal, s-a gândit că este o super-oportunitate să intre în politică. După care să se agaţe de Georgescu, că poate are succes în viaţă. Succesul în viaţă ţi-l dau oamenii prin voturi", a spus Lasconi.

Lidera USR s-a declarat convinsă că decizia de anulare a alegerilor prezidenţiale a fost una politică. Totodată, ea s-a întrebat dacă ar fi fost aplicată aceeaşi măsură în cazul în care Marcel Ciolacu ar fi intrat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

"Îmi menţin părerea, pentru că la momentul respectiv (al anulării alegerilor - n.r.) nu aveam nicio dovadă. La momentul respectiv nu am avut nicio dovadă şi a fost o foarte mare greşeală, în primul rând din partea preşedintelui Klaus Iohannis, care nu a comunicat. Şi cred că nu mai avem nevoie de un preşedinte pe chipul şi asemănarea lui Iohannis, care să nu comunice cu oamenii. Am văzut şi eu că au început anchete, descinderi.

Frica este o emoţie puternică, cu care poţi să manipulezi. De regulă s-a folosit frica la mai multe alegeri. Şi vorbim de alegerile prezidenţiale acum, despre 'perla coroanei'. Eu mă întreb dacă, de exemplu, era Ciolacu în turul doi, dacă s-ar mai fi anulat alegerile. În continuare cred ca a fost o decizie politică şi cred că istoria o să îmi dea dreptate", a apreciat Lasconi.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62526338
Ce scor crede Nicușor Dan că va obţine în diaspora: „Există azi trei opţiuni”: Mesajul transmis românilor din străinătate

Candidatul independent la prezidenţiale Nicuşor Dan a declarat, marţi seară, că pentru revenirea românilor din diaspora în ţară este nevoie ca respectul pe care aceşti oameni îl primesc în străinătate să fie identic şi în România.

62532331
Elena Lasconi, despre anularea prezidențialelor: Mă întreb dacă era Ciolacu în turul doi, s-ar fi mai anulat alegerile?

Elena Lasconi a vorbit despre anularea alegerilor prezidențiale din 2024 și a declarat faptul că adăugat că a fost vorba despre o decizie politică, iar istoria o să-i dea dreptate.

62532321
Noul ghid al votantului pentru prezidențialele 2025. Regula de 5 secunde, recomandată de AEP pentru alegători. Ce reprezintă

În trei zile începe campania pentru alegerile prezidențiale, iar Autoritatea Electorală Permanentă a pregătit un ghid care să ne ajute să ne ferim de știrile false.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.