Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

×
Publicitate

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Luni vremea va fi deosebit de rece în toată țara, cu temperaturi maxime în general între -8 și 0 grade și ger persistent pe arii restrânse în Banat, Crișana și Transilvania, unde vor fi valori termice în jurul
a -10 grade.

Noaptea de luni spre marți va fi geroasă în aproape toată țara, cu valori termice cuprinse în general între -19 și -7 grade.

Marți  vremea se va menține deosebit de rece, pe arii restrânse geroasă în centrul și nord-estul teritoriului, astfel temperaturile maxime se vor situa în general între -8 și 2 grade.

Marți noaptea va mai fi ger în nord și nord-est și pe arii restrânse în centru, sud și est, temperaturile minime la nivelul întregii țări urmând a se încadra între -13 grade în nordul Moldovei și estul Transilvaniei și 2...3 grade în sudul Banatului.

Pe parcursul zilei de luni va ninge local în nord și centru, iar în Maramureș și nordul Carpaților Orientali se va depune un strat nou de zăpadă de 3...5 cm. Marți aria ninsorilor va cuprinde mai ales regiunile intracarpatice, unde se va depune strat de zăpadă, în general de 2...8 cm, iar în Carpații Occidentali și în
vestul Carpaților Meridionali, local de 10...15 cm (echivalent în apă de 10...15 l/mp).

Începând cu seara zilei de marți în vestul și sud-vestul țării vor fi precipitații mixte și depuneri de polei.

Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă, îndeosebi în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, cu viteze de 70…80 km/h, viscolind zăpada și determinând scăderea vizibilității.

Intensificări ale vântului vor fi luni, pe arii restrânse și în zonele joase din sud-vest, centru și nord-est (cu viteze de 40 - 50
km/h).

ANM precizează că, miercuri şi joi (13 - 14 ianuarie), local, vor fi precipitaţii mixte şi depuneri de polei îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului.

Cod galben de ger

Pentru ziua de luni, ANM a emis o avertizare cod galben de temperaturi deosebit de scăzute.

„În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, precum şi în zona de munte se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute, în general de -8...-6 grade şi izolat ger cu temperaturi în jurul a -10 grade”, anunţă meteorologii.
 

HARTĂ ANM

De asemenea, pentru intervalul 12 ianuarie, ora 20:00 – 13 ianuarie, ora 10:00, meteorologii au emis avertrizare cod galben de temperaturi deosebit de scăzute şi ger în cea mai mai mare parte a ţării.

„În noaptea de luni spre marţi, vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi minime cuprinse în general între -19 şi -9 grade, cu cele mai scăzute valori în Transilvania şi în zonele de munte”, arată prognoza.

HARTĂ ANM

În intervalul 13 ianuarie, ora 10:00 – 14 ianuarie, ora 10:00, va fi valabilă o nouă avertizare cod galben.

„În Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, în jumătatea de nord a Moldovei şi în zona de munte vremea se va menţine deosebit de rece, local geroasă. Vor fi temperaturi maxime ce se vor încadra în general între -9 şi -3 grade şi minime între -13 şi -6 grade”, au anunţat specialiştii.

HARTĂ ANM

Cum va fi vremea în București

Gerul va persista la nivelul Municipiului Bucureşti, pe parcursul următoarelor zile, cu maxime termice negative şi minime ce vor coborî până la -14 grade.

Luni vremea în București va fi deosebit de rece, geroasă noaptea. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -3°C, iar minima nopții va fi între -14 și -10°C.

Marți vremea se va menține deosebit de rece, geroasă mai ales dimineața. Cerul va fi temporar noros, iar după-amiaza și seara vor fi ninsori slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Maximele vor fi cuprinse între -4 și -2°C, iar minimele între -8 și -7°C. Spre sfârșitul nopții vor fi condiții de ceață și chiciură.

În această perioadă, Bucureștiul se află sub atenționare Cod Galben pentru temperaturi deosebit de scăzute și ger, valabilă între 12 ianuarie, ora 20:00, și 13 ianuarie, ora 20:00.

Articol recomandat de sport.ro
„UE și Ucraina au înjunghiat Rusia pe la spate!” E alertă la Moscova după ultima lovitură a Occidentului
„UE și Ucraina au înjunghiat Rusia pe la spate!” E alertă la Moscova după ultima lovitură a Occidentului
Citește și...
Cod galben în jumătate de țară. Vijelii, ploi torențiale și grindină de până la 3 centimetri | HARTĂ

ANM a emis trei atenționări de Cod galben pentru perioada 27–28 iulie, care vizează instabilitate atmosferică, vijelii, averse torențiale și intensificări ale vântului în mai multe regiuni ale țării.

Vremea azi, 27 iulie 2026. Ploile torențiale și vijeliile lovesc mai multe regiuni, însă temperaturile cresc

Ziua de luni aduce averse zdravene și multă instabilitate în partea vestică, în centrul și în nordul țării. E posibil să plouă și în celelalte regiuni.

Cod galben de vreme rea în mai multe regiuni din țară. Prognoza meteo pentru București | HARTĂ

ANM a emis o atenționare de Cod galben pentru mai multe regiuni din țară, valabilă luni, 27 iulie, între orele 12:00 și 22:00. Meteorologii anunță perioade de instabilitate atmosferică, averse torențiale, intensificări ale vântului și vijelii.

Recomandări
Încă o dronă a intrat în spațiul aerian al României, „pentru scurt timp”. A fost emis mesaj RO-Alert în Tulcea. Reacția MApN

Încă o dronă a intrat luni dimineață în spațiul aerian al României „pentru scurt timp”, dar a trecut rapid frontiera în Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării. 

Parlamentul intră în sesiune extraordinară. Reformele din PNRR și programul SAFE, primele pe ordinea de zi

Parlamentul intră de luni într-o sesiune legislativă extraordinară. Pe agenda aleșilor se află mai multe proiecte esențiale pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR, dar și proiectul de lege pentru programul SAFE.

Cod galben în jumătate de țară. Vijelii, ploi torențiale și grindină de până la 3 centimetri | HARTĂ

ANM a emis trei atenționări de Cod galben pentru perioada 27–28 iulie, care vizează instabilitate atmosferică, vijelii, averse torențiale și intensificări ale vântului în mai multe regiuni ale țării.