Cele mai noi creații tehnologice sunt prezentate în Las Vegas. Invențiile care fac furori

×
Publicitate

Ediția din acest an a târgului de tehnologie din Las Vegas se dorește una cât mai ecologică.

Uriașul centru de conferințe, la care au loc principalele prezentări, este alimentat cu electricitate furnizată de panouri solare instalate în deșertul din jurul metropolei Las Vegas.

De altfel, instalaţia solară este una dintre cele mai mari din Statele Unite.

O echipă a ȘtirileProTv este în Los Angeles şi ne prezintă noutăţile din cea de a doua zi a expoziţiei.

Atracțiile de la târg

 

Printre acestea se numără un dispozitiv care te ajuta să ridici 90 kg de peste 100 de ori, folosind doar două degete. Este propunerea americanilor de la Delta.

O altă atracție este un exo-schelet gândit pentru personalul din aeroporturi. În special pentru transportul bagajelor de dimensiuni mari. Tehnologia a fost prezentată pentru prima dată la CES, iar americanii susțin că începând cu anul 2021 ar trebui să începem să vedem astfel de sisteme în marile aeroporturi din lume.

You Cam Make Up este o aplicație care te ajută să scapi la modul virtual de ridurile pe care le ai. Poţi să vezi și cum ai arăta cu o altă culoare de păr sau să încerci un machiaj mai îndrăzneţ, iar la final îţi faci o fotografie şi o postezi pe social media.

Aplicaţia este deja disponibilă în App Store şi Play Store şi este gratuită! Prezintă soluţii de înfrumuseţare bazate pe inteligență artificială. Îţi recomandă inclusiv produsele de care ai nevoie pentru a obține un anumit machiaj sau o culoare de păr.

Sistemul se numeşte Face Me şi are o acurateţe de 99,9%. Cel puţin asta susţin producătorii săi, și îmi analizează nu doar starea de spirit, ci şi nivelul de încredere pe care îl am.

Se vede că sunt puţin mai obosită. Încredere este undeva la 75% și ce îmi place este că un zâmbet face diferenţa. Dacă zâmbesc mă identifica drept o persoană care are între 25 şi 30, iar dacă sunt mai supărată..iată! Oameni buni, zâmbiţi mai des!

FACE ME este un sistem de recunoaştere facială realizat în Taiwan. Este asemănător cu cel folosit în China pentru clasificarea şi supravegherea video a populaţiei.

Oameni sunt identificaţi în fuctie de vârstă, sex și preocupări. Astfel, sunt identificaţi foarte uşor şi cei care au antecedente penale şi nu sunt lăsaţi să cumpere bilete de avion.

LOVOT este un altfel de animal de companie. Este dotat cu un sistem de recunostere facială și îşi poate identifica oricând stăpânul, iar atunci când este luat în braţe toarce precum o pisică. Poate fi personalizat în aşa fel încât să se integreze cât mai bine în familie.

Roboții care ajută la treburile casei

 

Roboţii de companie devin tot mai sofisticaţi şi pregătiţi să ne ajute la treburile casei. Poate că nu vor mânca pizza alături de noi, dar în mod sigur vor ajuta la prepararea ei. Ideea poate fi considerată un sacrilegiu de către tradiţionalişti, însă la târgul de tehnologie de la Las Vegas se văd primele rezultate şi sunt prezentaţi roboţi care au tot mai multe îndeletnici umane.

Jeff Gordon, Ubtech Robotics: „Acasă, mă aştept că Walker să fie capabil să ofere orice serviciu necesar, fie că este vorba de făcut un pic de curăţenie, fie că e vorba de cărat unele obiecte mai grele, probabil chiar pe scări. Sau, dacă leneviţi pe canapea și vreți că Walker să vă aducă ceva de băut, el poate deschide frigiderul și să vă aducă băutura."

Specialiștii dau asigurări că roboții nu le vor lua slujbele oamenilor, pentru că în industria restaurantelor este nevoie de multă forță de muncă, iar roboții ar putea completa acest gol.
Pe lângă roboți, la Las Vegas s-au prezentat și inventatorii din domeniul muzical.

Pascal Joguet, inventor: „Aici am un dispozitiv de cântat la corzi. Un sunet de chitară. Un sunet bas. Dacă se conectează la un iPad pe care rulează aplicaţia, veţi vedea că dispozitivul este recunoscut de către aplicaţie. Şi pot schimba sunetele aici, de exemplu, şi să trec la chitară acustică. Şi când am încheiat acest cântec, pot schimba dispozitivul. Îl iau pe acesta. Este recunoscut de către aplicaţie. Şi acum pot să cânt la tobe."

Nu în ultimul rând, o firmă sud coreeană a prezentat un dispozitiv util pentru cei care fac sport. Când ajungeţi acasă după alergare, nu trebuie decât să puneţi în pantofi două sfere, iar acestea detectează umezeală şi, cu ajutorul unor mini-ventilatoare şi a razelor ultraviolete, vă curăţă încălţările, care vor mirosi ca noi după acest tratament.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62102915
Târgul de tehnologie CES 2020. Înfrumusețare virtuală și animalul de casă inteligent

Ediția din acest an a târgului de tehnologie din Las Vegas se dorește una cât mai ecologică.

62102763
Târgul de tehnologie CES 2020. Mercedes a prezentat o mașină cu solzi, inspirată din Avatar

A doua zi a expoziţiei de gadgeturi şi tehnologie din Las Vegas, CES 2020, a adus câteva piese grele de la doi dintre cei mai mari producători auto ai lumii.

62102610
Ultimele noutăți din lumea tehnologiei, prezentate în Las Vegas. Ce mașină a creat Sony

Un prototip de maşină electrică de la o companie faimoasă, roboți inteligenți sau un televizor cu imagini care se rotesc după placul privitorului, sunt doar câteva dintre invenţiile prezentate la faimosul târg de tehnologie care are loc în Las Vegas.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

Plaja mamaia
Plajele extinse sunt înghițite de mare. Cum arată acum litoralul în Mamaia

Pe litoralul românesc marea începe să înghită o parte din plajele extinse cu milioane de metri cubi de nisip. Potrivit măsurătorilor specialiștilor, unele sectoare au pierdut aproximativ 20 de metri în ultimii trei ani.