Economiștii pun asta atât pe seama crizelor internaționale, cât și a instabilității politice în care se află România după respingerea Guvernului Mureșan în Parlament. În plus, rezervele Băncii Centrale au scăzut într-o singură lună cu 4,8 miliarde de euro.
În jurul orei 15, ora României, pe piața interbancară, cursul euro-leu a făcut brusc un gap, cum numesc analiștii adică un salt mare,
de la aproape 5,28 de lei, la cât se stabilizase în ultimele zile, la peste 5 lei și 33 de bani. Au fost momente apoi când a depășit 5 lei și 34 de bani.
Creșterea abruptă vine la aproximativ doua ore după ce Banca Națională a României a publicat rezervele valutare pentru septembrie. Piețele au putut vedea astfel cum într-o singură lună acestea au scăzut cu 4,8 miliarde de euro. O parte inclusiv pentru apărarea cursului.
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR: „Volatilitatea în mai mare a cursului este o realitate pe care nu o putem ignora în această perioadă. Încearcă Banca Națională să țină un echilibru între variația cursului și variația dobânzilor”.
Este posibil că la deprecierea monedei naționale să fi contribuit și crizele internaționale, pentru că tot astăzi dobânzile la nivel global au crescut. Un factor de risc este însă și instabilitatea politica și economica prin care trecem în această perioadă.
Andrei Caramitru, economist: „Evident a fost nevotarea guvernului ieri, deci asta este un prim motiv. Piețele, dobânzile cresc peste tot foarte mult și noi suntem văzuți ca una din cele mai bolnave țări. Noi am mai avut situația asta de câteva ori, ultima dată când”.
Corespondent PRO TV: „Nu în ultimul rând, există o tensiune în așteptarea raportului agenției de rating S&P pentru România. Acesta urmează să fie publicat vineri noapte și atunci vom afla dacă România va fi sau nu retrogradată la calificativul de țară nerecomandată investițiilor. Deși deficitul bugetar a scăzut mult în primele 8 luni ale anului, experții agenției se uită și la drumul României pentru următorii ani și stabilitatea politică”.
Banca Națională va publica vineri la ora 13 cursul oficial.