Surse EUObserver: Comisia Europeană ar putea sancționa România pentru Legile Justiției, așa cum a făcut-o în cazul Poloniei

×
Publicitate

Scrisoarea reprezentanților Comisiei Europene privind iindependența sistemului judiciar din România reprezintă „un foc de avertisment” pentru instituțiile românești, care ar putea avea soarta Poloniei, unde UE a declanșat Articolul 7.

Un oficial european a declarat pentru EuObserver, sub protecția anonimatului, că scrisoarea lansată de Frans Timmermans și Jean Claude-Juncker reprezintă „un foc de avertisment”. Mai mult, Comisia Europeană nu exclude să ia măsuri împotriva României, pentru reformele din sistemul judiciar, așa cum a făcut-o în cazul Poloniei, a mai spus oficialul.

Într-o scrisoare semnată de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, se precizează că o condiție pentru ca România să scape de MCV este ca „progresele realizate până acum în cadrul acestuia să fie ireversibile.”

„Urmărim cu îngrijorare evoluțiile recente din România. Independența sistemului judiciar românesc și capacitatea sa de a combate în mod eficace corupția constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene”, au precizat, miercuri, cei doi oficiali europeni.

 Astfel, ei au aminitit că în noiembrie 2017 Comisia cerea Guvernului și Parlamentului să asigure transparența totală a procesului legislativ privind Legile Justiției.

„Potrivit ultimului raport privind MCV, legile justiției reprezintă un test important cu privire la măsura în care interesele legitime ale părților interesate din sistemul judiciar și ale altor părți interesate au ocazia să fie exprimate și sunt luate suficient în considerare în cadrul deciziilor finale. Evenimentele de până acum nu au contribuit cu nimic la rezolvarea acestor preocupări. Comisia face apel la Parlamentul României să regândească acțiunile propuse, să lanseze dezbaterea conform recomandărilor Comisiei și să construiască un consens la scară largă cu privire la calea de urmat. Comisia își reafirmă disponibilitatea de a coopera și de a sprijini autoritățile române în acest proces. Comisia avertizează din nou cu privire la pericolul regresării și va analiza în detaliu modificările finale aduse legii justiției, codurilor penale și legilor privind conflictul de interese și corupția pentru a stabili impactul acestora asupra eforturilor de garantare a independenței sistemului judiciar și de combatere a corupției”.

Scrisoarea vine după ce zeci de mii de oameni au manifestat pe străzile din Capitală, în semn de nemulțumire față de modificările aduse Legilor Justiției și Codului penal, care face mai dificilă anchetarea corupției la nivel înalt, scrie EuObserver.

Vocile critice spun că eforturile recente ale instituțiilor românești pentru slăbirea sistemului judiciar reprezintă o încercare de a pune instanțele sub control politic, de a domoli lupta anticorupție și de a proteja politicienii anchetați.

Prin acest nou avertisment, România se alătură Poloniei și Ungariei, țări europene care au stârnit îngrijorări Comisiei Europene în ceea ce privește independența sistemului judiciar și statul de drept.

Executivul european a avut numeroase disensiuni cu Ungaria în ceea ce privește independența sistemului judiciar, libertatea presei, a ONG-urilor, dar Budapesta a reușit să scape prin dialog și „schimbări legale de suprafață.”

Pe de altă parte, Polonia a fost mai puțin dispusă la compromis, astfel că UE a început procedura de declanșare a Articolului 7, prin care Varșovia ar putea rămâne fără drept de vot.

Totodată, Financial Times relata, în urmă cu două zile, că Executivul european elaborează propuneri prin care să condiționeze statele membre care accesează fonduri europene să aibă un sistem judiciar independent. Astfel, Comisia Europeană ar dori să se asigure că, atunci când va proiecta bugetul Uniunii Europene pentru 2020, statele membre au un „sistem judiciar funcțional și independent”.

UE, măsură fără precedent împotriva Poloniei

În urmă cu o lună, Comisia Europeană a decis să declanșeze Articolul 7 din Tratatul UE, procedură fără precedent împotriva Guvernului din Polonia.

Decizia a venit în contextul în care Executivul polonez a rămas surd la cererile UE privind modificarea reformelor ei judiciare controversate. Potrivit Executivului European , măsura a fost una necesară, întrucât statul de drept din Polonia se confruntă cu „amenințări sistematice.”

Cu părere de rău, a trebuit să decidem să inițiem Articolul 7. Dar faptele nu ne lasă nicio altă soluție”, a declarat Frans Timmermans reporterilor, la Bruxelles.

La rândul său, comisarul olandez a afirmat că, într-un interval de doi ani, Polonia a adoptat o serie de legi care au creat o situație în care „guvernul se poate amesteca sistematic cu atribuțiile, organizarea și funcționarea” sistemului judiciar.

Chiar și așa, Polonia are trei luni să remedieze situația, iar dacă Guvenul de la Varșoia se va conforma, Bruxelles-ul va renunța la aceste măsuri. În caz contrar, Polonia riscă să rămână fără drept de vot la Bruxelles, măsură ce urmărește să împiedice Executivul să aplice reforme din justiție considerate o amenințare la adresa demoracției, precizează The Guardian.

„Ceea ce reproşează Comisia Europeană guvernului polonez, nu Poloniei, nu societăţii, ci guvernului polonez este că a modificat legislaţia privind Justiţia. Statul de drept este într-o situaţie complicată, iar sistemul de Justiţie este sub control politic. România este exact în acelaşi proces, exemplul Poloniei a fost urmat de majoritatea parlamentară din România. Avertismentele europene au venit, în raportul privind MCV, au venit şi din partea Departamentului de Stat şi a altor parteneri, şi cu toatea astea, lucrurile au mers înainte", a explicat Cristian Pârvulescu, analist politic.

Articol recomandat de sport.ro
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
Citește și...
„Regina ketaminei” a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru moartea lui Matthew Perry, starul din serialul Friends

O femeie din Los Angeles, supranumită „Regina ketaminei”, a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru vânzarea de droguri care au dus la moartea actorului Matthew Perry.

Iranul a închis din nou Strâmtoarea Ormuz, din cauza atacurilor Israelului în Liban

Iranul a închis din nou Strâmtoarea Ormuz, miercuri, răspunzând astfel atacurilor Israelului împotriva grupării islamiste Hezbollah în Liban, punând sub semnul întrebării un armistițiu precar cu SUA, după peste o lună de război în Orientul Mijlociu.

FT: Iranul vrea să introducă taxe de trecere prin Strâmtoarea Ormuz, care să fie plătite numai în criptomonede

Iranul intenționează să solicite companiilor maritime plata unor taxe de tranzit în criptomonede pentru ca petrolierele lor să poată traversa Strâmtoarea Ormuz.

Recomandări
Trump va discuta cu Mark Rutte despre o posibilă retragere a SUA din NATO: „A întors spatele americanilor”

Casa Albă a anunțat miercuri că președintele american Donald Trump va aborda, în cadrul întâlnirii programate în Biroul Oval cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, tema unei posibile retrageri a Statelor Unite din Alianța Nord-Atlantică, potrivit EFE.

Trupul lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională. Răzvan Lucescu a stat în permanență lângă sicriul tatălui

Mircea Lucescu s-a întors marți pentru ultima dată acasă, pe stadion, în mijlocul celor care l-au iubit și admirat. Trupul neînsuflețit a fost depus la Arena Națională, unde a avut loc și prima slujbă de priveghi. 

Nicușor Dan a semnat decretele: noi șefi la Parchetul General, DNA și DIICOT. A refuzat o singură numire

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a semnat decretele pentru numirea noilor procurori-șefi ai marilor parchete, oficializând astfel schimbări importante în conducerea Ministerului Public.