Opoziţia îl acuză pe premierul Robert Fico că pregăteşte ieşirea ţării din UE

62511524

Michal Simecka a lansat marţi o încercare de a destitui guvernul naţionalist de stânga printr-o moţiune de cenzură, acuzându-l pe premierul Robert Fico că pregăteşte terenul pentru retragerea ţării din sale din Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Efortul opoziţiei pare a fi sortit eşecului, întrucât este de aşteptat ca Fico să fie susţinut de majoritatea fragilă pe care se bazează în parlament.

Şeful executivului a căutat să menţină relaţiile cu Rusia încă de la începutul războiului din Ucraina şi a stopat ajutorul militar oficial pentru Kiev. El a criticat sancţiunile impuse Moscovei de Uniunea Europeană şi a agravat tensiunile cu Kievul după ce livrările de gaz rusesc via Ucraina s-au oprit la finalul anului trecut.

Lider al partidului Smer-SSD şi aflat la al patrulea mandat de premier, Robert Fico a declarat că Slovacia trebuie să se pregătească pentru ''toate situaţiile de criză posibile'' cu care UE s-ar putea confrunta pe termen scurt, sugerând chiar o ieşire din blocul comunitar.

''Aceasta nu poate fi citită în vreun alt fel decât cum am avertizat deja: guvernul Smer pregăteşte terenul pentru a conduce Slovacia spre ieşirea din Uniunea Europeană'', a declarat în parlament Michal Simecka, liderul partidului Slovacia Progresistă.

''Consider că aceasta este un pericol existenţial atât de mare pentru interesele noastre naţionale încât nu trebuie să facem altceva decât să declarăm lipsa de încredere'' în guvern, a adăugat liderul opoziţiei de la Bratislava.

Premierul Fico a declarat în faţa parlamentarilor că politica externă a ţării sale este decisă de NATO şi UE, dar că Slovacia nu poate rămâne ''statică'' într-o lume aflată în dezvoltare rapidă.

El s-a pronunţat împotriva extinderii votului cu majoritate în mai multe domenii la nivelul UE, ceea ce ar limita puterea veto-urilor naţionale.

În decembrie anul trecut, Robert Fico s-a întâlnit la Moscova cu preşedintele Vladimir Putin, într-o vizită neanunţată, pentru a discuta despre războiul din Ucraina şi situaţia livrărilor de gaz. De asemenea, el a călătorit în China, Brazilia şi Turcia pentru a dezvolta relaţiile în cadrul unei politici externe pe care o numeşte multidirecţională. 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62513789
Cryptomoneda lui Trump s-a prăbușit imediat după discursul de inaugurare

Bitcoin, alte criptomonede și chiar și tokenul proaspăt bătut care poartă numele lui Donald Trump s-au ”răcit” marți, după ce primul set de politici ale președintelui SUA după învestirea sa nu a făcut nicio referire la această clasă de active.

 

62508240
Criză energetică în Transnistria: Chişinăul a accesat Mecanismul de protecţie civilă al UE

Autorităţile de la Chişinău au accesat instrumentele Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene.

62513776
Donald Trump și-a instalat pe biroul de la Casa Alba ”butonul Cola dietetică”. ”Toată lumea devine nervoasă când îl apăs”

Biroul Oval renovat al Casei Albe a fost dotat din nou cu ”butonul Cola dietetică”, pe care președintele Donald Trump l-a folosit și în primul mandat pentru a comanda sucul său preferat.

 

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Litoral 2
Litoralul românesc se extinde din nou în două stațiuni. O nouă plajă de trei kilometri va apărea între Saturn și Mangalia

Pe litoral a început din nou lărgirea plajelor. De această dată se lucrează între Saturn și Mangalia.