Ţara noastră obţine astfel "una dintre cele mai importante" funcţii din diplomaţia multilaterală globală, moment calificat drept "istoric" pentru România şi pentru diplomaţia parlamentară.

"În cadrul Sesiunii UIP de la Istanbul, candidatul României, Anda Filip, a fost aleasă secretar general cu un scor de 72% din voturi, obţinute încă din primul tur, fiind unul dintre cei cinci candidaţi selectaţi. Experienţa vastă a doamnei Filip în cadrul UIP şi viziunea sa pentru un parlamentarism modern, incluziv şi orientat spre soluţii globale au fost argumentele care au unit parlamentele lumii în jurul candidaturii sale", se arată în comunicatul Senatului.

Alegerea Andei Filip marchează două premiere în istoria de 135 de ani a UIP: este prima femeie care va conduce Secretariatul organizaţiei şi primul reprezentant al Europei de Est care ocupă această funcţie.

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că alegerea Andei Filip reprezintă un moment de mândrie şi o "oportunitate imensă" pentru diplomaţia parlamentară românească.

Citește și
Germania respinge ideea lui Putin ca Gerhard Schroeder să negocieze pacea dintre Rusia şi UE

Uniunea Inter-Parlamentară a fost înființată în anul 1889 și reunește acum 183 de membri

"Am susţinut candidatura doamnei Filip, iar victoria dumneaei nu este doar un succes diplomatic de excepţie, ci şi o recunoaştere a valorii profesionale pe care România o aduce pe scena globală. Într-o lume care are nevoie de dialog şi echilibru, alegerea primei femei la conducerea celui mai vechi for parlamentar mondial, cu un sprijin atât de mare, este un semnal de modernizare şi de încredere. Sunt mândru că România scrie astăzi istorie la Istanbul, reconfirmând statutul nostru de pilon de stabilitate şi profesionalism în relaţiile internaţionale", a declarat Mircea Abrudean. 

Fondată în 1889 de către un mic grup de parlamentari dedicaţi promovării păcii prin diplomaţie şi dialog parlamentar, UIP a devenit o organizaţie mondială a parlamentelor naţionale care promovează guvernarea, instituţiile şi valorile democratice în domenii precum pacea, democraţia, drepturile omului, egalitatea de şanse, tineretul, acţiunea climatică şi dezvoltarea durabilă. Uniunea Inter-Parlamentară reunește acum 183 de membri.