Din păcate, cercetarea agricolă românească de astăzi are rezultate slabe, iar lipsa unei strategii pe termen lung riscă să devină o adevărată calamitate pentru fermierii români.
Emil Dumitru, secretar de stat în Ministerul Agriculturii: „Valoarea semințelor doar utilizate de către fermierii noștri în agricultură se ridică la aproximativ 1,2 miliarde de euro. Practic, noi finanțăm cercetarea altor state membre prin neputința cercetării românești. O finanțăm cumpărând de acolo”.
Reporter: „De ce? Pentru că ale noastre nu mai sunt performante. Pentru că acolo se face altfel…”
Emil Dumitru: „Pentru că acolo sistemul de cercetare este total schimbat”.
E greu să se vorbească despre performanță. În paralel, piața este dominată de multinaționale, care au sufocat produsele românești. Politicile noastre publice s-au orientat spre consum, nu spre inovare sau auto-suficiență.
Emil Dumitru: „Noi venim dintr-o economie centralizată în care agricultura era a statului și sistemul de cercetare era al statului. Și am trecut la o agricultură eminamente privată. Practic, noi am decuplat privatul. De ce înseamnă sistemul de cercetare dacă este să dau exemplul Franței? Acolo avem niște cooperative care produc și multiplică semințe pe care fermierii români astăzi le achiziționează și le însămânțează”.
Cercetarea românească, fără direcție sau finanțare
Problema a fost atât la finanțare, cât și în lipsa unei strategii naționale.
Florin Stănică, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS): „Fundulea trebuie să coordoneze tot ce ține de cereale și plante tehnice. Câți cercetători avem noi pe grâu în țara asta? 10-15? Ăștia trebuie să se adune: Ce pot eu să fac, ce poți tu să faci? Ce putem noi să facem împreună ca să aducem grâul românesc unde a fost? Trebuie să importăm genetică? Foarte bine astăzi, asta face orice țară deșteaptă. Noi avem la ora asta genele astea, uite pe ce ne bazăm, dar putem să venim cu productivitatea de la soiul X sau Y și să-l introducem în genetica asta. Tot patrimoniul lor este la noi. Vorbim de coordonare, știți că tot e politic. Noi nu mai avem niciun membru în consilii de administrație, nici noi, nici Ministerul Agriculturii? Adică tu ești Fundulea, ești Institutul Național la Fundulea și nu ai un reprezentant de la Ministerul Agriculturii în consiliul de administrație, nu ai niciun reprezentant din partea ASAS care îți coordonează activitatea? Cum vă sună chestia asta?”
Din motive doar de politicieni știute, în timpul guvernului Ponta, Institutul Fundulea a trecut la Ministerul Cercetării.
Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare: „Au fost decizii luate de guvern în 2013, când au trecut toate institutele naționale în coordonarea autorității sau, mă rog, Ministerului Educației Naționale, cum era atunci, iar acum a Autorității Naționale pentru Cercetare. Noi avem competiții de proiecte, deci nu le subvenționăm direct. Pur și simplu lansăm competiții. Cine e bun câștigă la acele competiții. Iar coordonarea este cumva triplă, nu doar a Autorității. Ele cumva sunt sub umbrela științifică a ASAS-ului. În consiliul de administrație avem un reprezentant din partea Autorității Naționale pentru Cercetare, un reprezentant din partea Ministerului Muncii și un reprezentant din partea Ministerului Finanțelor”.
Emil Dumitru: „Ministerul Agriculturii poate să finanțeze un institut precum Fundulea dacă este în subordinea Ministerului Agriculturii, ca să beneficieze de un sprijin real, de o alocare financiară consistentă, dar cu o restructurare corespunzătoare. Nu mai putem să rămânem într-o zonă în care sistemul de cercetare românesc să fie cumva decuplat de ceea ce își doresc fermierii”.
Fermierii români, obligați să cumpere semnințe de import
Lipsa unor varietăți românești competitive obligă fermierii români să aleagă produse din afara țării. Mircea Oală este unul dintre cei mai importanți agricultori din Vestul țării.
Mircea Oală, fermier: „Suprafață peste 1000 de hectare de teren. Cultivăm grâu - în jur de 600 de hectare, rapiță și ceva și orz 70 de hectare. A trebuit să renunțăm la porumb fiindcă ultimii ani au fost dezastru cu producția”.
A condus una dintre cele mai mari Întreprinderi Agricole de Stat din Arad.
Mircea Oală: „Am prins în vechiul regim. Din 1984 până după Revoluție și am continuat în același loc, deci sunt aici de 43 de ani. De când am terminat facultatea, am venit aici. Am rămas aici și acum lucrez aproape jumătate din suprafața care am avut-o. Am lucrat până în ultima zi la IAS, iar pe urmă s-a retrocedat tot terenul. Am început să cumpărăm și în 25 de ani am tot cumpărat să ajungem la suprafața asta”.
Și cercetarea românească oferea materia primă.
Mircea Oală: „Sămânță foarte multă de grâu, orz și chiar hibrizi de porumb. Îmi amintesc de un hibrid Andreea care s-a cultivat până după Revoluție în Câmpia de Vest. Făceam grâul bun cu proteină mai multă. Am rămas pe (n.r. Institutul) Fundulea mulți ani”.
Reporter: „Deci dumneavoastră ați renunțat la tot ce înseamnă produsele de cercetare românești?”
Mircea Oală: „Da, dar au și decăzut după Revoluție”.
Emil Dumitru: „Ministerul Agriculturii a alocat 195 de milioane de lei, bani pentru sistemul de cercetare al ASAS-ului pentru proiecte de cercetare. Nu știu dacă sunt puțini sau mulți, dar măcar pentru aceste sume de bani ar fi trebuit să vedem niște insule de reușite ale cercetării din România. Din păcate, lucrul ăsta nu se întâmplă”.
România este a șasea țară agricolă din Uniunea Europeană, dar foarte puțin din genetica românească se regăsește în culturile mari. Astăzi proiectele de dezvoltare ale familiei Oală se duc dinspre agricultură spre transport inter-modal.
Mircea Oală: „Noi exportăm foarte mult în Africa, în Egipt, țările din nordul Africii, țările arabe. Da, dar nu numai. Să știți că noi deja facem exporturi cu trenuri, avem terminale intermodale și trimitem foarte mult în Elveția, Germania, Italia. Italia cumpără patru milioane de tone de grâu numai la Barilla”.
Reporter: „Aici, în inima Banatului, la Lovrin, după ani de uitare și abandon cauzate și de interese imobiliare meschine, se face din nou cercetare agricolă românească”.
Un institut de cercetare care a renăscut
La Lovrin, în Timiș, era casa inovației în cultura mare încă din perioada interbelică.
Marinel Horablaga, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin: „Aici veneau elita studențimii românești. Cei mai buni din anii care terminau veneau în cercetare. Aveam în Lovrin unul dintre cei mai mari amelioratori de porumb care a mers în expediții, a fost în studii în America, în Mexic”.
Bugetele infime, lipsa cercetătorilor și dezinteresul au transformat totul într-o umbră a trecutului. Acum se revitalizează cercetarea.
Marinel Horablaga: „Din 90 până în 2017, cercetarea n-a primit un leu. Legislația noastră de finanțare, de funcționare a instituțiilor de cercetare din 2009. Atunci se prevedea că trebuie să se facă hotărâri de reorganizare și să primească buget de la bugetul de stat. A trecut până în 2017 până când s-au primit primii bani. În perioada asta s-au distrus multe instituții. Mergem în momentul de față pe a crea soiuri cu plasticitate ecologică ridicată. Adică ce înseamnă asta? Să se comporte la fel de bine și aici, și în Moldova, și în Bărăgan, și în Serbia. (...) Astăzi avem așa: sămânță de grâu, sămânță de ovăz de toamnă, sămânță de orz, sămânță de triticale, sămânță de dactylis, sămânță de ovăz de primăvară, sămânță de festuca”.
Reporter: „Fermierii români cumpără asta de la dumneavoastră?”
Marinel Horoblaga: „Foarte puțin și vă spun și de ce nu. Nu că unii nu ar avea încredere, dar modul de valorificare și de comerț în România cu fermierii e unul diferit în care noi nu putem să ne implicăm. De ce? Eu, ca instituție publică, în 30 de zile trebuie să recuperez banii. Fermierii români toți cumpără semințe, inputuri, cu plata la producție. Semințele noastre intră în amestecuri care sunt vândute către fermierii italieni, către fermierii francezi”.
Sămânța produsă la Lovrin ajunge în Italia. Dar în urmă cu câțiva ani, nu era deloc așa. Și aici au fost probleme cu terenurile.
Marinel Horoblaga: „Agricultura se face pe teren, nu în laborator, în mod special, sau nu numai în laborator. Cercetarea se face pe teren, de acolo, de acolo vin informațiile. A fost o presiune mare pe terenuri. Nu vorbim la trecut, vorbim la prezent. Este o presiune mare și astăzi pe terenuri. Dacă rețin bine, dacă am 10 procese în momentul de față”.
Au început reabilitarea fermelor unde altădată creșteau porci. Au început timid cu o crescătorie de păsări. Din banii și din pasiunea colegilor.
Angajat: „Să știi că e directorul tehnic și când a venit, când am venit aici, era doctorandul nostru la universitate și a venit cu mine aici și a fost la stație, respon răspundea de stația de procesare semințe. Și acolo unde stație era unu ca acum s-a rupt săracul, un loc foarte frumos, toamna ai venit toamna, cam așa vă da, am ă n-avea nimic acolo și a cules, nuci i-a pus oamenii să culeagă, nuci s-a dus cu ele. Duminică, în piața din Lovrin le-a vândut, și-a luat prima trusă de scule”.
