România trebuie să devină mai puternică în interiorul Uniunii Europene. Consultări la Palatul Cotroceni

Shutterstock 2237269587
Shutterstock

România trebuie să devină mai puternică în cadrul Uniunii Europene, iar președintele Nicușor Dan organizează dezbateri timp de o săptămână la Palatul Cotroceni pentru a afla cum se poate realiza acest lucru. 

Preşedintele României, Nicuşor Dan, lansează ”Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”, urmând a fi organizate dezbateri pe mai multe teme cu participarea unor specialişti, lideri politici, europarlamentari, reprezentanţi ai societăţii civile, ai organizaţiilor non-guvernamentale şi ai mediului academic, oameni de afaceri, reprezentanţi ai cultelor religioase din România şi studenţi.

Scopul este de a determina locul, rolul şi priorităţile României în Uniunea Europeană. Evenimentul se va încheia, în 9 mai, de Ziua Europei, cu o manifestare la care va participa preşedintelui Parlamentului European, Roberta Metsola.

”Administraţia Prezidenţială va organiza, în perioada 5-9 mai 2026, la iniţiativa Preşedintelui României, Nicuşor Dan, o serie de evenimente în cadrul proiectului «Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni». Obiectivul principal al acestui demers este încurajarea unor dezbateri structurate şi argumentate pe tematici de interes naţional în context european, cu privire la locul, rolul şi priorităţile României în Uniunea Europeană”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Potrivit instituţiei citate, se vor desfăşura mai multe dezbateri, prelegeri şi conferinţe grupate pe teme sociale, politice, diplomatice, economice, juridice, educaţionale şi de cercetare, culturale şi de spiritualitate, precum şi pe impactul inteligenţei artificiale şi al tehnologiilor digitale asupra funcţionării instituţiilor.

Nicușor Dan va fi prezent la dezbateri

”La aceste reuniuni vor lua parte specialişti, lideri politici, europarlamentari, reprezentanţi ai societăţii civile, ai organizaţiilor non-guvernamentale şi ai mediului academic, oameni de afaceri, reprezentanţi ai cultelor religioase din România şi studenţi”, mai anunţă sursa citată.

Potrivit oficialilor Preşedinţiei, preşedintele României, Nicuşor Dan, va fi prezent la dezbateri, participând la dialogul cu invitaţii.

”Scopul este acela de a identifica cele mai bune abordări care să permită României să devină mai puternică în interiorul Uniunii Europene şi care să ofere ţării noastre un rol pregnant în redefinirea Uniunii ca actor global de securitate, stabilitate şi prosperitate”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Serviciile de pază sunt în alertă după ce Nicușor Dan a fost amenințat cu moartea. De unde ar veni amenințarea

Serviciul de Pază și Protecție a sporit gradul de alertă din jurul președintelui Nicușor Dan. Un tânăr a scris pe o rețea socială că strânge fonduri pentru asasinarea lui. 

Anchetă în două județe, după postări violente în online: amenințare cu asasinarea lui Nicușor Dan și mesaje antisemite

Polițiștii din Hunedoara au reținut un tânăr de 28 de ani care luna trecută ar fi postat pe rețelele sociale mai multe mesaje extremiste antisemite. 

Anchetă în Timiş după ce un tânăr a scris pe o reţea socială că strânge fonduri pentru asasinarea lui Nicuşor Dan

Poliţiştii din Timiş s-au sesizat din oficiu şi au deschis o anchetă după ce un tânăr a scris pe o reţea socială că strânge fonduri pentru asasinarea preşedintelui Nicuşor Dan.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.