Din 7 iunie, Spania va lăsa să intre pe teritoriul său "toate persoanele vaccinate" din lumea întreagă

62191238
Shutterstock

Spania, a doua destinaţie turistică mondială înaintea pandemiei, va lăsa să intre pe teritoriul său, începând din 7 iunie, "toate persoanele vaccinate" oricare ar fi ţara lor de origine, a anunţat vineri şeful guvernului Pedro Sanchez, citat de AFP.

"Începând din 7 iunie, toate persoanele vaccinate şi familiile lor vor fi binevenite în ţara noastră, Spania, indiferent de ţara lor de origine", a declarat Sanchez în cursul unei alocuţiuni în cadrul Salonului internaţional al turismului Fitur.

Britanicii, care asigură în timpuri normale primul contingent de turişti în Spania, vor fi la rândul lor autorizaţi să vină liber începând de luni, în timp ce doar călătoriile considerate "esenţiale" le erau permise până în prezent, a indicat Sanchez, conform Agerpres.

Ei vor putea să o facă "fără restricţii şi fără exigenţe sanitare" şi "nu vor trebui să se supună controalelor sanitare", a adăugat el, fără a preciza dacă aceasta înseamnă că turiştii britanici nu vor trebui să prezinte un test PCR negativ la sosirea lor în Spania, aşa cum este cazul pentru toţi călătorii care sosesc în această ţară.

Totuşi, Spania face parte pentru moment în continuare dintre ţările considerate de risc de Londra, care cere cetăţenilor britanici să efectueze o carantină la revenirea în ţară, precum şi un test PCR.

Această ridicare a restricţiilor vizează în total zece ţări din afara Uniunii Europene ai căror rezidenţi nu aveau dreptul până în prezent să vină în Spania decât pentru călătorii esenţiale, precum Australia, Noua Zeelandă, Israel, China şi Japonia.

Spania, care era a doua destinaţie turistică în lume după Franţa înaintea pandemiei de COVID-19, speră să atragă în 2021 circa 45 milioane de turişti străini, jumătate decât erau înaintea pandemiei.

Britanicii reprezentau înaintea pandemiei primul contingent de vizitatori străini, cu 18 milioane de turişti în 2019.

Revenirea lor pe plajele de pe Costa del Sol, între altele, este crucială pentru Spania, care obţinea din turism 14% din PIB-ul său înaintea pandemiei.

Intrările rezidenţilor din ţările Uniunii Europene nu au fost niciodată limitate, dar aceşti vizitatori trebuie să prezinte un test PCR negativ.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62191237
OMS, despre numărul deceselor cauzate de COVID-19 în lume: ”Ar fi de cel puţin două până la trei ori mai ridicat''

Supramortalitatea cauzată de pandemie este de două până la trei ori mai mare decât decesele atribuite COVID-19 de la apariţia primelor cazuri la finalul lui 2019 în China, a precizat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

62191234
Fiul lui Rudy Giuliani afirmă că este ”implicat în politică de 5 decenii”, deși are doar 35 de ani

Andrew Giuliani, fostul fiului primar al New York-ului și actualul avocat personal al fostului președinte republican Donald Trump, afirmă că este implicat în politică de 5 decenii, deși are doar 35 de ani, relatează Business Insider.

62191217
Un conductor de tren din Japonia a plecat la toaletă în timp ce mergea cu 150 de kilometri pe oră

Un conductor japonez riscă să fie sancționat pentru că a părăsit cabina unui tren de mare viteză timp de câteva minute pentru a merge la toaletă, scrie BBC.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.