Ziua in care un tren Brasov-Bucuresti a intarziat peste 10 ore. Cum se pot recupera banii pe bilet

×
Codul embed a fost copiat

Toti cei care au avut ghinionul sa porneasca in calatorie pe calea ferata si-au blestemat zilele. Dupa ninsorile din ultimele zile, intre Brasov si Predeal, zeci de arbori s-au rupt sub greutatea zapezii si au blocat liniile.

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR DE MARTI, 2 OCTOMBRIE:

ora 19:00 In total, 13 trenuri care legau sudul tarii de Transilvania au inghetat pe sine, spre disperarea calatorilor. Unii au renuntat la drum si au incercat sa-si recupereze de la CFR banii pe bilete. Altii s-au dat batuti si au pornit mai departe cu microbuzele. S-a inregistrat si un record trist: un tren a sosit in Gara de Nord din Capitala cu 10 ore intarziere.

Problemele pe calea ferata intre Brasov si Predeal au inceput aseara cand, sub greutatea zapezii, copacii s-au prabusit pe linii. Sapte trenuri au ramas intepenite cu orele, in gari sau pe traseu.

Garniturile au ajuns cu greu la destinatie. Un tren- a sosit de la Brasov in Gara de Nord cu 600 de minute intarziere.

Citește și
ninsoare
Temperaturi extreme in Romania, cu 14 grade mai mici.Pe Varful Omu, zapada are deja 35 de centimetri
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

"Zece ore am stat in tren de la Brasov prima statie, si am stat acolo de ne-am plictisit. Ma duc ca nu mai pot", spune un calator.

Astazi, alte sase trenuri care leaga sudul tarii de Transilvania s-au blocat, din cauza trunchiurilor facute surcele.

In cazul in care v-ati urcat intr-un tren si dupa cateva statii sunteti anuntati ca acea cursa a fost suspendata, aveti doua optiuni: fie va cereti banii inapoi pentru restul calatoriei de la statia in care ati ajuns in maxim o ora. Fie cereti de la seful statiei o viza pe biletul de tren cu care va puteti intoarce la statia de pornire si de acolo sa vi se restituie banii pentru parcursul neefectuat.

Daca CFR refuza sa va dea inapoi banii pe bilet, atunci compania poate fi amendata de inspectorii de la protectia consumatorului chiar si cu 30.000 de lei.

ora 13:00 Mai multe echipe de ceferisti lucreaza inca de ieri la curatarea caii ferate. Initial a fost doar o linie blocata dar, un copac urias cazut in aceasta dimineata a blocat pe ambele sensuri traficul feroviar intre Brasov si Predeal.

In tot acest timp, sute de oameni au fost nevoiti sa astepte ore in sir prin gari. La capatul rabdarii, unii au renuntat la calatoria cu trenul si au ales microbuzul.

Ninge in continuare pe Valea Prahovei astfel ca statiunile Predeal, Busteni si Azuga arata ca in plin sezon de iarna.

Iarna s-a instalat de-a binelea in satele de munte din centrul tarii. La Fundata, in judetul Brasov, zapada are peste 20 de centimetri.

Livezile inca neculese au fructele inghetate iar cirezile de vaci si turmele de oi, care ar fi trebuit sa pasuneze pe pajisti inca o luna, sunt nevoite sa intre in grajduri....

Vestile meteorologilor nu sunt bune. Va fi ger si pana la sfarsit de saptamana este posibiul sa mai ninga la munte.
 

ora 10.15 Circulatie feroviara inchisa intre Timisu de Sus si Predeal, sase trenuri sunt blocate pe traseu

Circulatia feroviara intre Timisu de Sus si Predeal a fost inchisa, miercuri, din cauza unor copaci cazuti pe ambele fire de circulatie, in gabaritul caii ferate si pe linia de contact, cinci trenuri fiind oprite in gari si un altul pe traseu, informeaza Compania Nationala de Cai Ferate "CFR".

Astfel, trenul R 3002 care circula pe ruta Brasov - Bucuresti Nord stationeaza in gara Darste, IR 1745 Bucuresti Nord - Cluj Napoca si IR 1637 Bucuresti Nord - Brasov sunt oprite in gara Predeal, IR 1644 Salva - Bucuresti Nord si IR 1648 Bistrita Nord - Bucuresti Nord stationeaza in gara Brasov.

De asemenea, trenul IR 1642 care circula pe ruta Baia Mare - Bucuresti Nord stationeaza in linie curenta intre Timisul de Sus si Predeal, pe firul II, a precizat Compania Nationala de Cai Ferate "CFR", intr-un comunicat de presa.

Echipele feroviare sunt la fata locului, cu drezine pantograf, si intervin pentru taierea copacilor cazuti si remedierea defectiunilor produse la firul de contact in urma prabusirii copacilor.

Reprezentantii Companiei CFR au precizat ca traficul feroviar in judetul Brasov se desfasoara in conditii de ninsoare si vant.

Calatorii pot solicita informatii despre eventualele intarzieri in traficul feroviar, din cauza vremii nefavorabile, la statiile si agentiile CFR din Bucuresti si din tara sau la numarul de telefon 021/9521.

In judetul Brasov, unde marti au fost probleme din cauza zapezii, fiind inchis pentru deszapezire inclusiv Drumul National 1, se circula in conditii bune, miercuri dimineata, si nu a mai nins.

ora 10.00 Situatia drumurilor

Un singur drum national - DN 2D - mai este blocat, miercuri dimineata, in judetul Covasna, din cauza unor copaci cazuti pe sosea, in timp ce pe mai multe artere nationale din Harghita se circula cu dificultate din cauza zapezii, intervenindu-se cu utilaje de deszapezire.

Drumul National 2D, care face legatura intre judetele Covasna si Vrancea, este in continuare inchis circulatiei, dupa ce pe carosabil au cazut, marti, mai multi copaci.

Pe celelalte drumuri nationale din judet se circula in conditii de zapada, insa traficul este deschis.

Seful Sectiei de Drumuri Nationale Covasna, Mihail Anton Stoican, a declarat ca mai mult utilaje de deszapezire au intervenit "preventiv" in cursul noptii, pe drumurile nationale care traverseaza judetul Covasna, in principal pe DN11, in zona localitatii Oituz, precum si pe DN10, in zona Intorsura Buzaului.

In judetul Harghita, miercuri dimineta circulatia se desfasoara in conditii de iarna pe DN 13 A, in Pasul Bucin si pe DN 12 C, in zona Lacul Rosu, unde a continuat sa ninga si in cursul noptii, drumarii intevenind cu utilajele proprii intrucat contractele de deszapezire nu au fost incheiate.

Seful Sectei Drumuri Nationale Harghita, Catalin Romanescu, a declarat ca in cursul noptii a nins in Pasul Bucin si la Lacul Rosu, traficul desfasurandu-se in conditii de iarna pe DN 13 B Gheorgheni - Pasul Bucin - Praid si pe D 12 C, Gheorgheni - Lacul Rosu.

El a precizat ca aceste sosele sunt acoperite cu pana la doi centimetri de zapada framantata, tratata cu antiderapant, iar in utimele 24 de ore s-a actionat cu 83 de tone de material antiderapant si cu 18 utilaje.

Conform meteorologului Gheorghe Ciobica de la Statia Bucin, in Pasul Bucin stratul de zapada proaspat depus este de sapte centimetri, iar temperatura a coborat la minus 2 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scazuta din judet.

In judetul Bistrita-Nasaud, in noaptea de marti spre miercuri a nins in Pasul Tihuta, la Piatra Fantanele, iar drumarii au fost obligati sa arunce material antiderapant pe DN 17.

Seful Districtului Piatra Fantanele din cadrul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Cluj, Vasile Curtean, a declarat, miercuri, ca in zona a nins si zapada s-a depus intr-un strat de un centimetru, iar temperaturile la nivelul solului au scazut spre minus un grad Celsius.

"Am dat pe sosea cu noua tone de sare ca sa nu se formeze polei. Zapada s-a depus in afara carosabilului, nu au fost probleme de circulatie”, a declarat Curtean.

In judetul Brasov, unde marti au fost probleme din cauza zapezii, fiind inchis pentru deszapezire inclusiv Drumul National 1, se circula in conditii bune, miercuri dimineata, si nu a mai nins.

UPDATE ORA 7:23

Pe DN 1, doi oameni au fost la un pas de moarte, cand autoturismul lor a derapat si a cazut intr-un sant. Cat despre utilajele de deszapezire - contractele cu firmele de profil se incheie de la 1 noiembrie, iar primariile si compania nationala de drumuri au intervenit cu ce au putut.

Un frig patrunzator, zapada, blocaje pe sosele si masini rasturnate - iata ce au gasit turistii care au mers la munte. In pasul Oituz abia puteai sa vezi la cativa metri, prin ninsoare.

DN 1 a devenit un drum al suspinelor pentru soferi. Doi oameni au fost raniti dupa ce masina in care se aflau a derapat si a cazut intr-un sant adanc de la marginea drumului. In aceste conditii de iarna adevarata, echipajele politiei i-au lasat sa treaca doar pe soferii care aveau masinile pregatite, cu anvelope de vreme rea.

La Predeal a nins ieri atat de mult, incat la amiaza s-a format unul dintre cele mai mari blocaje de pe DN1. Sirul de masini ajunsese la zece kilometri.

Toata ziua a nins ca in decembrie, astfel ca zapada s-a asternut in strat gros in tot judetul Brasov. A fost inchisa complet circulatia timp de mai multe ore pe DN1 A intre Brasov si Ploiesti, pe DN73 intre Brasov si Campulung si DN73 A intre Rasnov si Predeal, si in judetele Covasna si Vrancea. Abia spre seara s-a redeschis traficul, si acum se circula in conditii de iarna.

Dincolo de acest tablou de cosmar exista insa si o veste buna: la munte se schiaza deja. Stratul de zapada este de 20 de centimetri chiar si pe partiile de joasa altitudine asa ca schiorii nu au stat mult pe ganduri si au facut primele coborari pe anul asta.

FILMUL EVENIMENTELOR DE MARTI, 1 OCTOMBRIE:

Si in centrul tarii, aflat cateva ore sub cod galben de ninsori, e prapad. Ninge si viscoleste puternic in 9 judete, iar in Brasov, Covasna, Harghita si Buzau iarna i-a speriat pe oameni.

Cei mai multi s-au trezit neputinciosi in mijlocul infernului. Si le-a fost greu sa mearga pe jos ori cu masini fara cauciucuri potrivite.

Cateva drumuri nationale si judetene au fost inchise, iar pe altele sunt blocaje de cativa kilometri.

Pe DN1, doi oameni au fost la un pas de moarte, cand autoturismul lor a derapat si a cazut intr-un sant.

Un frig patrunzator, zapada, masini rasturnate, trenuri cu mari intarzieri si o gramada de blocaje pe sosele, iata ce au gasit turistii care au mers la munte.

Temperaturile au scazut dramatic, in unele locuri chiar si cu 13 grade fata de cele normale pentru prima zi din aceasta luna. A fost, spun meteorologii, cea mai rece zi de 1 octombrie din ultimii 84 de ani.

In pasul Oituz, prapadul a inceput azi noapte. Astazi la pranz abia puteai sa vezi la cativa metri.

Aici, pe Oituz, zapada are peste 10 centimetri si imediat traficul s-a oprit, soferii nu sunt pregatiti ca de 1 octombrie sa fie atata zapada.

Iar cei care s-au aventurat, pe jos, s-au trezit in mijlocul unui dezastru.

Utilajele de deszapezire nu contenesc sa curate zapada de pe strazi. La nici o jumatate de ora dupa ce trec stratul se asterne din nou iar pe marinea strazii sunt 15 centimetri de zapada.

DN1 a devenit un drum al suspinelor pentru soferi. Doi oameni au fost raniti dupa ce masina in care se aflau a derapat si a cazut intr-un sant adanc de la marginea drumului.

"Mi-au fugit rotile de pe serpentina. De aici din curba mi-au fugit rotile. Colegul meu si nu stiu cum s-a intamplat ca in momentul ala am facut impact.", spune un pasager ranit.

Loviti de viscol, copacii au inceput sa se prabuseasca.

Zapada este atat de grea incat a pus la pamant crengile copacilor asa ca cei de la regia padurilor au fost nevoiti sa intervina pentru a nu se produce accidente.

In aceste conditii de iarna adevarata, echipajele politiei i-au lasat sa treaca doar pe soferii care aveau masinile pregatite, cu anvelope de vreme rea.

La Predeal a nins atat de mult incat la amiaza s-a format unul dintre cele mai mari blocaje de pe DN1. Sirul de masini ajunsese la zece kilometri.

Garile din Predeal, Azuga si Busteni erau supraaglomerate din cauza intarzierii trenurilor.

UPDATE 22:50 La acesta ora sunt inca doua trenuri blocate pe ruta Brasov-Predeal,  unul la Darste, de la pranz, si celalalt intre Predeal si Timis - acesta din urma ramas si fara curent.

Calatorii din alte sapte trenuri au asteptat in gari ca echipele de interventie sa inlature crengile cazute pe linii.

In Craiova o strada s-a surpat din cauza precipitatilor infiltrate, iar la Braila noroiul pana la glezne le-a dat de furca locuitorilor din Cartierul Lacul Dulce.

Brasovul arata astazi de parca s-ar pregati pentru Craciun. Unul dintre cele mai frumoase orase ale Romaniei a fost acoperit de zapada in prima zi a lunii octombrie.

UPDATE 15:51 Traficul pe DN1 Brasov - Predeal, intrerupt, marti dupa-amiaza, pentru deszapezire, a fost redeschis, la ora transmiterii acestei stiri, anunta Centrul Infotrafic, care precizeaza ca raman in continuare inchise patru drumuri nationale, pentru a permite interventia utilajelor de interventie.
Conform sursei citate, traficul a fost redeschis pe DN1 Brasov - Predeal, iar la ora transmiterii acestei stiri sunt in continuare inchise, pentru deszapezire, DN1A Sacele (judetul Brasov) - limita cu judetul Prahova, DN73A Predeal - Rasnov, DN2D Ojdula (judetul Covasna) - limita cu judetul Vrancea si DN73 Bran (judetul Brasov) - limita cu judetul Arges.

Potrivit Infotrafic, DN73 Bran (judetul Brasov) - limita cu judetul Arges va fi redeschis in scurt timp, insa va fi instituita restrictie pentru autovehiculele cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone care nu sunt echipate pentru circulatia in conditii de iarna.

In cazul celorlalte trei drumuri nationale inchise - DN1A Sacele (judetul Brasov), limita cu judetul Prahova, DN73A Predeal - Rasnov si DN2D Ojdula (judetul Covasna), limita cu judetul Vrancea - se estimeaza ca circulatia va fi reluata in dou-trei ore.

UPDATE 15:00 INMH a confirmat pentru ProTV faptul ca, din 1929 cand au fost facute primele masuratori meteo, si pana astazi, niciodata n-a fost o zi de 1 octombrie cu temperaturi mai scazute.

Anul trecut, de 1 octombrie erau peste 30 de grade Celsius, iar la mare turistii au iesit la plaja.

Pozele realizate de fotografii Mediafax arata un Brasov ca-n cartile postale. Ninsoarea i-a luat prin surprindere pe locuitori care si-au cautat deja hainele de iarna.

Din pacate insa, pentru multi, ninsoarea a fost o reala problema pentru cei care au vrut sa mearga cu trenul.

Furtuna pe litoral. Imagini LIVE din Portul Tomis

Circulatia feroviara intre Brasov si Predeal este inchisa pentru eliberarea gabaritului caii ferate de copacii cazuti intre statiile Darste-Timisu de Sus, pe firul II si Timisu de Sus-Predeal, informeaza, marti, Compania Nationala de Cai Ferate "CFR" SA.
Potrivit sursei citate, echipele feroviare aflate la fata locului intervin cu drezine pantograf pentru taierea copacilor cazuti intre statii Darste - Timisu de Sus - Predeal, pe firul II.

"Trenul IR 1645 care circula in relatia Bucuresti Nord - Targu Mures stationeaza in gara Predeal de la ora 13.25, urmand sa-si reia circulatia dupa indepartarea copacilor cazuti pe calea ferata. Pana la reluarea circulatiei in conditii normale de trafic pe intervalul de statii Darste - Timisu de Sus - Predeal (firul I), trenurile aflate in grafic vor stationa in garile de pe traseu, acestea urmand sa inregistreze intarzieri la sosirea in statiile de destinatie", se arata intr-un comunicat de presa al Companiei "CFR".

Sursa citata a mai precizat ca, in prima parte a zilei, echipele de interventie au indepartat copacii cazuti in gabaritul caii ferate, la intrare in statia Gradinari si intre statiile Crivina - Peris si Chiajna - Gradinari.

"Traficul feroviar pe raza judetelor afectate de vremea nefavorabila se desfasoara in conditii de ploi abundente, ninsoare si vant puternic", se mai arata in comunicat.

Calatorii pot solicita informatii despre eventualele intarzieri in traficul feroviar, din cauza vremii nefavorabile, la statiile si agentiile CFR din Bucuresti si din tara sau la numarul de telefon 021/9521.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Cod GALBEN de lapovita si ninsoare in noua judete. Traficul rutier si feroviar, afectat de zapada
Cod GALBEN de lapovita si ninsoare in noua judete. Traficul rutier si feroviar, afectat de zapada

Circulatia rutiera este ingreunata in mai multe judete din tara din cauza ninsorii, zapada ajungand pana la cinci centimetri pe carosabil, iar pe DN 13 A mai multi soferi au ramas cu masinile blocate in zapada.

Temperaturi extreme in Romania, cu 14 grade mai mici.Pe Varful Omu, zapada are deja 35 de centimetri
Temperaturi extreme in Romania, cu 14 grade mai mici.Pe Varful Omu, zapada are deja 35 de centimetri

Luna septembrie a adus peste Romania un val teribil de frig, iar termomentrele arata temperaturi mai mici cu 13 grade fata de cele firesti pentru aceasta perioada.

Recomandări
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”

După ce liderii PSD și PNL i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate, medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al celor două partide la primăria Capitalei, a anunțat ieri că mandatul său este pe masa coaliției.

Cutremur cu magnitudinea 5, raportat vineri noapte. Unde a fost resimțit
Cutremur cu magnitudinea 5, raportat vineri noapte. Unde a fost resimțit

Un cutremur semnificativ cu magnitudinea de 5 a fost raportat vineri noapte, la ora 23:59:32, ora locală a României.

 

Țara care îi dă afară pe soldații americani pentru a face loc armatei ruse. Ordinul acceptat de Washington
Țara care îi dă afară pe soldații americani pentru a face loc armatei ruse. Ordinul acceptat de Washington

Statele Unite şi-au dat vineri acordul de a-şi retrage din Niger cei 1.000 de soldaţi angajaţi acolo în lupta antijihadistă, au anunţat mai mulţi responsabili americani sub protecţia anonimatului, scrie AFP.