Incident pe Aeroportul Otopeni: Un avion Ryanair, cu 194 de persoane la bord, a cerut să revină de urgenţă pe aeroport

×
Publicitate

Un avion Ryanair care a decolat, vineri, de pe Aeroportul ”Henri Coandă” Otopeni, cu 194 de persoane la bord, a solicitat să se întoarcă de urgenţă pe aeroport. Deocamdată nu se cunoaşte motivul solicitării pentru aterizare de urgenţă.

UPDATE Pasagerii aeronavelor Wizz Air şi Ryanair, care au solicitat vineri aterizarea pe Aeroportul Otopeni, au fost îmbarcaţi şi pleacă spre destinaţiile iniţiale, dar cu alte avioane, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Teo Postelnicu.

"Ambele companii au finalizat procedurile de îmbarcare. Pasagerii urmează să plece în scurt timp către destinaţiile iniţiale, dar cu alte aeronave", a precizat Teo Postelnicu.

UPDATE: Aeronava Ryanair a aterizat la ora 11:05, fără probleme.

Purtătorul de cuvânt al CN Aeroporturi Bucureşti SA, Teo Postelnicu, a declarat pentru News.ro că o aeronavă Ryanair a decolat la ora 10:51 de pe Aeroportul ”Henri Coandă” spre Marsilia, cu 194 de persoane la bord.

La scurt timp, aeronava a solicitat aterizare de urgenţă pe acelaşi aeroport şi a fost declanşat dispozitivul pentru astfel de situaţii, care presupune prezenţa pompierilor şi a echipajelor medicale.

Deocamdată nu este cunoscut motivul pentru care a fost solicitată aterizarea de urgenţă.

Tot vineri, un avion Wizz Air care a decolat de la Budapesta către Abu Dhabi a cerut să aterizeze pe Aeroportul ”Henri Coandă”, fără a preciza motivul acestei solicitări. Detalii AICI

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62504865
Mesajele liderilor politici pentru ziua de 24 ianuarie. Iohannis: „Un moment de bilanţ şi de reflecţie asupra moştenirii”

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, că ziua de 24 ianuarie constituie un moment de bilanţ şi de reflecţie asupra moştenirii lăsate de înaintaşi.

62508770
S-a câștigat un mare premiu la Loto 6/49, la extragerea de joi, 23 ianuarie. Biletul norocos a fost jucat în județul Brașov

Joi, 23 ianuarie 2025, au avut loc noi trageri la Loto, iar câțiva norocoși au câștigat premii importante.

62514404
Adolescentele din Sălaj sunt de negăsit de 4 zile. Una dintre ele și-a sunat părinții și sora și le-a spus că îi iubește

Două adolescente în vârstă de 16 ani din județul Sălaj sunt de negăsit de patru zile. Luni au plecat împreună spre școală, dar nu au mai ajuns la cursuri. Ambele au fost date în urmărire europeană.

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.