Ce trebuie să verifici înainte să cumperi jucării de 1 Iunie. Avertismentul ANPC: „Pot pune în pericol sănătatea copiilor”

62546619
Shutterstock

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, le recomandă consumatorilor să acorde o atenţie deosebită atunci când aleg şi cumpără jucării pentru Ziua Copilului.

"Ziua de 1 Iunie este un prilej minunat de a le oferi copiilor noştri bucurii şi cadouri care să le lumineze chipul. O jucărie nouă, atractivă, este adesea cel mai dorit dar - însă este important ca aceasta să fie nu doar plăcută, ci şi sigură. Vă ofer câteva sfaturi esenţiale pentru a face alegeri inspirate şi, mai ales, responsabile", a scris duminică Paul Anghel, pe pagina sa de Facebook.

Acesta le recomandă părinţilor să aleagă magazine sau raioane specializate, unde să primească un bon fiscal sau o factură pentru că li se eliberează documente care sunt vitale în cazul în care doresc să facă o reclamaţie.

"Alegeţi jucării potrivite vârstei copilului. Verificaţi dacă pe ambalaj sunt menţionate avertismente privind vârsta recomandată. O jucărie nepotrivită poate deveni periculoasă", spune directorul general al ANPC.

Etichetele trebuie verificate cu atenție

Potrivit acestuia, consumatorii trebuie să citească eticheta produsului cu mare atenţie şi să se asigure că pe jucărie sau pe ambalaj apar: numele şi adresa producătorului/importatorului; numărul unic de identificare (lot, serie, model); marcajul CE - un indiciu că produsul respectă standardele europene de siguranţă.

Citește și
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Paul Anghel recomandă, totodată, să nu se cumpere jucării fără instrucţiuni în limba română, care trebuie să includă avertismente specifice, instrucţiuni de utilizare şi măsuri de precauţie.

"Atenţie la piesele mici! Evitaţi jucăriile cu componente detaşabile pentru copiii sub 3 ani - aceştia pot înghiţi piese mici sau se pot sufoca. Urmăriţi menţiunea: 'ATENŢIE. Nerecomandat copiilor sub 36 luni. Pericol de strangulare' sau simbolul grafic corespunzător", îi sfătuieşte pe părinţi Paul Anghel.

El recomandă, în acelaşi timp, părinţilor să-şi supravegheze copiii în timpul jocului, să verifice periodic starea jucăriilor şi să le arunce pe cele deteriorate sau uzate, care pot reprezenta un risc.

"Chiar şi cele mai sigure jucării necesită o utilizare responsabilă. Respectaţi instrucţiunile de folosire şi păstraţi jucăriile potrivite copiilor mai mari departe de cei mici. Acordaţi atenţie jucăriilor 'funcţionale'. Pentru jucăriile care imită produse reale (aparate, instalaţii etc.), trebuie să existe avertismentul: 'Atenţie! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte!' ", arată directorul ANPC.

Slime-ul, un produs cu risc toxic

Acesta a afirmat, de asemenea, că părinţii trebuie să fie precauţi cu produsele tip slime. De altfel, ANPC a retras de la vânzare jucării tip slime notificate în sistemul Safety Gate ca fiind periculoase, mai ales cele care conţin borax - o substanţă toxică ce poate provoca arsuri sau iritaţii grave. "Nu cumpăraţi produse fără etichete clare sau ambalate necorespunzător!", este recomandarea ANPC.

O atenţie deosebită trebuie acordată şi jucăriilor care imită alimente. "Deşi nu sunt comestibile, acestea pot fi confundate cu produse reale şi pot pune în pericol sănătatea copiilor", precizează Paul Anghel.

În urma acţiunilor de control, comisarii ANPC au constatat numeroase abateri, precum lipsa marcajului CE, a avertismentelor în limba română sau chiar existenţa unor produse periculoase: slime-uri toxice, pistoale cu bile, jucării cu lichid sau şnururi periculoase, jucării din pluş fără indicaţii privind grupa de vârstă etc.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă atenţie sporită în cazul comenzilor online, precizând că tot mai mulţi utilizatorii sunt supuşi unor tentative de fraudă, prin atragerea lor pe site-uri false.

Cum se explică problemele de sănătate ale unor persoane pe ger. A crescut cu 40% numărul infarcturilor numai într-un spital
Cum se explică problemele de sănătate ale unor persoane pe ger. A crescut cu 40% numărul infarcturilor numai într-un spital

Gerul nu ne slăbește şi pace. În zori, ţara întreagă era ca de sticlă. S-au înregistrat, din nou, -20 de grade dimineaţa în depresiuni, în timp ce la munte, în mod neobișnuit, a fost mult mai cald.  

Accident feroviar pe ruta București Vest – Chiajna. Trenul a lovit un autoturism răsturnat pe linie | FOTO
Accident feroviar pe ruta București Vest – Chiajna. Trenul a lovit un autoturism răsturnat pe linie | FOTO

Un incident feroviar a avut loc marți, la ora 19:00, pe secția de circulație București Vest – Chiajna, provocând blocarea temporară a unui fir de circulație. 

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.