"Ne suflam unul celuilalt in ceafa sa ne incalzim". Medicul Sorin Ianceu a povestit pentru Stirile ProTV orele din Apuseni
Detalii cutremuratore ale momentelor de dinainte si dupa accidentul aviatic din Apuseni sunt povestite cu emotie de unul dintre supravietuitori.
Intr-un interviu acordat stirilor Pro TV, medicul Sorin Ianceu a vorbit, in premiera, despre clipele terfiante in care, alaturi de ceilalti colegi au asteptat ore in sir sa fie salvati.
Doctorul vorbeste cu durere,si despre ultimele momente ale lui Adrian Iovan si Aurei Ion, dar si despre cum ranitii isi suflau unul altuia in ceafa ca sa se incalzeasca in frigul cumplit.
"Ma bucur ca astazi e prima zi cand vad lumina soarelui, in toata splendoarea ei, aici in parc si ca pot, in sfarsit, sa respir aerul asa cum l-am respirat inainte de accident", spune medicul Ianceu.
"Exact inainte de momentul impactului am spus, tin minte si acum, totul s-a terminat. Mi-aduc aminte momentul impactului, mi-aduc aminte inclusiv impactul cu solul. Si au fost cateva momente in care am ramas cu ochii inchisi si imi faceam curaj sa-i deschid. Mi-era frica de ceea ce voi vedea in jur", continua doctorul.
"Printr-o gaura a epavei l-am vazut pe Radu Zamfir, era in picioare, incerca sa se dezmeticeasca si el. Am facut repede cu el un bilant cine-i bine, cine nu, cine raspunde. A venit pe partea mea de avion, pe partea dreapta, am scos-o pe Aura, ea a fost prima pe care am scos-o din avion. Langa mine zaceau, inconstienti, cei doi prieteni, acum pot sa-i numesc prieteni, chiar frati - doctorul Calu si dr Pivniceru", spune doctorul Ianceu.
"In primele momente dupa accident imi aduc aminte cum pilotul Iovan, care era incarcerat sub bordul avionului, ne striga", continua medicul.
"Dupa aproximativ o ora, o ora si ceva, pilotul Iovan n-a mai vorbit cu noi. A fost prima data cand doctorul Zamfir le-a spus celor de la 112 sa incerce sa se grabeasca, a fost prima data cand poate am fost putin mai agitati pentru ca unul dintre noi era inconstient", isi aminteste Sorin Ianceu.
"Aura a fost prezenta 5 ore, cu intermitente. Adormea, mergeam si o trezeam, nu o lasam sa doarma. Raspundea, ne spunea ca-i este frig, ca o doare, ca nu mai poate respira, ca respira tot mai greu si am avut niste momente de agonie pentru ca ... Cel mai crunt sentiment, pentru orice medic, este sa te simti neputincios in fata mortii", povesteste medicul.
"Ne incurajam, au fost momente in care din cauza frigului, ca sa ne incalzim, ne-am luat unul pe celalalt in brate, au fost momente in care ne-am suflat unul celuilalt in ceafa sa ne incalzim. Momentele in care am reusit sa pornim focul, a fost o idee geniala a doctorului Calu, ca sa aprindem un costum de sala pe care l-am stropit cu un parfum. Am reusit sa aprindem, sa facem un foc si luam crengi de brad, cu cetina umeda si uscam cetina, o uscam si apoi ii dadeam drumul in foc. Si fumul care iesea, chit ca era atat de inecacios si era greu de respirat, era ca o binecuvantare", mai spune doctorul.
"Ne era frica de frig si, recunosc, cel mai frica imi era de faptul ca, la un moment dat, vor opri cautarile ca sa le reinceapa a doua zi. Ne era frica ca vom muri toti. Dar nu ne-am exprimat. Am ramas, fiecare in parte si fiecare in sufletul lui a simtit probabil la fel. Dar ca sa nu ne prabusim, niciunul n-am zis nimic. Am reusit sa ramanem unul langa celalalt tot timpul, sa ramanem o echipa", a mai spus medicul pentru Stirile ProTv.
"Atunci am vazut prima data acele luminite pe munte ( in timp ce medicul Zamfir o resuscita pe Aura) si, ca si mirajul in desert, credeam ca nu mai vad bine. Credeam ca, din cauza frigului, creierul imi joaca feste si ca nu mai pot sa disting realitatea de fictiune. Si n-am strigat ajutor, singurul lucru pe care am putut sa-l strig a fost: Ne vedeti?? Si am auzit, dintre brazi, am auzit: Da, va vedem", marturiseste medicul.
Mai simti frigul acela in oase, Sorin?
"Nu, in momentul de fata nu-l mai simt, nu-l mai simt si a reusit sa il topeasca zambetul copiilor mei. Imaginile copiilor au fost cele care mi-au dat putere in acele momente si nu m-au lasat sa abandonez lupta", spune Ianceu.
"Am inteles ca acolo sus, pe munte, am avut onoarea sa fiu langa niste oameni deosebiti, chiar daca intr-o imprejurare dramatica, am cunoscut niste oameni de care voi ramane legat pe veci. Am inteles cat de importanta este munca in echipa, pentru ca n-am fi putut supravietui", mai spune medicul.
