Supraviețuitoare Auschwitz: ”Dacă aș avea un copil, aș prefera să-l strâng de gât, decât să treacă prin ce am trecut eu”

„«Dacă aș avea un copil, ei bine, aș prefera să-l strâng de gât cu propriile mâini decât să-l pun să treacă prin ce am trecut eu», le spunea ea, potrivit Associated Press.

„Pentru mine, acesta a fost un răspuns care spunea totul”, spune Kolinka.

Acum, la sfârșitul unei vieți remarcabil de lungi și fructuoase, această femeie plină de viață, în vârstă de 101 ani, cu un zâmbet ușor și generos, a devenit o luptătoare puternică împotriva antisemitismului în Franța.

Astfel, lecțiile Holocaustului nu sunt uitate. Astfel, oamenii care urmăresc nenumăratele interviuri pe care le acordă nu pot spune că nu știau despre lagărele de exterminare și despre exterminarea a 6 milioane de evrei europeni de către naziști și colaboratorii lor. Astfel, elevii care sunt încântați să o întâlnească și să o asculte pe Kolinka moștenesc și îmbrățișează datoria de a păstra memoria.

Citește și

Donald Trump ameninţă Franţa că SUA îşi vor ”aminti” faptul că ”nu a autorizat avioane cu destinaţia Israel

„Lista lui Schindler” a fost un moment decisiv

Kolinka îi mulțumește lui Steven Spielberg pentru că a contribuit la accelerarea deciziei sale de acum 30 de ani de a începe să vorbească deschis despre cicatricile fizice și psihice pe care le-a ascuns timp de decenii, despre vinovăția supraviețuitorului care o chinuia, despre regretul etern al săruturilor de rămas-bun pe care nu a apucat să le dea tatălui ei, Léon, și fratelui ei de 12 ani, Gilbert, înainte ca gardienii naziști să-i trimită în camerele de gazare, și despre atâtea alte cruzimi.

După lansarea filmului „Lista lui Schindler” în 1993, Spielberg a înființat o fundație pentru a colecta mărturii de la supraviețuitori ai Holocaustului. Când a contactat-o pe Kolinka, ea a fost reticentă, răspunzând că a vorbi cu ea ar fi o pierdere de timp, povestește ea în „Return to Birkenau”, memoriile sale.

Dar când intervievatorul s-a așezat lângă ea, în 1997, amintirile au început să curgă, timp de aproape trei ore. La fel și lacrimile. Fundația spune că a strâns de atunci peste 60.000 de mărturii și continuă să adune și mai multe.

„Pentru prima dată, m-am simțit obligată să mă gândesc din nou la asta”, spune Kolinka în cartea sa, publicată în 2019.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Franța ocupată de naziști a deportat 76.000 de bărbați, femei și copii evrei, în mare parte la Auschwitz-Birkenau. Doar 2.500 au supraviețuit. A durat 50 de ani până când conducerea Franței a recunoscut oficial implicarea statului în Holocaust, când președintele de atunci, Jacques Chirac, a descris în 1995 complicitatea franceză ca o pată de neșters pe națiune.

Prin cărțile sale, aparițiile în mass-media și vizitele în școli, Kolinka a devenit cea mai proeminentă supraviețuitoare franceză a lagărului Auschwitz-Birkenau.

Doar câteva zeci, poate mai puțin de 30, mai sunt în viață, potrivit Uniunii Deportaților de la Auschwitz, un grup de supraviețuitori cu sediul la Paris.

Salvată de la camerele de gazare

Elevii au ascultat cu atenție fiecare cuvânt al ei când Kolinka a trecut recent pe la liceul Marcelin Berthelot din estul Parisului pentru a-și povesti istoria pentru a nu știu câta oară, în prezența și a agenției Associated Press.

Chiar și versiunea scurtă, comprimată în aproximativ 90 de minute, este greu de ascultat — de la arestarea ei în martie 1944 până la întoarcerea în Franța, scheletică și traumatizată, după capitularea Germaniei naziste în mai 1945.

Ea a descris cum ea și alți evrei au fost înghesuiți în vagoane fără ferestre pentru transportul animalelor în Paris și violența și cruzimea, cu gardieni naziști care strigau ordine și câini care lătrau, care i-au întâmpinat la destinație trei zile mai târziu, la Auschwitz-Birkenau.

În memoriile sale, Kolinka spune că primul cuvânt german pe care l-a învățat a fost „Schnell!” — care înseamnă „Mișcați-vă!”

Elevii au ascultat în liniște deplină în timp ce Kolinka le-a explicat că au fost forțați să se dezbrace complet și cum asta a fost o tortură pentru tânăra de 19 ani, modestă, care era la acea vreme.

„Ura naziștilor față de evrei era atât de mare încât căutau fiecare detaliu care ne-ar fi putut face să suferim, să ne umilească”, a spus ea.

Apoi, Kolinka și-a ridicat mâneca stângă pentru ca elevii să poată vedea numărul de identificare — 78599 — pe care un infirmier al lagărului i l-a tatuat pe antebraț.

„La unii oameni, numerele acoperă întregul braț”, a spus ea. „Dar eu am un număr micuț și drăguț.”

Un tratament de vedetă

Având puțin timp la dispoziție și poate pentru a nu le afecta imaginația tinerilor, Kolinka nu le-a spus adolescenților că majoritatea celor 1.499 de bărbați, femei și copii transportați împreună cu ea la Auschwitz-Birkenau în convoiul nr. 71 din Paris au fost uciși la sosire.

Kolinka s-a numărat printre cele câteva sute de persoane care au fost ținute departe de camerele de gazare și crematorii, pentru a fi folosite în schimb ca forță de muncă forțată.

Ca prizonieră, Kolinka obișnuia să privească descărcarea trenurilor care urmau, știind că cei aflați la bord vor muri în curând.

Concentrată pe supraviețuire, și-a închis emoțiile.

„Am devenit un robot”, le-a spus elevilor.

După discursul ei, un grup dintre ei s-a adunat în jurul Kolinkăi pentru a continua discuția și a pune mai multe întrebări, tratând-o ca pe o vedetă rock, nedorind ca întâlnirea să se termine.

Nour Benguella, în vârstă de 17 ani, și Saratou Soumahoro, în vârstă de 19 ani, erau copleșite de admirație. În același timp, au folosit același cuvânt pentru a o descrie pe Kolinka: „Extraordinară”.

„O femeie uimitoare. Este minunat să o avem aici, în fața noastră. Puterea mărturiei sale, tăria sa de caracter. Păstrarea vie a acestei istorii este singurul lucru care ne va permite să nu repetăm aceleași greșeli.”, a spus Benguella.