49 de grenade ofensive, descoperite pe malul unui râu din Harghita

62172500

Pompierii din Harghita au intervenit, miercuri seară, pentru ridicarea a 49 de grenade ofensive ce par a fi din Primul Război Mondial, care au fost descoperite pe malul unui râu din Vlăhiţa, Harghita.

Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat că elementele de muniţie au fost descoperite întâmplător de o persoană, care a sunat la numărul de urgenţă 112, transmite Agerpres.

"Elementele de muniţie rămase neexplodate au fost descoperite accidental de către o persoană care a dat dovadă de foarte multă responsabilitate şi care, realizând pericolul la care se expune, a anunţat imediat la numărul unic de urgenţă 112. Grenadele prezentau un real pericol, având în vedere faptul că erau intacte, provenind, cel mai probabil, din Primul Război Mondial", a precizat sursa citată.

Muniţia a fost ridicată şi transportată, în condiţii de siguranţă, la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii ulterioare.

Este prima misiune din acest an a echipei pirotehnice a ISU Harghita.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62172426
Mesajul unei mame către profesoara de matematică: „Nu vreau să-mi mai găsesc fiul plângând”
O scrisoare a unei mame către profesoara de matematică a fiului ei a strânit emoție în mediul online.
62172409
Doi români au jefuit vedetele din Insula Ibiza. Au prădat și casa lui James Blunt. Ce i-au furat
Doi români au jefuit casele vedetelor care locuiau în insula Ibiza, și au furat obiecte de valoare care adunate ajung la 300.000 de euro. Printre cei prăduiți este și cântărețul britanic James Blunt.
62172393
O femeie a fost părăsită de iubitul ei pentru că nu a fost vaccinată anti-Covid. Explicația bărbatului
O femeie din Marea Britanie a dezvăluit că a fost părăsită de iubitul ei pentru că a găsit pe altcineva care a primit serul anti-Covid.