Denumit „McGetchin” — în onoarea unui renumit geofizician lunar —, acest crater cu un diametru de 222 de metri ar fi fost provocat de impactul, în primăvara anului 2024, al unei comete sau al unui asteroid cu suprafața lunară, explică NASA, citează News.ro.
Inițial neobservat, acesta a fost descoperit aproape întâmplător de un cercetător american care lucra cu datele furnizate de Lunar Reconnaissance Orbiter Camera, o sondă a NASA care studiază satelitul nostru încă din 2009.
Cel mai mare crater format recent identificat vreodată în sistemul solar
Apărând pe imagini sub forma unei pete strălucitoare înconjurate de un halou întunecat, acesta s-a dovedit a fi cel mai mare crater format recent identificat vreodată în sistemul solar, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Science Advances.
Deși Luna adăpostește numeroase cratere, dintre care unele mult mai mari, observarea aproape în timp real a formării unui astfel de crater și urmărirea evoluției sale ar putea permite o mai bună înțelegere a geologiei complexe a acestui corp ceresc.
Dar și o mai bună pregătire a viitoarelor misiuni cu echipaj uman, în contextul în care Statele Unite și China își propun, în special, să construiască baze pe suprafața lunară.
Luna nu are practic nicio atmosferă
Spre deosebire de Pământ, Luna nu are practic nicio atmosferă. Prin urmare, meteoroizii, asteroizii și alte resturi spațiale nu sunt încetinite și nici consumate înainte de a ajunge la sol.
Conform estimărilor cercetătorilor, noul crater ar fi fost provocat de un obiect de dimensiunea unui bloc de trei până la șase etaje.



