Vremea continuă să se răcească în toată țara. Unde se vor înregistra -3 grade

×
Publicitate

Joi se face cam frig în jumătatea sud-estică, se mai răcoreşte şi în rest, iar vântul suflă cu putere în zona Dobrogei. Înnorări mai apar prin regiunile sudice, iar în sud-estul extrem este posibil să plouă sporadic.

Maximele vor fi de la 13 la 21 de grade.

În Dobrogea şi în Bărăgan vremea se răceşte, iar vântul sporeşte senzaţia de frig. Pe litoral va mai atinge viteze de 55-60 KM/h. Atmosfera va fi schimbătoare, cu înnorări şi poate câţiva stropi de ploaie în sud-estul extrem.

Şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei temperaturile scad şi ajung la valori de octombrie. Norii apar trecător, dar nu sunt anunţate ploi; vântul mai are unele porniri.

În nordul Moldovei şi în Bucovina găsim vreme frumoasă, dar cam rece, cu cel mult 15-16 grade în termometre. Pe timpul zilei norii sunt rari, iar la noapte: cer senin şi mai frig ca noaptea trecută: minimele ajung pe la 4-5 grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş se anunţă soare, atmosfera plăcută şi temperaturi un pic mai scăzute decât miercuri. Şi noaptea va fi mai rece decât ultima: aici minimele vor coborî până la 3 grade.

În ţinuturile vestice găsim vreme frumoasă, deşi apar şi câţiva nori. Temperaturile mai ridicate decât în celelalte zone, ajung la 20-21 de grade.

În centrul României vremea continuă să se răcească. Atmosfera va fi destul de însorită.

La munte vântul rămâne activ; se mai adună norii, dar şansele de ploaie sunt reduse.

Joi noapte în depresiuni se vor atinge minus 3 grade şi se va produce brumă.

În Oltenia rămânem cu vremea schimbătoare, iar temperaturile mai scad puţin. Vom avea maxime de cel mult 20 de grade, ceva înnorări şi un vânt cam insistent.

În ţinuturile sudice vremea devine rece pentru această dată; vântul continuă să agite atmosfera şi se înnorează din când în când.

Se răceşte şi în zona Capitalei. Maxima se opreşte pe la 18 grade; norii apar trecător şi vântul mai are unele porniri. Presiunea atmosferică se menţine ridicată, iar la noapte vor fi 8-9 în centrul oraşului şi mai frig cu două, trei grade în zona periferică.

La munte sunt ceva condiţii de ploaie în zona Carpaţilor Meridionali. În rest avem soare şi un vânt destul de intens, iar temperaturile pierd câteva grade faţă de miercuri. Prin staţiuni vor fi sub 10 grade la amiază.

În ţară: Joi se face cam frig în jumătatea sud-estică, se mai răcoreşte şi în rest, iar vântul va suflă cu putere în zona Dobrogei. Înnorări mai apar prin regiunile sudice, dar ploile sunt slabe, sporadice.

Vineri: vreme răcoroasă, chiar frig prin sud, est şi centru, unde se ating doar 16-17 grade. În jumătatea nordică va fi cer senin, în sudul extrem avem alţi nori, dar vântul va continua să sufle cu putere: 55-60 km/h pe litoral.

Sâmbătă: la fel de răcoare peste tot, chiar frig dimineaţă şi noaptea, cu brumă în depresiuni şi minime de minus 4 grade. Înnorări în sud şi sud-est, vânt nervos în zona Dobrogei, senin în rest.

Duminică, temperaturile încep să crească, în sud-est pot veni câţiva stropi şi vântul rămâne activ. Noaptea tot frig şi
condiţii de ceaţă.

În Bucureşti joi se mai răcoreşte: vom avea cel mult 18-19 grade; înnorări trecătoare şi vânt cu intensificări. Presiunea atmosferică este ridicată şi nu se modifică.

Vineri se face şi mai frig, se ating doar 15 -16 grade la amiază şi până la 4 grade spre dimineaţă în zona periferică. Vântul se mai domoleşte şi o să avem soare.

Sâmbătă rămânem cu atmosfera de final de octombrie, însă cerul va fi senin şi vântul discret.

Duminică ne-aduce o încălzire treptată. Vremea se anunţă frumoasă, dar dimineaţă şi noaptea, temperaturile se păstrează modeste.

La munte prindem câteva zile senine, dar destul de reci. Joi sunt ceva condiţii de ploaie în zona Meridionalilor, în rest soare şi vânt insistent pe creşte.

Vineri domină cerul senin şi atmosfera agitată. Vântul prinde putere, temperaturile rămân modeste.

Sâmbătă va fi vreme frumoasă, foarte puţini nori şi vânt moderat. Termic nu sunt schimbări, deocamdată.

Duminică aşteptăm o uşoară încălzire, apar şi câţiva nori, dar vremea rămâne frumoasă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61907549
Vremea se răceşte uşor, iar în sudul ţării este posibil să burniţeze. COD GALBEN de vânt

Codul galben de vânt anunţat miercuri dimineaţă de meteorologi pentru zone din judeţele Constanţa şi Tulcea şi valabil până la ora 9.00 a fost prelungit până la ora 15.00, urmând ca cele două judeţe să fie afectate integral.

61911740
Vremea 26 septembrie 2017. Temperaturile scad rapid în următoarele zile

Astăzi avem soare şi atmosfera plăcută în vest, centru şi nord; dar ceva mai mult nori prin sud şi sud-est, unde s-ar putea să plouă slab. Maximele se vor situa între 18 grade în Bucovina şi 25 de grade în Câmpia de Vest

61911562
Temperaturile cresc, dar de miercuri vremea se răceşte din nou. În sud va ploua

Astăzi va continua să se încălzească în cea mai mare parte a ţării. Din cînd în cînd, se mai adună norii şi va plouă local în sud-vest şi în zona de munte şi pe arii mai restrânse în rest.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.