Vremea azi, 13 aprilie. Zi călduroasă și însorită în ce mai mare parte a țării. Sunt anunțate puține ploi la deal și la munte

×
Publicitate

Astăzi în ansamblu avem o zi plăcută, cu temperaturi ridicate și soare în aproape toată țara. Doar la deal și la munte se înnorează și o să plouă puțin, iar vântul se întețește în est, în centru și în zona montană.  

Maximele pleacă de la 19-20 de grade în depresiuni și ajung la 27de grade în Oltenia.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici găsim atmosferă însorită, vânt domol și temperaturi de vară în zona Bărăganului, pe unde se ating 25 de grade. Pe seară și la noapte norii se înmulțesc și o să vină câteva averse slabe, posibil însoțite de fenomene electrice.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei ne așteaptă o zi foarte plăcută, cu soare, câțiva nori și un vânt ceva mai insistent. Temperaturile se mențin ridicate, iar după prânz se vor înregistra 25-26 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se mai încălzește față de ziua trecută. La amiază termometrele vor indica în jur de 24 de grade. Avem soare în zonele joase, însă la deal și la munte se înnorează și o să plouă trecător.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș urmează o zi foarte plăcută. Maximele ajung la 23, poate chiar 24 de grade și doar în zona montană se adună câțiva nori de ploaie.

Vremea se păstrează caldă și în ținuturile vestice. Se ating 25 de grade, valori mai potrivite pentru începutul verii. Soarele strălucește pe tot parcursul zilei, iar vântul adie plăcut.

În Transilvania se mai răcorește puțin față de ieri, însă temperaturile se mențin ridicate pentru acest moment al anului. Vor fi 19-20 de grade în depresiuni și 23, poate chiar 24 de grade în vestul provinciei.

Vântul se întețește, dar, în ansamblu, avem vreme bună. Doar în zona montană vor fi ceva înnorări și o să vină o aversă, două.

În Oltenia va fi nefiresc de cald. La amiază avem atmosferă însorită și până la 27 de grade în termometre. Vântul nu pune probleme, însă la deal și la munte e posibil să vină câțiva stropi de ploaie.

Și în sudul țării avem condiții meteo foarte bune: soare, vânt domol și maxime de 26 de grade la orele amiezii. În zonele mai înalte se înnorează și s-ar putea să apară averse slabe.

Vremea în București

În București vor mai fi ceva înnorări în primele ore. Apoi cerul se degajează. Amiaza aduce atmosferă de vară, cu soare, vânt domol și 25 de grade în termometre. Urmează încă o noapte caldă, cu 12 grade spre dimineață.

Vremea la munte

La munte găsim înnorări persistente. Pe suprafețe restrânse apar averse, posibil însoțite de fenomene electrice. Vântul are intensificări la altitudini mari, iar temperaturile din stațiuni rămân ridicate pentru data din calendar.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62439947
Cum va fi vremea în minivacanţa de 1 Mai şi de Paşte. Se anunță temperaturi peste cele normale, în cea mai pare parte a ţării

Temperaturile vor fi peste cele normale în această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, dar special în sud şi sud-est, până aproape de jumătatea lunii mai, conform prognozei anunţate vineri de meteorologi.  

62328927
Vremea astăzi, 12 aprilie 2024. Temperaturile cresc simțitor. Zona din țară unde o să fie cel mai cald

Vineri continuă vremea frumoasă și temperaturile cresc simțitor după prânz. Cel mai cald o să fie în Oltenia, pe unde se vor atinge 28-29 de grade.

62378724
Vremea azi, 11 aprilie. Temperaturile sunt în creștere. Zonele în care se face mult mai cald decât ar trebui

Continuă vremea frumoasă și se face din nou mult mai cald decât ar trebui. Doar în nord-est și la munte pot să vină câțiva stropi de ploaie, iar vântul bate mai tare în est și în sud-est.  

Recomandări
Luca niculescu 2
PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Ce a răspuns PNL

În prima zi de negocieri, PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său intră în guvern doar alături de PNL și UDMR. 

elicopter
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus de 800 de milioane de euro. O parte din producție va fi realizată la Ghimbav

România a comandat la Airbus 12 elicoptere performante în valoare de 800 de milioane de euro care vor intra în dotarea armatei. 

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.