Vremea astăzi, 13 februarie. Temperaturile scad mai accentuat în zona intracarpatică. Zonele unde apar precipitații abundente

×
Publicitate

Marți, temperaturile scad mai accentuat în zona intracarpatică. În Transilvania, în nord-vestul Moldovei și la munte apar precipitații abundente, iar vântul se întețește în est, pe partea vestică și în zona montană.

Maximele se încadrează între 4 grade în depresiuni și 15 grade în sud-estul țării.

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan, cerul rămâne acoperit toată ziua. Vântul va fi activ și o să vină și câțiva stropi de ploaie. Chiar și așa, temperaturile se mențin ridicate și ating 15 grade, pe la Tulcea.

O situație similară avem și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei: atmosferă închisă, ploi trecătoare și un vânt care suflă cu până la 55 de km/h. Maximele ajung tot la 15 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se face mai răcoare, iar în Bucovina temperaturile se opresc la 6 grade. Tot pe-acolo, dar și în zona montană, ploile lasă în urmă cantități însemnate de apă. La altitudini mari predomină ninsorile și se depune strat consistent de zăpadă. Vântul prinde putere și în această zonă.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș urmează o zi mohorâtă, cu înnorări și ploi abundente, mai ales în zona Transilvaniei, și temperaturi în scădere față de ziua trecută. Vor fi cel mult 10 grade în Maramureș.

În vestul țării o să plouă pe arii extinse, iar vântul agită atmosfera cu viteze de 55 km/h. Nu vedem soarele deloc, iar temperaturile, mai mici decât luni, se opresc tot la 10 grade.

În Transilvania, cerul rămâne acoperit pe tot parcursul zilei. Vin ploi consistente, care lasă în urmă cantități mari de apă, atât în zonele joase, cât și la munte. Pe creste o să ningă și se depune strat de zăpadă și, tot pe-acolo, vântul suflă cu 80 de km/h.

Și în Oltenia vin câțiva stropi de ploaie, mai ales în zonele deluroase. Atmosfera se menține închisă, vântul are intensificări, însă temperaturile ajung din nou la valori de primăvară. Vor fi 14 grade pe la Slatina.

Vremea se păstrează caldă și în ținuturile sudice, chiar dacă nu vedem soarele. Picură trecător, se simte puțin și vântul, iar după prânz se vor înregistra tot 14 grade.

Vremea în București

În București, înnorările persistă și mai vin câțiva stropi de ploaie, în special după-amiază și la noapte. Se face mai răcoare decât luni și temperatura se oprește la 13 grade. La noapte, minima ajunge la 6 grade.

Vremea la munte

La munte, marți, avem tot atmosferă închisă și se face mai frig decât luni. Precipitațiile apar în toate masivele. Ploile lasă în urmă cantități însemnate de apă, iar la altitudini mari ninge și se depune strat de zăpadă. Vântul suflă tare pe creste: în Meridionali și în Carpații de Curbură ajunge la 80 de km/h.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Citește și...
62410527
A fost emis Cod Portocaliu de inundaţii în România. Zonele vizate

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, luni, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru râuri din patru judeţe.

62338566
Vremea azi, 12 februarie. Ploile cuprind toată țara. Temperaturile scad în unele regiuni ale țării

Ploile se vor extinde și vor cuprinde aproape toată țara. Temperaturile scad ușor, însă tot va fi mai cald decât în mod obișnuit. Maximele pornesc de la 10 grade în depresiuni și vor ajunge la 17-18 grade în estul și în sud-estul României.  

62271123
ANM a prelungit până la ora 22:00 Codul galben de vânt puternic pentru 24 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit până duminică, la ora 22:00, atenţionarea nowcasting Cod galben de vânt puternic, valabilă pentru 24 de judeţe.

Recomandări
Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la la 5,2 lei pentru un euro nu pare a fi posibile, potrivit modelelor de predicție folosite de Institutul European pentru Studii Economice, spune Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, la emisiunea iBani.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

Luca niculescu inquam george calin 3
Luca Niculescu continuă negocierile pentru formarea Guvernului. Joi va prezenta lista miniștrilor și programul de guvernare

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, continuă luni întâlnirile cu partidele şi grupurile parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.