Caniculă în sudul țării, urmate de ploi și grindină în nord. Prognoza meteo

×
Publicitate

Luni se încălzeşte din nou foarte tare. În sudul ţării revine canicula şi doar pe la munte, mai pe seara, s-ar putea să apară o aversă, două. Maximele pleacă de la 27 de grade pe litoral şi ating 35 de grade în Câmpia Română.

În Dobrogea şi Bărăgan se face mai cald decât ieri; norii lipsesc din zonă; iar vântul se mai domoleşte şi la malul mării. Şi tot pe litoral, temperaturile rămân sub pragul de 30 de grade; în timp ce prin Bărăgan se instalează canicula.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, cerul se păstrează curat toată ziua; se încălzeşte de la o oră la alta, iar pe la amiază se ating 33...34 de grade, la umbră. În plin soare, însă, va fi mai cald de atât. Și în nordul Moldovei şi în Bucovina avem vreme însorită şi o amiază călduroasă, cu 33 de grade în Bacău şi la Iaşi. Către seară apar şi câţiva nori, însă doar în zonele de munte, sunt ceva şanse de ploaie.

La fel va fi şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş: vreme frumoasă; temperaturi foarte ridicate după prânz şi condiţii de averse mai târziu, în zonele înalte. În ţinuturile vestice nu prea zărim norii; aerul se încinge din nou foarte tare şi temperaturile se apropie de pragul caniculei.

În Transilvania avem încă o dimineaţă răcoroasă, mai ales în depresiuni. Căldura revină însă după prânz; temperaturile ajung la 30...31 de grade, iar pe la munte s-ar putea să mai vină o ploaie de scurtă durată.

În Oltenia soarele încălzeşte treptat atmosfera, maximele ating 34, poate 35 de grade şi nu sunt semne de ploaie. În ţinuturile sudice avem arsta mare; cer senin şi nicio speranţă de ploaie. Pe la amiază se instalează canicula şi aerul va fi greu de respirat.

Şi în Bucureşti ne aşteaptă o zi fierbinte, cu soare, un pic de vânt şi o maximă de 35 de grade. Peste noapte atmosfera devine plăcută, iar spre dimineaţă temperatura ajunge la 16....17 grade.

La munte găsim soare, vreme bună şi temperaturi ridicate pentru început de septembrie. Totuşi, către seară e posibil să vină câţiva nori de ploaie, în special în zona Carpaţilor Orientali.

La mare avem condiţii meteo excelente: cer curat; briză placută şi se face mai cald decât ieri. Prin staţiuni se ating chiar şi 30 de grade, iar apa mării are în jur de 25 de grade..

Şi marţi o să fie foarte cald. Doar prin Bucovina se face mai răcoare, dar în ţinuturile sudice avem caniculă şi 36 de grade, la umbră. După prânz apar ceva averse la munte, iar mai târziu o să plouă şi prin nord, nord-vest şi centru. Vor fi şi ploi torenţiale şi s-ar putea să cadă grindină.

Miercuri temperaturile scad peste tot, însă în Oltenia şi sud-vestul Munteniei rămânem cu vremea călduroasă şi se mai ating 32 de grade. Aversele apar local în centrul, în estul ţării, la deal şi la munte, iar vântul are intensificări în zonele estice.

Joi prindem vreme destul de bună; soare, vânt mai intens pe litoral şi ploi trecătoare în centrul ţării şi la munte. Temperaturile rămân în limitele normale în est şi în sud-est, dar în celelalte zone se încălzeşte uşor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62042691
Zona în care temperaturile au atins valoarea minimă de 6 grade. Pe seară se va înnora

Duminică se face din nou foarte cald. Domină atmosfera cu soare şi doar în zonele de munte, pe seară, s-ar putea să apară câţiva nori de ploaie. Maximele pleacă de la 26 de grade la malul mării şi ating 34 de grade prin vestul şi sudul ţării.

62069191
Zi toridă în mai multe zone ale țării. Temperaturile vor ajunge până la 35 de grade

Sâmbătă, vremea rămâne foarte caldă. Problemele sunt cam aceleaşi: soare arzător, multă zăpuşeală şi din nou caniculă în vest şi sud-vest. 

62073420
Vara s-ar putea prelungi până în octombrie, însă vom avea formațiuni ciclonice, care aduc fenomene extreme

Chiar dacă vine scoala, vara se termină doar în calendar. Luna septembrie se anunță extrem de călduroasă și cu furtuni de vară.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.