Jumătate dintre oaspeți au ales vacanțe all inclusive la hoteluri de 3 și 4 stele, iar ceilalți au preferat să își petreacă sejurul în Brașov și în vechile sate din Transilvania. Peste 3.000 de turiști din Polonia sunt așteptați în această vară la noi.
În anii 1970, litoralul românesc trăia "Epoca de Aur" a turismului său. Polonezii, alături de turiștii din Cehoslovacia, Germania de Est și țările scandinave, reprezentau una dintre cele mai mari și mai vibrante comunități de străini care umpleau stațiunile de la Marea Neagră.
Charterul care a venit de la Katowice aduce primul grup din Polonia, după mai bine de 15 ani. Oaspetii au fost întâmpinați cu muzică populară, dansuri tradiționale și țuică.
Jumătate dintre ei au decis să rămână pe litoral în hotelurile de tip all inclusive din Mamaia, Venus și Neptun. Au ales pachete premium pentru care au plătit între 518 euro și 1.250 euro de persoană pentru o săptămână.
Alina Fărîță, reprezentant hotel: "I-am întâmpinat cu spații de cazare foarte frumos pregătite. Sperăm ca vremea să fie plăcută".
Cei mai mulți dintre ei se află pentru prima dată pe litoralul românesc. Totuși își amintesc cu nostalgie că în anii '80 stațiunile de la Marea Neagră erau destinațiile preferate pentru vacanță pentru milioane de polonezi.
Turistă: "Părinții mei au fost aici acum 30 de ani. Au fost încântați de mâncare, de ospitalitatea voastră, primirea de la aeroport a fost foarte, foarte plăcută. Nicăieri nu am mai fost primiți așa”.
”Mâncarea este grozavă, iar oamenii plăcuți. Românii sunt chiar ok”
Turistă: "Sunt aici pentru prima dată și cred că va fi minunat".
Turistă: "Mai târziu o să încerc să și înot puțin. Îmi place și primirea a fost minunată!".
Cu toții s-au bucurat în prima zi de vacanță de vremea bună și marea de smarald.
Turist: ”Sunt foarte plăcut surprins de acest loc, mâncarea este grozavă, iar oamenii plăcuți. Românii chiar sunt ok”.
Turistă: ”Nu am mai fost niciodată într-o astfel de vacanță, dar aici parcă te incurajează să mai vii”.
Ceilalți turiști din Polonia au ales circuitele de pe Valea Prahovei, atracțiile din Alba Iulia, Curtea de Argeș, Sibiu, Bâlea Lac, dar și Delta Dunării.
Ioana Burcea, reprezentant agenție de turism: "Turiștii polonezi sunt cu adevărat interesați în România și poate de ce nu, în viitor, să putem opera astfel de curse de incoming și în alte zone ale țării".
Bogdan Ionuț Artagea, director Aeroport Internațional Mihail Kogălniceanu: "Sperăm să satisfacem pasagerii prin servicii de calitate, siguranță și securitate".
Următoarea cursă cu oaspeți de la Marea Baltică este așteptată pe 23 iunie.