Satul care a fost înghițit cu totul de natură. Cum a ajuns în această situație GALERIE FOTO

62293706
Profimedia

La prima vedere satul Houtouwan, din China, pare desprins dintr-un basm. Totul în jur a devenit verde, după ce natura a pus stăpânire pe absolut tot ce se află aici.

Este vorba despr un sat abandonat, dar care a devent, recent, o senzație pe Internet și o atracție neobișnuită de călătorie, conform CNN.

Cândva, prin 1980, satul a fost unul prosper. Mulți dintre cie 3.000 de locuitori erau pescari. Cu toate acestea, din cauza locației sale îndepărtate și greu accesibile, locuitorii săi au început să se mute în anii '90. În 2002, satul a fost oficial depopulat.

După zeci de ani de abandon, casele goale din satul de pe stâncă, cu vedere la ocean - unele dintre ele încă mobilate - au fost acaparate de natură.

În ultimii ani, satul Houtouwan a devenit o atracție turistică. Mai exact, din 2015 când o serie de imagini de aici s-au viralizat pe Internet. Totuși, autoritățile atrag atenția că zona nu este echipată pentru a fi potrivită pentru turiști. 

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62292466
Locuri mai puțin știute au fost promovate la un târg de eco-turism. Turiștii au descoperit viața de la stână
Turismul care apropie oamenii de natură și de obiceiurile locului a fost promovat zilele acestea la un târg găzduit la Sibiu.
62292212
Turiștii s-au bucurat de o zi caldă de toamnă pe litoralul românesc. Ofertele pentru sezonul următor, pregătite de hotelieri
Soarele a strălucit că vara la malul mării și o mulțime de turiști au bătut drumul până acolo ca să nu rateze o zi caldă și tihnită pe plajă. Unii chiar au făcut și baie în mare.Au fost pline și restaurantele, iar plitele au sfârâit încontinuu.
62291304
Decizie definitivă: Babele şi Sfinxul aparţin judeţului Dâmboviţa. Monumentele rămân în administrarea orașului Bușteni
Judecătorii s-au pronunţat definitiv, miercuri, după un proces care a durat şapte ani, asupra disputei teritoriale dintre judeţele Prahova şi Dâmboviţa cu privire la apartenenţa monumentelor Babele şi Sfinxul din Munţii Bucegi.