Peștera Urșilor, unică în Europa. Cum ajungi și și ce obiective turistice poți vizita în zonă
Peștera Urșilor se află în apropierea localității Chișcău, comuna Pietroasa, și este unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice din Munții Apuseni.
Situată în județul Bihor, Peștera Urșulor se află la o altitudine de 482 de metri.
Peștera găzduiește numeroase fosile de urși de cavernă. Cu o lungime impresionantă de 1500 de metri, peștera se întinde pe două nivele: galeria superioară fiind destinată turiștilor, iar cea inferioară fiind pentru cercetări științifice.
Cum ajungi, program și tarife
Poți ajunge la Peștera Urșilor din:
Din Oradea: 60 de km pe DN76. Vei conduce aproximativ o oră.
Din Cluj-Napoca - 170 km pe DN1 și DN76. Vei conduce aproximativ 3 ore. Există parcare disponibilă la intrarea în peșteră, gratuită.
Cu trenul - cea mai apropiată gară este Oradea, aflată la 60 de km. De aici poți lua un autobuz sau un taxi până la peșteră.
Program de vizitare
Peştera Urşilor din Chişcau este deschisă pe tot parcursul anului, inclusiv în zilele libere legale. Găsești la parterul clădirii casa de bilete, iar la etajul doi se află intrarea în peşteră.
Accesul în peșteră se face de luni până duminică, între orele 09:00 - 18:00. Ultimul tur are loc la ora 17:00.
Vizita în peșteră durează în jur de 45 de minute și se face cu tur ghidat, care este inclus în prețul biletului. Temperatura înăuntru este de 10 grade, așa că va trebui să ai o haină în plus la tine, chiar și vara. Umiditatea în peșteră este de 80%.
Bilete
· Adulți: 40 de lei
· Copii (7-18 ani): 40 de lei
· Elevi/Studenți - 25 de lei
· Pensionari: 30 de lei
Intrarea în peșteră se face în grup de minim trei persoane cu câte un ghid în limba română. Pentru grupuri organizate de 20 de persoane se acordă gratuitate pentru însoțitorii grupului: la 10 persoane plătitoare din grup, un însoțitor beneficiază de gratuitate.
Peștera Urșilor - istoric și ce poți vedea aici
Descoperită în 1975 printr-o dinamitare la cariera de marmură din zonă, Peștera Urșilor este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale Munților Apuseni. Se află în apropierea localității Chișcău, din comuna Pietroasa.
Interiorul este format din stalactite și stalagmite diverse, dar și din urme ș fosile ale ursului de cavernă, care a dispărut în urmă cu 15.000 de ani. În peșteră au mai fost descoperite și fosile de capră neagră, ibex, leu și hienă de peșteră. Vizitatori au la dispoziție, în interiorul peșterii, un bar, un muzeu speologic și un magazin cu suveniruri.
Peștera se întinde pe 1.500 de metri și este formată din două galerii, aflate pe două niveluri. Cea superioară poate fi vizitată și are 488 de metri lungime, iar a doua este destinată cercetărilor științifice și are o lungime de 521 de metri.
La nivelul superior, există trei galerii și diferite săli:
• Galeria „Urșilor” (sau Galeria Oaselor),
• Galeria „Emil Racoviță”,
• Galeria „Lumânărilor”,
• Sala „Lumânărilor”,
• Sala „Spaghetelor”,
• Sala „Oaselor”.
De unde vine denumirea de „Peștera Urșilor”
Numele peșterii nu este întâmplător, ci se datorează fosilelor de urși de cavernă descoperite în interior. În urmă cu 15.000 de ani, peștera servea drept adăpost pentru aceste animale. Ursul de peșteră se retrăgea la bătrânețe aici ca să moară în același loc ca strămoșii lui.
Minerul Traian Curta este primul om care a pășit în Peștera Urșilor, pe 17 septembrie 1975. La intrare a descoperit cranii uriașe ale unor animale despre care nu se știa mare lucru. S-a adeverit ulterior că erau urși de cavernă. El s-a opus dinamitării peșterii ca să continue exploatarea zonei. Traian Curta a fost cel care și-a dat seama de valoarea descoperirii și și-a sfătuit șefii să nu continue dinamitarea.
Apoi au venit speologi de la Cluj și Ștei, care și-au dat seama despre importanța descoperirii. Prima explorare a peșterii a avut loc la 20 septembrie 1975 de către grupul de speologi amatori “Speodava”. După 5 ani de amenajări, pe 14 iulie 1980, peștera a fost deschisă pentru vizitatori și a devenit unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România. În fiecare an, acest loc primește peste 200.000 de turiști.
Peste 140 de cranii de Ursus spelaeus au fost găsite în peșteră. Această specie a dispărut de pe Pământ în ultima glaciațiune, alături de mamut sau rinocerul lânos. Galeria de la nivelul inferior este de o importanță majoră, pentu că peștera nu este încă explorată în totalitate, iar specialiștii încă fac cercetări care se pot dovedi a fi extrem de valoroase pentru omenire.
Peștera Urșilor este considerată a fi una dintre cele mai frumoase peșteri din România, fiind unică în Europa. Stalacitele și stalagmitele formate de-a lungul a milioane de ani au primit denumiri precum: Mastodontul, lacul cu Nuferi, Căsuța Piticilor sau Sfatul Bătrânilor.
Ce altceva poți vizita în Bihor
Dacă ajungi în Bihor special pentru a vizita Peștera Urșilor, ar trebui să faci o plimbare pentru a vedea și alte obiective turistice impresionante din împrejurimi. Pe lângă orașul Oradea, unul dintre cele mai frumoase din România, există o mulțime de locuri pe care să le descoperi călătorind prin județ.
Parcul Național Apuseni - O zonă montană impresionantă, presărată cu peșteri, defilee adânci și cascade. Pasionații de drumeții vor avea atracții la tot pasul, iar dacă decizi să mergi în sezonul cald, poți observa aproape 100 de specii de plante protejate și peste 400 de specii de plante.
Băile Felix - Nu departe de Oradea se află una dintre cele mai cunoscute stațiuni balneare din țară. Turiștii se pot bucura de tratamente balneare și spa, piscine cu apă termală și facilități recreative sau diverse tratamente.
Peștera Meziad - Aflată în Munții Bihorului, această peșteră a fost locuită încă din preistorie. Pasionații de speologie ar trebui să bifeze acest obiectiv turistic neapărat.
Grădina Zoologică - Dacă treci prin Oradea, nu rata grădina Zoologică ce găzduiește o mulțime de specii de animale, inclusiv animale exotice și pe cale de dispariție. Este un loc ideal pentu o plimbare de weekend în familie, mai ales cu copiii.
Rezervația Naturală Lacul Albastru - Aflată în comuna Sighiștel, în Munții Bihor, această rezervație te va fascina cu apa cristalină a Lacului Albastru. Poți face drumeții în jurul lacului sau pur și simplu să te plimbi prin rezervație pentru a admira natura și peisajele fantastice.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: ursi, bihor, obiective turistice, pesteri, pestera ursilor,
Dată publicare:
17-11-2024 15:19