Ninsorile din ultimele zile au relansat sezonul de schi. Prețurile au scăzut la cazări

×
Publicitate

Ninsorile din ultimele zile au relansat sezonul de schi când nimeni nu se mai aștepta. Pârtiile au zăpadă ca în povești, iar prețurile au scăzut la transportul pe cablu și la cazare.

Administratorii domeniilor schiabile spun că zăpada a prelungit sezonul cu cel puțin o lună. Pe Valea Prahovei au apărut și oferte de pandemie: cine se programează la vaccinare anticovid în stațiune are 40 la sută reducere la cazare.

Îngropată în zăpadă, Poiana Braşov arată ca în poveşti. Pârtiile sunt libere. Asta pentru ca zăpada proaspăt aşternută este o plăcere doar pentru schiorii experimentaţi.

Schior: "Dacă întrebaţi un incepător o să zică că e groaznic. Dacă întrebaţi pe unul care schiază de-adevăratelea o să spună că e paradis!".

Administratorii pârtiilor spun că au nevoie de 2 zile ca să taseze zăpadă proaspătă. Aşadar, în week-end, turiştii s-ar putea bucura un teren perfect, dar şi de tarifele la transportul pe cablu, reduse cu 15%.

Cristian Hanzu, instructor schi: "Această zăpadă înseamnă prelungirea sezonului cu încă o lună, noi ne aşteptam să se mai schieze şi la sfârșitul lui aprilie în condiţii foarte bune".

Terasele altădată pline cu turişti sunt acum îngropate în nămeţi. Proprietarul acestui local munceşte de zor, ca să le poată servi ceva cald oaspeţilor.

Emilian Boian, proprietar terasă: "Am două mese mari rotunde aici, acolo am încă două mese. Acum dau de pe acoperiş, că se surpă”.

Din cauza pandemiei, hotelurile şi pensiunile nu au voie să ocupe mai multe de 70% dintre camere şi se aşteaptă să fie rezervate toate.

Gabriel Roşca, managerul unui hotel: "Avem zăpadă ca-n sezon, dar preţurile sunt de extrasezon, cu 20% mai mici de la 1 martie".

Hotelierii stau însă cu emoţii. La Braşov, incidența îmbolnăvirilor a depăşit 6,3, iar autorităţile ar putea institui carantina. Pe Valea Prahovei, însă, au apărut oferte inedite: cine se programează la vaccinare anticovid în staţiune, primeşte 40 la sută reducere la cazare.

Ciprian Stanciu, administrator hotel de 4 stele: "Turiştii care ar alege această variantă ar avea numai de câştigat. Ar câștiga imunitate, ar ajuta să supravieţuiască o parte din sectorul horeca şi ar beneficia şi de o minivacanţă la munte”.

La Cota 2000 din Sinaia, turiştii s-au avântat pe pârtii, în ciuda vremii rele.

Schioare: "Zăpadă multă. Câte ture până acum? 3 încercam şi pe la 1400".

Stratul de zăpadă depăşeşte un metru şi va ţine multă vreme de acum înainte.

Dacă temperaturile nu cresc brusc, stratul de zăpadă de pe pârtii rezistă până la începutul lunii mai spun administratorii domeniilor schiabile.

Vlad Oprea, primar Sinaia: "Nu ne aşteptăm ca în lună martie să ningă atât de mult şi cum spuneam cu siguranţă în luna Mai vom schia chiar şi de Paşte, chiar şi după".

Paul Popa, Centrul de promovare şi informare turstică Sinaia: "Toate tarifele coboară cumva şi plecăm la camerele duble de undeva la 120, 130 pe noapte poate chiar la 100 de lei pe noapte în anumite locuri".

 

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62180105
Ofertele bulgarilor pentru a atrage turiști în pandemie. Nopți gratuite și reduceri consistente

Bulgaria a anunţat că va deschide sezonul turistic începând cu 1 mai şi a lansat regulamentul pentru funcţionarea hotelurilor în pandemie.

62178323
Ministrul grec al Turismului: Românii vor putea călători în Grecia de la mijlocul lunii aprilie

Sezonul turistic în Grecia va începe oficial pe 14 mai, însă turiştii români şi cei din UE vor putea veni încă de la mijlocul lunii aprilie şi vor putea petrece Paştele în această ţară, a declarat, ministrul grec al Turismului, Charis Theocharis.

62179226
Stațiunea Straja, un colț de Rai pentru iubitorii sporturilor de iarnă, plină de turiști în weekend

Stațiunea Straja, un colț de Rai pentru iubitorii sporturilor de iarnă, a fost extrem de animată sezonul acesta.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.