Ninsoare in mai, pe crestele Bucegilor. Turistii au facut zeci de fotografii cu Sfinxul si Babele, acoperite de zapada

×
Publicitate

Cei care isi petrec aceste zile libere la munte, n-au regretat o secunda alegerea. Pe crestele Bucegilor a inceput sa ninga la amiaza, iar turistii au facut poze printre fulgi si s-au bucurat ca niste copii de zapada.

Altii au preferat sa ramana la poalele muntilor, unde au escaladat stancile. Iar cei pentru care micii si fripturile de 1 mai nu au mai fost de ajuns, au participat la un concurs de gatit la ceaun.

2 grade erau sambata, 3 mai, in Bucegi, la peste 2000 de metri altitudine, unde incepuse sa ninga. Sute de turisti au vrut sa vada cu ochii lor peisajul alb de la Babe si Sfinx, asa ca instalatiile de transport pe cablu din statiunea Busteni au functionat la capacitate maxima.

Turist: "Nu ma asteptam sa fie zapada. Ne am echipat cam simplu, dar este foarte frumos".

Traseele montane care leaga statiunea Busteni de Platoul Bucegi raman inchise, pentru ca zapada de pe vai nu s-a topit si exista riscul producerii unor avalanse.

Nici turistii care au ramas la poalele muntilor nu s-au plictisit. La Rasnov a fost organizat un concurs de gatit la ceaun. Vedeta a fost zupul, un preparat traditional al zonei, pentru care bucatarii spun ca nu exista reteta. Fiecare il face dupa gust.
Nina Cretu, concurenta: "Noi il facem exact cum il faceau pe vremuri la Rasnov: atunci n-aveau timp sa puna si carne cand mergeau la camp, puneau doar cartofi si legume".

Pentru altii, zupul nu are farmec fara carne. Cat priveste originea lui, unii bucatari spun ca era mancarea taranilor, altii ca il gateau oamenii muntelui. Cert este ca turistii l-au gasit delicios pe cel pregatit sambata la Rasnov. Dupa ce au mancat, unii au vrut sa faca miscare si au escaladat stancile. Altii au vrut sa calareasca.

Duminica, in ultima zi de vacanta, sunt anuntate ploi, asa ca multi au de gand sa porneasca spre casa mai devreme.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61508407
De la carele alegorice ALTFEL pana la porcii de plastic Ghita si Costica, tinerii s-au distrat inca o noapte in Vama Veche

Marea a fost din nou la picioarele lor, iar plaja s-a transformat iarasi in ring de dans, pentru miile de tineri care au petrecut in Vama Veche. La lumina lunii si a focurilor de tabara, pe acest taram al distractiei, nimeni nu se gandeste la odihna.
 

61508405
In Mamaia s-a respectat eticheta. Fetele s-au pregatit cu rochite vaporoase, iar domnii s-au asigurat ca au portofelul plin

Daca in Vama au fost in centrul atentiei mai ales blondele si brunele la halba, in Mamaia situatia se schimba. In cluburile unde lumea tine la eticheta, domnisoarele, care au petrecut ore in sir in fata oglinzii, au fost cele curtate.

61508232
Cheile Turzii, alegerea ideala pentru o vacanta in mijlocul naturii. Turistii straini, fermecati de peisajul spectaculos

Daca nu vreti sa mergeti la mare in aceste zile libere, dati o fuga la Cheile Turzii, unde veti avea senzatia ca atingeti cerul cu mana, atat de spectaculos este peisajul.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.