Impresia unor australience care au ajuns pe Transfăgărășan. Drumul se închide de luni

×
Publicitate

Cel mai frumos drum din lume, cum a fost numit „Transfăgărașanul", mai poate fi străbătut la volan doar duminică, deorece luni se va închide circulaţiei pentru perioada de iarnă.

Printre cei aflați acum pe „drumul printre nori" sunt numeroși străini, care au venit să facă poze cu „Transfăgărășanul" în culorile toamnei, și să descopere locurile, oamenii și bucătăria tradițională.

Deepa şi prietenele ei au venit tocmai din Australia. Ea împlineşte 27 de ani şi a vrut să-şi sărbătorească ziua pe Transfăgărășan, despre care a auzit că toamna este un loc fascinant.

Deepa Narula, turista din Austraila: din engleză: „E frumos, culorile sunt uimitoare! Sunt tare bucuroasă că am nimerit pe vremea asta! Scoate la iveală misterul loculului! Ca desprins din cinema."

transfagarasan

Abril Felman, turistă din Australia: „Acum vedem toate culorile! Am nimerit la fix, înainte ca drumul să se închidă și suntem tare încântate de asta! Culorile, ceața, totul e frumos!"

La peste 2.000 de metri altitudine, turiştii sunt fascinaţi de peisajul învăluit în ceaţă.

Turist britanic: „Cu toată ceața asta în fundal, îmi pot imagina că e una dintre cele mai bune zile să descoperi drumul ăsta! Arată fantastic, îţi ia răsuflarea! E ceva ce trebuie să vezi măcar o dată în viaţă!"

Turistă: „Suflă vântul foarte tare acum şi este frig, dar chiar şi aşa e foarte frumos aici!"

La cabanele din zona lacului Bâlea, oaspeţii sunt aşteptaţi cu sarmale şi papanaşi. Un prânz începe de la 30 de lei, iar cazarea într-o cameră dublă cu mic dejun costă aproximativ 230 de lei.

transfagarasan

Turiste din SUA: „Îmi place că e totul natural, oamenii sunt amabili, e linişte, cumva neatins totul! Iar manacrea e foarte bună, am încercat sarmale, mămăliga şi ciocalată caldă."

Ela Bălan: „Ne-am gândit să ieşim un pic din clasica Valea Prahovei pentru bucureşteni şi să explorăm un pic alte zone. Chiar ne gândeam că e absolut superb, nişte culori fantastice şi arata super mişto!"

Turiştii trebuie să vină în zona echipaţi de iarnă.

Bogdan Turcu, cabanier: „Lumea trebuie să vină pregătită adecvat, cu încălţăminte pentru munte, cu echipament pentru că vremea se poate schimba de la o oră la alta."

Pasionaţii de ski extrem şi drumeţii pot merge şi în munţii Făgăraş. În cele 4 cabane din zonă, sunt aproximativ 180 de locuri de cazare.

Luni, 4 noiembrie, Transfagarasanul va fi închis, iar de atunci puteţi ajunge la Bălea Lac cu telecabina. O călătorie dus întors costa 60 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62089143
Petrecere înfricoșătoare la Castelul lui Dracula. Cum s-au distrat tinerii

Castelul lui Dracula din Pasul Tihuța și-a deschis joi-noapte porțile și a găzduit o petrecere înfricoșătoare.

62089067
Târgul de Crăciun a salvat turismul pe timp de iarnă. Prețul unui pachet de 2 nopți

Prima zăpadă serioasă din sezon ne aminteşte tuturor că sărbătorile nu sunt chiar departe.

62088375
Scările din filmul Joker, noua atracție turistică din New York

Noua atracţie turistică a New York-ului sunt nişte... scări. Însă nu unele oarecare, ci exact acelea care apar în filmul Joker.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Preşedintele Nicuşor Dan face declaraţii la ora 21:00. Este aşteptat să anunţe numele premierului desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va suștine astăzi la ora 21:00 declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.