Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, deschis într-o formă minimalizată. Cum arată hotelul unic din această parte a lumii FOTO

62413686

Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac a fost deschis într-o formă minimalizată, lucrările fiind întrerupte din cauza condiţiilor meteorologice. Acestea ar urma să fie reluate după Revelion.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de reprezentanţii Hotelului de Gheaţă, din cauza condiţiilor meteorologice, lucrările la inedita construcţie de la Bâlea Lac au fost întrerupte, aceasta fiind dată în folosinţă într-o formă minimalizată şi urmând să fie finalizată după Revelion.

Primele camere, precum şi restaurantul/ barul din hotel sunt pregătite pentru a primi oaspeţi ori simpli vizitatori, pragul acestui obiectiv special fiind deja trecut de zeci de turişti care şi-au petrecut mini-vacanţa de Crăciun la munte.

Deocamdată, aventurierii care doresc să vină la Hotelul de Gheaţă ”Art & Ice” de la Bâlea Lac vor putea admira patru dintre camerele duble ale structurii deocorate prin sculpturi de gheaţă realizate de echipa artistului Eugen Petri: ”Pentru câteva zile, până după Anul Nou, s-a decis că trebuie luată o pauză în activitatea de edificare a Hotelului de Gheaţă, însă am marea bucurie să vă anunţ că împreună cu echipa de sculptori am finalizat sub formă de basorelief, sculptat în zăpadă şi gheaţă, pe marele artist Andy Warhol, celebra Marilyn Monroe, celebru conte Dracula reprezentând Hotel Transilvania din Cluj-Napoca şi pe Regina Maria a României. În momentul de faţă lucrăm la punerea în operă din gheaţă şi zăpadă a Reginei Elisabeta a II-a, cu siguranţă cea mai mare iubitoare, susţinătoare şi colecţionară de artă pe care a cunoscut-o omenirea până în prezent”.

Temperaturile neobişnuit de ridicate chiar şi la munte au afectat lucrările de la Hotelul de Gheaţă, ceea ce până acum nu s-a întâmplat în niciunul dintre cei 17 ani în care s-a construit la Bâlea Lac un Hotel de Gheaţă.

”În ultimele zile, la Bâlea Lac a bătut vântul foarte puternic, iar uneori temperaturile au fost mult peste normalul perioadei, astfel că am decis să întrerupem lucrările deoarece eficienţa acestora nu a fost tocmai cea dorită. În cazul în care vremea ne va permite, nu excludem varianta unei reluări a activităţii de edificare ceva mai devreme. Aceste decizii depind de evoluţia temperaturilor şi instalarea unei ierni autentice, măcar în varful muntelui. Din păcate, de câţiva ani buni şi aici la Bâlea Lac se observă serios schimbările climatice, iar iernile nu mai sunt la fel de aspre ca acum 20 de ani. Sper că iarna va reveni la normal cât mai repede şi vă asigur că facem eforturi ca experienţa trăită la Hotelul de Gheaţă Bâlea Lac să fie cu adevărat memorabilă”, a arătat Arnold Gunter Klingeis, iniţiator al Proiectului de Marketing Turistic ”Hotel of Ice Bâlea Lac”.

”Art & Ice”, cel de-al şaptesprezecelea Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac, va avea între 20 şi 24 de camere, restaurant şi bar, toate încăperile fiind unite printr-o serie de holuri.

Restauraurantul din gheaţă va promova Ruta Cafenelelor Istorice din Europa, care va ajunge în premieră pentru Europa la Bâlea Lac, reprezentând primul itinerariu tursitic promovat de cele de 48 de Rute Culturale acreditate de Consiliul Europei şi va purta numele New-York onorând una dintre cele mai celebre cafenele din Europa Centrală şi de Sud-Est, şi anume Cafeneaua New-York din capitala Ungariei, Budapesta.

Fiecare cameră va purta numele unei personalități

Decorul interior al hotelului va fi astfel realizat încât să fie respectată tema proiectului de marketing turistic din acest sezon, iar fiecare cameră va purta numele unei personalităţi importante din diverse sectoare ale artei, artişti sau iubitori ai artelor. 12 camere vor purta numele unor personalităţi feminine, iar 12 vor fi numite după personalităţi masculine ale artei.

Personalităţile feminine care vor fi reprezentate în gheaţă în camerele hotelului sunt: Regina Maria a României, Regina Elisabeta a Marii Britanii, Madonna, Marilyn Monroe, Grace Kelly de Monaco, Corina Chiriac, Cecilia Cutescu-Stork, Haricleea Hartulari-Darclee, Angela Similea şi Marlene Dietrich. În ceea ce priveşte personalităţile masculine a căror nume vor fi purtate de camerele din acest hotel, lista este deschisă de americanul Andy Warhol şi îi mai are în cuprins pe Contele Dracula/ Hotel Transilvania Cluj-Napoca, Mircea Codrea, Eugen Petri, Gheorghe Lazăr, Cătălin Botezatu, Lucian Blaga, Dan Dumitrana, Elvis Presley şi Freddy Mercury. O încăpere specială va fi numită Constantin Brâncuşi.

Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac este singurul obiectiv de acest fel din partea de sud-est a Europei.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Amenzi pentru selfie-uri și fără prosoape pe plajă. Cele mai ciudate măsuri de combatere a turismului excesiv în 2023

Unele dintre cele mai populare destinații din Europa au luat măsuri pentru a combate turismul excesiv în 2023. Unele măsuri păreau evidente, precum creșterea taxelor turistice, dar altele au fost considerate bizare, scrie euronews.com.  

Turiștii au umplut pârtiile de schi, iar alții s-au plimbat cu sania trasă de cai. Cât costă un sejur la munte de Crăciun

Odată ajunși în siguranță în stațiuni, turiștii mai au o singură grijă: cum să se bucure de fiecare moment al vacanței. Și nici nu e greu, pentru că zăpada a transformat peisajul în unul de vis.

Cât îi va costa pe turiști să viziteze Acropole din Grecia, în tururi ghidate fără stres și aglomerație

Grecia va oferi în exclusivitate tururi ghidate ale celebrei Acropole, dar acestea vor costa mii de dolari.

 

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.